Cerere recalculare pensie. Decizia 1013/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(6747/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 1013/
Ședința publică din data de 25 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr. 1285/F din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-(1887/2009), în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul-reclamant, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1285/F/20.10.2009, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a respinse ca neîntemeiată excepția tardivității cererii de chemare în judecată formulată de pârâta Casa Județeană de Pensii I prin întâmpinare; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând excepția invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii I, s-a reținut că acțiunea nu reprezintă o contestație împotriva deciziilor de stabilire a dreptului de pensie al reclamantului ci o acțiune, având ca obiect obligația de a face, întemeiată pe dispozițiile art.89 din Legea nr.19/2000 în baza cărora atât beneficiarii drepturilor de pensie cât și Casa Județeană de Pensii I pot să solicite, respectiv să revizuiască, recalcularea drepturilor de pensie, când se constată erori în modul de calcul.
Așadar, nefiind o contestație împotriva deciziilor de stabilire a pensiei, cererea de chemare în judecată nu a fost apreciată ca fiind tardivă.
În ceea ce privește fondul cauzei tribunalul a reținut că, potrivit deciziei de pensionare nr.-/11.04.2006, reclamantul contestator, la data pensionării a avut o vechime în grupa I de muncă de 30 ani, 5 luni și 8 zile, determinată în baza Legii nr. 19/2000.
La determinarea punctajului mediu anual al reclamantului, pârâta a avut în vedere un stagiul complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr.3/1977.
S-a apreciat că, în cauză, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 11.04.2006, la recalculare nu au putut fi aplicate dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004.
Potrivit art.2 alin.4 din HG nr.1550/2004 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.
Ori, în cazul contestatorului care a înregistrat o vechime în grupa a I de muncă de 30 ani, 5 luni și 8 zile, dar drepturile de pensie ale acestuia au fost stabilite începând cu data de 11.04.2006, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de Legea nr.19/2000, adică de 30 ani.
De altfel, s-a reținut că această problemă a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curte de Casație si Justiție care, soluționând recursul in interesul legii, prin Decizia nr.40 din 22.09.2008, pronunțată in dosarul nr. 16/2008, a admis că dispozițiile art.77 alin.(2) raportat la art.43 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care si-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Prin urmare, în raport de toate aceste considerente cererea formulată de reclamant a fost apreciată ca fiind neîntemeiată motiv pentru care a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului său, neîntemeiat în drept, reclamantul susține că este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă conform deciziei din data de 11.04.2006, drepturile sale de pensie fiind stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000. Conținutul în date al acestei decizii confirmă realizarea unei vechimi în grupa I de muncă de 30 ani, 5 luni și 8 zile stabilită conform Legii nr.3/1977, sens în care la recalculare se impunea a se avea în vedere durata unui stagiu de cotizare de 20 de ani. Această soluție se impunea și din perspectiva dispozițiilor art.20 din Legea nr.19/2000 ce prevăd două categorii de locuri de muncă în condiții deosebite și speciale, categorii ce beneficiază de un tratament egal cu grupele de muncă stabilite prin Decretul nr.215/1977, ulterior abrogat.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată sub aspectul criticilor aduse (încadrate în baza art.306 alin.3 Cod pr.civilă în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă), a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv art.41 alin.4 prin raportare la art.19 și art.20 din Legea nr.19/2000, durata stagiului de cotizare în cazul reclamantului fiind de 30 de ani.
Este adevărat că acesta a prestat activitate în grupa I de muncă de 30 ani, 5 luni și 8 zile, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, numai că singura facilitate de care beneficiază contestatorul pentru activitatea sus menționată este conform art.42 alin.1 din Legea nr.19/2000, reducerea vârstei standard de pensionare, facilitate acordată de intimată, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei de pensionare (fila 9 dosar fond).
Pornind însă de la faptul că drepturile de pensie ale recurentului reclamant sunt deschise sub imperiul Legii nr.19/2000, acesta fiind pensionat din data de11.04.2006, iar nu anterior datei de 01.04.2001 pentru a se supune reglementărilor OUG nr.4/2005, partea beneficiază de un stagiu complet de cotizare astfel cum este acesta prevăzut de art.41 al.4 din Legea nr.19/2000. Conform acestui din urmă text de lege, stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la intrarea în vigoare a legii, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzută în anexa 3.
Ori, raportat la data la care reclamantul a formulat cererea de acordare a pensiei, 06.03.2006, stagiul complet de cotizare prevăzut de anexa 3 Legii nr.19/2000 este de 30 ani și 9 luni, după cum corect a reținut și intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii I în decizia nr.-/11.04.2006.
În plus, în decizia de pensie se menționează și faptul că stagiul total de cotizare realizat de asigurat este de 54 de ani, 4 luni și 12 zile, din care 30 ani, 5 luni și 8 zile de activitate în grupa I de muncă, conform Legii nr.3/1977, iar 7 ani, 7 luni și 11 zile în condiții normale, conform Legii nr.19/2000. Pentru anii din grupa I s-a reținut un stagiu aferent de 15 ani, în acest sens beneficiind de altfel de reducerea vârstei standard de pensionare. Așadar, elementele stagiului de cotizare ale recurentului reclamant sunt determinate conform noii legi a pensiilor, fără ca asiguratul să le fi contestat la data emiterii deciziei.
Dispozițiile art.19 și art.20 coroborate cu anexa nr.4 din Legea nr.19/2000, invocate prin cererea de recurs, (dar care nu pot fi interpretate și aplicate decât prin raportare la art.43 și art.44 din Legea nr.19/2000) nu sunt de natură să conducă la un alt raționament judiciar sau la altă soluție în cauză. În primul rând, este de observat că aceste reglementări vizează persoanele care desfășoară activități în locurile de muncă încadrate în condiții deosebite sau în condiții speciale și care au dreptul, conform anexei 4 legii, la reducerea vârstei standard de pensionare pe baza unui stagiu minim de cotizare în aceste condiții, însă cu păstrarea stagiului complet de cotizate definit anterior. În al doilea rând, dispozițiile invocate definesc locurile de muncă în condiții deosebite sau speciale, fără a exista o corespondență între vechile grupe de muncă și clasificarea actuală.
Recurentul reclamant a considerat că cei 30 de ani de muncă încadrați în grupa I de muncă, conform Legii nr.3/1977, desfășurați anterior datei de 1 aprilie 2001, sunt de fapt ani de muncă în condiții speciale, în accepțiunea legii noi.
Ori, art.20 alin.2 din Legea nr.19/2000 prevede că locuri de muncă în condiții speciale, altele de cât cele limitativ enumerate în alin.1, pot fi stabilite numai prin lege. Nu s-a indicat însă nici o lege care să încadreze locul de muncă al recurentului reclamant, ulterior datei de 1 aprilie 2001, în astfel de condiții. Conform carnetului de muncă depus la dosar, recurentul a fost angajat la Șantierul Naval G pe post de electrician, neexistând nicio mențiune despre încadrarea în condiții speciale. Acest aspect se reflectă și în decizia de acordare a pensiei în sensul că anii de muncă după 1 aprilie 2001 sunt considerați în condiții normale, iar nu speciale.
Nici prevederile HG nr.1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale nu sunt aplicabile cauzei pentru că întregul act normativ reglementează procedura prin care, la cererea angajatorului, se procedează la catalogarea locurilor de muncă din unitate.
Drept urmare, cum drepturile la pensie ale contestatorului s-au deschis după data de 31 martie 2001, respectiv la data de 11.04.2006, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art.41 alin.4 din Legea nr.19/2000, nefiindu-i aplicabile prevederile art.20 alin.4 din HG nr.1550/2004 și art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005 invocate în apărare. De aceste prevederi beneficiază doar persoanele pensionate în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, astfel cum reiese din conținutul lor, în acest sens fiind și Decizia nr.40/22.09.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținută în considerentele sentinței atacate, inaplicabilă contestatorului, întrucât nu i s-au deschis drepturile de pensie în intervalul sus citat - 1 iulie 1977 - 31 martie 2001.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, prin raportare la art.304 pct.9 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept substanțial incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.1285/F din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (1887/2009), în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./10.03.2010
Jud.fond: Al.;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
