Cerere recalculare pensie. Decizia 1078/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1078/R/2009

Ședința publică din 28 aprilie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Adrian Repede

- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 127 din 19 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată, lipsă fiind reprezentanta pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 martie 2009, prin registratura instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamanta intimată solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 127 din data de 19 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a respins excepția de tardivității introducerii acțiunii de pârâtă.

S-a admis acțiunea formulată de către reclamanta împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C și în consecință a fost obligată pârâta să ia în calcul la determinarea punctajului mediu anual și cuantumului pensiei a sporurilor menționate în adeverința nr.3800/ 19.06.2007 și a anexei la aceasta emisă de SC - SA C începând cu data de 01.12.2008.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, reclamanta a depus la dosarul cauzei Adeverința nr. 3800/19.06.2007 eliberată de către - C- din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global si compensații în perioada 1974-1991. Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu. sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in Ordinul nr. 680/01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la sectiunea I "Dispoziții generale".

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta a dovedit pretențiile sale, prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prev. art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 a admis acțiunea acestuia și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei cu luarea în calcul a datelor cuprinse în adeverințele emise de - C-N, respectiv a veniturilor suplimentare reprezentate din acordul global si compensații.

Aceste sporuri vor fi luate in considerare începând cu data de 01.12.2008 care este prima lună ulterioară înregistrării cererii la Casa Judeteană de Pensii C, conform Legii 250/2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii C în termenul legal, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivare se arată că acțiunea a fost tardiv formulată raportat la dispozițiile art. 87 din Legea 19/2000.

În speță există o pensie stabilită pe Legea nr. 3/1977, înainte de data de 01.04.2001 - data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și că această pensie a fost supusă recalculării potrivit unor legi speciale și nu potrivit Legii nr. 19/2000 - incidentă numai celor pensionați în baza sa - iar una dintre aceste legi este și Legea nr. 78/2005 care aproba nr.OUG 4/2005.

Potrivit pct. VI al nr.OUG 4/2005 nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor de dinainte de 01.04.2001 formele de retribuire în acord, astfel că nu pot fi luate în calcul la recalcularea pensiei.

S-a mai învederat că în cauză nu sunt incidente nici Legea nr. 250/2007 și nici Ordinul 680/2007.

Intimata prin întâmpinare a solicitat ca în baza motivelor invocate să se dispună respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:

Referitor la excepția tardivității acțiunii, se apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 87 Legii 3/1977, ci dispozițiile OUG 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, în condițiile în care intimatul-reclamant a fost pensionat în temeiul Legii 3/1977, iar pensia s-a a fost recalculată conform OUG 4/2005 (fila 4 dosar fond). Conform art. 7 alin.(3) din acest act normativ decizia prevăzută la alin. (1) poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezulta alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate pana la data de 1 aprilie 2001, iar conform alin. (5) Cererile prevăzute la alin. (3) se soluționează în termenul prevăzut la <LLNK 12000 19 10 202 86 29>art. 86 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se, prin derogare de la prevederile <LLNK 12000 19 10 202 95 36>art. 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, cu respectarea termenului general de prescripție. Drept urmare, acțiunea nu este tardiv formulată.

Art. 2 alin. (1) din OUG 4/2005 prevede că "Recalcularea prevăzută la art. 1 (a pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001) se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgenta".

Veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în dispozițiile art. 23 din Legea nr. 19/2000.

În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În aplicarea acestui text legal rt. pct. 7 din Ordinul nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 prevede că unctul p. 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale (capitolul I din lege)" a capitolului A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins: "19. Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază l) alte sume acordate potrivit legii."

Deși potrivit dispozițiilor nr.OUG 4/2005 sumele reprezentând formele de retribuire în acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându-se imposibilitatea verificării respectivelor venituri (venituri pe care le probează cu înscrisurile arătate în adeverința depusă la dosar), rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a nr.OUG 4/2005 ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma Legii nr. 19/2000 (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impune a fi luate în calcul.

Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentat pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența dispozițiilor legale cu valoare de principiu, în raport cu cele care decurg din acesta, dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară ar crea o discriminare nejustificată între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii 19/2000.

De asemenea, în condițiile în care art. 2 alin. (1) din OUG 4/2005 prevede în mod expres că recalcularea pensiilor se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000, nu se poate reține că s-ar aplica retroactiv dispozițiile acestei legi.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C împotriva sentinței civile nr. 127 din 19.01.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

- - - - - - PT. - -

în concediu medical

semnează prim-grefier

Red.LD/Dact.SM/2 ex./18.05.2009

Jud.fond. și

Președinte:Sergiu Diaconescu
Judecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Adrian Repede

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 1078/2009. Curtea de Apel Cluj