Cerere recalculare pensie. Decizia 1155/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1155/
Ședința publică din 14 mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Târgu M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 214 din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termenul legal prevăzut de lege și este scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța, în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține cauza în pronunțate.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 214/23 februarie 2009, Tribunalul Mureșa admis acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii M și, drept consecință:
- a anulat decizia nr. -/20.03.2008, emisă de pârâtă;
- a obligat pârâta la emiterea unei decizii de acordare a ajutorului prevăzut de Legea nr. 578/2004, conform cererii depuse la pârâtă sub nr. 50964/12.03.2008.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut că, potrivit deciziei nr. 50346/1969, soțul reclamantei -, decedat la data de 5 mai 1974, beneficiat, începând cu data de 01.07.1969, de pensie de invaliditate, în temeiul nr. 253/1967.
Prin urmare, s-a apreciat că reclamanta a probat faptul că, la data decesului, defunctul său soț avea calitatea de pensionar în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, deoarece pensiile, potrivit invocat, făceau parte din sistemul asigurărilor sociale de stat, iar nu dintr-un sistem neintegrat în aceasta ( de ex. agricultori, militari, avocați, etc.).
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs de către pârâtă, invocându-se prevederile art. 304 pct. 4, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că, potrivit nr. 255/1977, înlocuită prin decretul nr. 245/28 iulie 1977, înlocuit, la rândul său, prin Legea nr. 49/1999, fondurile necesare pentru plata pensiilor se suportă din bugetul de stat, iar nu din bugetul asigurărilor sociale, astfel că reclamanta nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 1 din Legea nr. 578/2004.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 50346/1969, emisă de Direcția pentru Probleme de Muncă și Ocrotiri Sociale a județului M - Serviciul Pensii din cadrul Oficiului S, s-a stabilit în favoarea soțului reclamantei o pensie de invaliditate gradul III, în baza Legii nr. 27/1966 și a nr. 253/1967.
Potrivit art. 1 lit. b) din legea menționată, beneficiau de pensie de asigurări sociale de stat, printre alții, și cei care au devenit invalizi în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare ori a sarcinilor de stat sau obștești. De asemenea, art. 69 alin. 1 dispunea că "invalizii și accidentații de război, urmașii acestora, precum și urmașii celor morți sau dispăruți în război, primesc pensie potrivit prezentei legi, în cuantumurile stabilite prin hotărâre a Consiliului de Miniștri", iar conform prevederilor art. 4, fondurile necesare plății pensiilor se realizau "din contribuțiile întreprinderilor, altor organizații și ale persoanelor fizice care angajează, precum și din sumele alocate în acest scop din bugetul de stat".
În contextul prevederilor legale enunțate, Curtea constată că prima instanță a apreciat în mod corect asupra îndeplinirii de către reclamantă a condițiilor pretinse de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 578/2004, deoarece soțul acesteia avea la data decesului calitatea de pensionar în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, decesul survenind în anul 1974, deci anterior adoptării Decretului nr. 245/1977 privind pensiile, act normativ invocat de către pârâtă în susținerea recursului promovat. Prin urmare, nu prezintă relevanță pentru cauza dedusă judecății nici dispozițiile art. 9 din Legea nr. 49/1999 (lege care a abrogat Decretul nr. 245/1977 ), conform cărora, fondurile necesare plății pensiilor se suportă din bugetul de stat.
Pentru considerentele expuse, neidentificând în cauză motive de nelegalitate în privința hotărârii primei instanțe, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza prevederilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Târgu M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 214/23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./22.06.2009
Jud.fond.;
Asist. jud. -;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat