Asigurări sociale. Decizia 890/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 890
Ședința publică din 22 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Trandafir
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ de PENSII T împotriva sentinței civile nr. 3609/PI din 6 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâta intimată CASA LOCALĂ de PENSII L, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal s-a prezentat reclamantul intimat personal, lipsă fiind recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii T și pârâta intimată Casa Locală de Pensii
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului potrivit motivelor arătate în întâmpinarea depusă și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
Constatându-se că recurenta a solicitat judecarea în lipsă în temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Timiș sub nr-, contestatorul a chemat în judecată pârâta Casa Locală de pensii L, pentru ca aceasta să fie obligată la anularea deciziei de pensionare nr.33568/9.11.2007emisă de pârâtă și să recalculeze drepturile de pensie în concordanță cu prevederile cuprinse în nr.HG1550/2004 și nr.OG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, începând cu data de 1.07.2005.
În motivarea contestației s-a arătat că s-a pensionat din data de 1.06.1986, conform Legii nr. 3/1977, la cerere pentru limita de vârstă cu vechime integrală, având lucrați în subteran 23 de ani și 2 luni.
S-a mai arătat că prin recalcularea pensiei s-a greșit luându-se în considerare stagiul complet de cotizare de 30 de ani, în loc de 20 de ani, așa cum prevede art.2 pct.1 din Normele Metodologice ale nr.HG1550/2004, respectiv " stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea înregistrată în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de către persoana beneficiară sau căruia i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare ".
În drept, contestatorul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.20.1 din Legea nr. 19/2000 modificată și pe dispozițiile art.2 alin.4 din nr.HG1550/2004.
Prin întâmpinarea de la dosar, pârâta solicită respingerea acțiunii reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 3609/PI/01.11.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - a admis contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T și a anulat decizia de pensionare nr. 33568/09.11.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului.
Totodată, a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare pe seama contestatorului, în sensul recalculării drepturilor de pensie prin luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual al unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 01.07.2005 și până la modificarea deciziei de pensionare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, din coroborarea dispozițiilor art.2 al.1 din nr.HG1550/2004, art.2 al.3 din HG2550/2004 și art.art.8 și 14 din Legea nr.3/1977, rezultă clar că vechimea minimă necesară pentru deschiderea dreptului la pensie al reclamantului este de 20 de ani, pentru că acesta a desfășurat activitate în grupa I de muncă, respectiv în sector minier și ca atare sunt incidente prevederile art.2 pct.1 teza II din Normele Metodologice, art.14 din Legea nr.3/1977, HG1550/2004 și art.20, 43 și 77 din Legea nr. 19/2000, pârâta stabilind un punctaj mediu anual greșit.
Prin încheierea civilă nr. 3609/PI/27.03.2009, pronunțată în același dosar, Tribunalul Timiș - secția civilă - a dispus îndreptarea erorilor strecurate în sentința civilă nr.3609/PI/01.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în sensul că în loc de data de 01.11.2008, cum din eroare s-a consemnat, se va trece data de 06.11.2008, așa cum este corect și în sensul că în loc de Casa Locală de Pensii L sau Casa Județeană de Pensii T cum din eroare s-a consemnat, se va trece Casa Locală de Pensii L - Casa Județeană de Pensii T, așa cum este corect.
A dispus ca îndreptarea erorilor să fie efectuată în toate exemplarele sentinței civile menționate, încheiere ce face corp comun cu sentința civilă nr.3609/PI/01.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Împotriva acestei sentințe civile, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii T, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, invocând în drept, art.304 pct.9 Cod procedură civilă și motivând, în esență, că prevederile art.20, 43 și 77 al.2 din Legea nr. 19/2000 nu îi sunt aplicabile reclamantului, singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă fiind acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
Prin întâmpinarea de la dosar, reclamantul intimat, solicită respingerea recursului pârâtei, ca tardiv, în principal, fiind declarat după expirarea termenului legal de 15 zile de la comunicare, iar în subsidiar respingerea recursului pârâtei ca nefondat, considerând legală și temeinică sentința civilă atacată ( fila 7-8 dosar ).
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art.299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivul de recurs invocat, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al pârâtei de mai sus este nefondat, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost admisă acțiunea reclamantului în modul arătat de către prima instanță, care a reținut o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prev. de art.2 alin.1 din nr.HG1550/2004, art.2 alin.3 din HG nr. 2550/2004, art.8 alin.1 și art.14 din Legea nr.3/1977, art.1 lit.a, art.43, 47 și 77 alin.2 din Legea nr. 19/2000, când a admis acțiunea reclamantului, considerând just că susținerea pârâtei ( în sensul că pensia reclamantului nu poate fi recalculată, deoarece drepturile acestuia la pensie au fost deschise sub imperiul Legii nr.3/1977), nu este fondată.
Aceasta, deoarece, cu copia carnetului de muncă, reclamantul face dovada că a lucrat în sectorul minier și potrivit art.1 din nr.HG 1550/2004, art.2 din nr.OUG4/2005, recalcularea pensiilor se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea Legii nr.19/2000, care în art.20 alin.1 lit.a, printre locurile de muncă aflate în "condiții speciale" enumeră și unitățile miniere, iar la alin.1 al art.43 prevede că "asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă indicate la art.20 alin.1 lit.a și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în asemenea condiții, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 ani ".
Prin urmare, Curtea stabilește că, în raport de textele legale sus-menționate, pârâta recurentă a stabilit greșit punctajul mediu anual realizat în urma evaluării, prin împărțirea numărului total de puncte obținute la 30 de ani, în loc de un stagiu de cotizare de 20 de ani, cum este corect, fiind deci incidente în speță art.14 din Legea nr.3/1977, art.2 pct.1 teza II din Normele Metodologice, nr.HG 1550/2004 și art.20, 43 și 77 din Legea nr. 19/2000, modificată, în raport de care bine a fost admisă acțiunea reclamantului, încât se impune așadar, respingerea recursului pârâtei, în dosar neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea hotărârii recurate, potrivit art.3041și art.306 alin.2 Cod procedură civilă.
În ce privește excepția tardivității recursului, invocată de reclamantul intimat, prin întâmpinare, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, o va respinge ca neîntemeiată, întrucât hotărârea recurată a fost comunicată pârâtei la data de 31.03.2009 (conform dovezii de primire și procesului-verbal de predare, de la fila 31 dosar fond ), iar recursul acesteia este declarat și înregistrat la 9.04.2009 (fila 3), adică în termenul legal de 15 zile de la comunicare, prev. de art.301 și 302 Cod procedură civilă.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum critica formulată în recurs nu este întemeiată, ea neputând face admisibil acest recurs și nici influența soluția prime instanțe, care este deci corectă sub toate aspectele în temeiul art.302 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al pârâtei, menținând în vigoare sentința civilă recurată pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosar și cu respectarea principiului disponibilității, specific procesului civil, recurenta nedovedind incidența în cauză a motivului de recurs invocat, prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, căci hotărârea atacată nu este lipsită de temei legal și nici nu este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, potrivit tuturor argumentelor expuse mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității recursului invocată de intimatul reclamant.
Respinge recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ de PENSII T împotriva sentinței civile nr. 3609/PI/6.XI.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -
GREFIER,
Red./2.06.2009
Thred./4.06.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Trandafir