Asigurări sociale. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 88

Ședința publică din 21 ianuarie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Jivan

JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu DR.- -

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3195 din 7 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată CASA JUDEȚEANĂ de PENSII T, având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal s-a prezentat pentru reclamantul recurent lipsă, avocat, iar pentru pârâta intimată Casa Județeană de Pensii T, consilier juridic.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta reclamantului recurent a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată. A arătat că nu contestă modul de calcul al vechimii, ci faptul că nu s-a luat în considerare perioada de 6 luni prestată de reclamant ca și consilier juridic.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Arată că pentru recalcularea pensiei este absolut necesar ca reclamantul să prezinte adeverință de la angajator, ceea ce reclamantul în cauză nu a depus.

Reprezentanta reclamantului recurent arată că în acest sens au fost făcute toate demersurile, că reclamantul a fost angajat la fosta Intreprindere care actualmente nu mai există, considerând că este injust ca pentru culpa angajatorului să răspundă reclamantul.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 3195/7.10.2008 a Tribunalului Timișs -a respins contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii T, pentru anularea deciziei de pensionare nr. -/20.06.2008 și emiterea unei noi decizii de calculare a pensiei și acordarea drepturilor bănești corespunzătoare cu vechimea reală în magistratură acumulată de acesta.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că decizia contestată este legală, raportat la conținutul adeverințelor tip emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, pentru stabilirea pensiei de serviciu și respectiv, pentru actualizarea sa, și câtă vreme contestatorul nu a prezentat intimatei o adeverință tip emisă în condițiile impuse de Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 și ale Legii nr. 47/1992, referitoare la pensiile de serviciu aprobate prin nr.HG 1275/2005, care să ateste o vechime în magistratură în sensul celor susținute prin acțiune, iar prin decizia atacată a fost valorificată vechimea rezultată din adeverința emisă în anul 2005, nu se poate aprecia că decizia atacată ar fi ilegală.

Împotriva sentinței a declara recurs reclamantul, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii, cu consecința admiterii acțiunii, pe perioada reală, prestată în câmpul muncii.

Prin cererea de recurs, a reiterat motivele arătate în petitul acțiunii, în sensul că la data de 1.09.2005 s-a pensionat din funcția de procuror șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, lucrând în cadrul acestei unități 34 ani și 7 luni. De asemenea, a avut și funcția de jurisconsult în cadrul Intreprinderii de Industrie Locală în perioada 1.08.1970 - 1.02.1971, perioadă care însă nu a fost luată în calcul la stabilirea pensiei cuvenite, considerând că s-ar fi impus stabilirea vechimii corecte a sa în cadrul Parchetului, inclusiv cea în care desfășurat activitate de jurist, aceasta fiind de 35 de ani, așa încât și pensia sa ar fi trebuit cumulată, pornindu-se de la altă bază de calcul.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și următ. din Codul d e procedură civilă.

Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii T, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate, arătând că a fost emisă cu respectarea legii, în sensul că reclamantului i s- stabilit pensia de serviciu începând cu data de 1.09.2005 pentru funcția de procuror de 34 ani și 7 luni, și în raport de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate, potrivit adeverinței emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și în conformitate cu anexa nr. 4 la Normele metodologice aprobate prin nr.HG 1275/2005, iar la emiterea deciziei de actualizare a pensiei de serviciu a fost utilizată vechimea în funcția de procuror evidențiată în adeverința nr. 4428/VI/9/2005 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Criticile aduse hotărârii judecătorești atacate, sunt nefondate.

Din examinarea hotărârii instanței de fond prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt, pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a respins acțiunea.

Prima instanță a avut în vedere dispozițiile legale prevăzute de art.83 alin.2 din Legea nr.303/2004 (art.85 alin.2 după republicare), privind actualizarea pensiei de serviciu, scop în care au fost emise noi adeverințe de către fostul angajator prin care nu a fost atestată o altă vechime în magistratură, ci doar dreptul acestuia la actualizare, conform anexei nr. 4 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.303/2004 și ale Legii nr. 47/1992, referitoare la pensiile de serviciu, aprobate prin nr.HG 1275/2005.

Pârâta a emis decizia contestată, în considerarea prevederilor art.19 din aceleași Norme metodologice, potrivit cu care: "La fiecare actualizare a pensiilor de serviciu, casele teritoriale de pensii vor emite o nouă decizie pe baza adeverințelor transmise de aceste instituții", dar și a dispozițiilor art.20, conform cărora "Răspunderea cu privire la stabilirea vechimii în magistratură, a vechimii în funcția de judecător sau de procurorrevine instituției care eliberează adeverința - tip".

Față de cele ce preced, cum sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul reclamantului, declarat împotriva sentinței civile nr. 3195/PI/17.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ de PENSII

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - DR.- -

GREFIER,

- -

Red./28.01.2009

Thred./4.02.2009

Ex.2

Prima inst. - - - Trib.

Președinte:Ioan Jivan
Judecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Timisoara