Asigurări sociale. Decizia 92/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 92
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află pronunțarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Casa Județeană de Pensii T împotriva sentinței civile nr. 1662/25.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 ianuarie 2010 și prin care s-a amânat pronunțarea la data de 20 ianuarie 2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 07.10.2008, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T, anularea Deciziei nr. 3249/25.08.2008 emisă de pârâtă prin care a fost respinsă cererea reclamantului de înscriere la pensie pentru limită de vârstă și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă.
Prin sentința civilă nr. 1662/25.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T, a dispus anularea deciziei nr. 3249/2.08.2008 emisă de către pârâtă, a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii de pensionare, privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă, constatând că, contestatorul întrunește condițiile cerute de lege pentru pensionare și a obligat pârâta la plata sumei de 1160 lei, reprezentând onorariu expert.
Tribunalul a reținut:
Reclamantului, prin decizia nr. 3249 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii T, la data de 25.08.2008, i-a fost respinsă cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă cu motivarea că stagiul de cotizare realizat în condiții speciale și gr.I de muncă nu permite reducerea necesară.
În susținerea contestației formulate s-a solicitat, încuviințat și administrat în consecință proba cu expertiza financiar contabilă privind calcularea pensiei raportat la vechimea în muncă și condițiile de muncă cu cuantificarea drepturilor de pensie.
Astfel, instanța a reținut că stagiul total de cotizare realizat de contestator conform deciziei 3249/25.08.2008 este de 38 ani 6 luni și 3 zile, perioadă din care stagiul realizat în grupa I de muncă și în condiții speciale este de 24 ani și 25 zile. de cotizare realizat de 24 ani si 25 zile îi corespunde o reducere a vârstei standard de pensionare de 14 ani, conform tabelului 4 cuprins în art. 1671din Legea nr. 19/2000 modificată și completată prin art. 2 alin. 2 din Legea nr. 226/2006 și art. 1 pct. 10 din Legea nr. 950/2007.
Contestatorul a desfășurat aceleași activități de grupa I de muncă, denumită după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, munca în condiții speciale, care conform art. 2 pct.2 din Legea nr.226/2006 "Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare Legii nr. 19/2000.locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în gr. I de muncă și care potrivit prezentei legi sunt încadrate în condiții speciale".
Activitatea contestatorului desfășurată la același loc de muncă, în aceleași condiții echivalate de lege, gr. I anterioara Legii nr. 19/2000 cu condiții speciale de muncă după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, dar limitat într-un interval de 10 ani, în decizia nr. 3249 din 25.08.2000, se distinge după cum urmează: 18 ani 0 luni si 29 zile - anterioare Legii nr. 19/2000, 5 ani 10 luni și 26 zile - pentru perioada 01.04.2001-30.06.2008.
La un stagiu de muncă în grupa I anterior aplicării Legii nr. 19/2000, într-un interval de 10 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, persoanele care au desfășurat activitatea în condiții speciale potrivit Legii nr. 19/2000, pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului 4.
Vârsta standard de pensionare a contestatorului de 63 ani si 5 luni cu 14 ani, reducere conform tabelului 4 ar trebui să fie 49 ani și 5 luni, dar minimul de stagiu cu reducere este de 50 ani conform art. 1671alin. 2, care este mai mică decât vârsta de 50 ani și 4 luni și 11 zile pe care o avea reclamantul la data de 01.08.2008 când a solicitat pensionarea.
Pentru considerentele expuse, instanța de fond a constatat întemeiată contestația formulată de către contestatorul, deoarece acesta îndeplinește condițiile de pensionare la data 01.08.2008, când angajatorul a solicitat pensionarea cu viza Inspectoratului muncii, așa cum rezultă din mențiunile carnetului de munca.
Astfel, instanța de fond a dispune anularea deciziei nr. 3249/25.08.2008 emisă de pârâtă, și a obligat pârâta la stabilirea și calcularea pensiei pentru muncă depusă și limita de vârstă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii T, solicitând modificarea ei în sensul respingerii recursului.
În motivarea recursului, s-a susținut că s-au încălcat prevederile art. 1671alin. 1 din Legea nr. 19/2000, contestatorul neîndeplinind condițiile prevăzute de acest text. Potrivit acestor dispoziții, reducerea vârstei standard de pensionare care în cazul reclamantului este de 63 de ani și 5 luni (Anexa 3), se putea face pentru perioada de 18 ani în grupa I de muncă, (conform tabelului 4) cu 10 ani și 10 luni, ori, reclamantul nu acea împlinită vârsta minimă necesară în această situație de 52 ani și 7 luni, fiind născut la data de 19.02.1958.
S-a invocat că dispozițiile art. 1671alin. 1 și alin. 5 din Legea nr. 19/2000, permit reducerea vârstei standard de pensionare numai în funcție de stagiul realizat în grupa I de muncă, adică până la data de 1.04.2001, nu și ulterior acestei date și în mod greșit s-au cumulat celelalte perioade, luându-se în considerare o vechime în grupa I, de 24 ani.
A mai susținut recurenta că nici dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 226/2006 nu permit pensionarea reclamantului, întrucât locul său de muncă - turnătorie fontă - la SA, încadrat conform legislației anterioare în grupa I de muncă, nu se regăsește nominalizat în Anexa 1 la Legea nr. 226/2006, iar C SA, nu se regăsește în Anexa 2 la lege.
Recurenta a mai invocat că pentru perioada de cotizare în condiții speciale de 5 ani 10 luni și 26 zile, conform Anexei 4 la Legea nr. 19/2000, reducerea vârstei se putea face doar cu 2 ani și în mod corect s-a respins cererea de pensionare.
Reclamantul-intimat a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că având un stagiu de cotizare de 24 ani în grupa I, vârsta standard de 63 ani și 5 luni se reduce conform tabelului 4 cu 14 ani, și în mod corect a fost admisă contestația.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs, de susținerile părților și conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul pârâtei este fondat, pentru următoarele motive.
Reclamantul a realizat un stagiu de cotizare total de 38 ani 6 luni și 3 zile, din care 18 ani 1 lună și 29 zile în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001 și 5 ani 10 luni și 26 zile, stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă conform Legii nr. 226/2006.
Dispozițiile tranzitorii ale art. 1671din Legea nr. 19/2000, permit reducerea vârstei de pensionare, conform tabelului 4, dar numai pentru perioada lucrată în grupa I de muncă, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, acestea fiind clare și lipsite de echivoc și nu permit cumularea stagiului de cotizare realizat în condiții speciale, conform Legii nr. 226/2006, cu stagiul de cotizare realizat în grupa I, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, pentru ca stagiul total al reclamantului realizat în grupa I să fie considerat de 24 ani și 25 zile.
Mai mult, dispozițiile art. 1671alin. 1 din lege, prevăd că reducerea vârstei de pensionare în baza tabelului 4, nu poate fi cumulată cu celelalte reduceri prevăzute de această lege (nr. 19/2000), sau de legile cu caracter special.
Prin urmare, reclamantului care la data formulării cererii, avea vârsta de 50 ani și 5 luni pentru un stagiu realizat în grupa I de 18 ani 1 lună și 59 zile, i se putea reduce vârsta standard de pensionare de 63 ani și 5 luni, conform Anexei 3 (vârsta standard însușită de pârâtă), cu 10 ani și 10 luni, iar pentru a se putea pensiona, condiția de vârstă este de 52 ani și 7 luni, condiție neîndeplinită, cum corect susține pârâta.
Prin urmare, instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 1671din Legea nr. 19/2000, reținând că reclamantului i se reduce vârsta de pensionare cu 14 ani și că îndeplinește condițiile de pensionare.
Reclamantul nu se poate pensiona nici în baza Legii nr. 226/2006 întrucât acesta nu a realizat un stagiu de cotizare în condiții speciale de 25 ani, pentru a fi redusă vârsta standard de 65 ani (conform Anexei 9 la Ordinul nr. 340/2001) cu 15 ani, iar potrivit Anexei 4 la Legea nr. 19/2000, reducerea vârstei de pensionare i se poate face cu cel mult 10 ani și nu cu 14 ani, cum susține reclamantul.
Prin urmare, și în cazul valorificării perioadei lucrate la SA (recunoscută prin hotărâre judecătorească), ca fiind în condiții speciale, reclamantul nu îndeplinește condițiile de vârstă pentru a se pensiona.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, va fi admis recursul pârâtei și modificată sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii T împotriva sentinței civile nr. 1662/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată.
Respinge contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei nr. 3249/2.08.2008 emisă de pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /5.03. 2010
Tehnored.: M/ 2 ex./5.03.2010
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici