Cerere recalculare pensie. Decizia 1156/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1156
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul formulat de () - împotriva sentinței civile nr.1458 din 30.09.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind Casa Județeană de Pensii
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta () - asistată de avocat și consilierul juridic - pentru intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că nu s-a solicitat judecata în lipsă.
Avocat pentru recurenta () - depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are de formulat alte cereri.
Consilierul juridic - pentru intimata Casa Județeană de Pensii I depune delegație la dosar.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta () - solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul de a se considera perioada în litigiu stagiu de cotizare și să fie recalculate drepturile de pensie. Consideră că sentința este nelegală deoarece instanța de fond a ignorat normele de drept incidente. Arată că la dosar este depus decretul nr. 215/1984 care ratifică convenția în domeniul asigurărilor sociale dintre Guvernul România și Guvernul Regatului. Precizează că acea convenție este unul dintre puținele cazuri de retroactivitate deoarece prevede că se va aplica și situațiilor apărute înainte de intrarea sa în vigoare. Mai arată că recurenta a lucrat în Regatul în perioada 1974-1977 și că în această perioadă a încasat un salariu ce a fost grevat de contribuții și impozite. În lege se spune că se asimilează stadiile de cotizare. Nu înțelege de ce acea perioadă nu este considerată stagiu de cotizare, având în vedere că convenția era în vigoare, și consideră că e normal ca pensia să fie calculată, în funcție de sumele reținute, prin coraborarea normelor de drept. Cu cheltuieli de judecată de la fond.
Consilierul juridic - pentru intimata Casa Județeană de Pensii I solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond. Arată că în cauză nu s-a făcut dovada achitării contribuțiilor către statul român. Depune la dosar întâmpinare cu titlu de concluzii scrise și practică judiciară.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.1458 din 30 09.2009 pronunțată de Tribunalul Iași a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta (fostă ) în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr-, (fostă ) a chemat în judecată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să ia în calcul, la stabilirea stagiului de cotizare, și considerând-o vechime neîntreruptă în muncă și perioada în care reclamanta a lucrat ca profesor detașat în Regatul și să dispună ca pârâta să-i recalculeze drepturilor cuvenite reclamantei cu titlu de pensie în conformitate cu veniturile salariale realizate în perioada detașării.
S-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a onorariului de avocat.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în perioada 22.11.1974 - 15.09.1977, a lucrat cu acordul Ministerului Învățământului, în calitate de cadru didactic în,sens în care adeverința eliberată de Ambasada la atestă faptul că a lucrat ca profesor pe bază de contract de la 22 noiembrie 1974 până la 15 septembrie 1977, cu un salariu net lunar în valută de 3,132 dirhami și cu drept de transfer de 30 % în devize libere".
A mai arătat reclamanta că aceeași adeverință precizează și o "obligație în dolari SUA", calculată la suma de 858 USD, precum și faptul că s-a achitat suma de 908 USD, în conformitate cu patru chitanțe.
Că la întocmirea dosarului de pensionare, această perioadă a detașării în străinătate nu a fost luată în calcul ca stagiu de cotizare, pretinzându-se că pentru perioada 1974 - 1977 nu s-ar fi făcut dovada achitării contribuțiilor cuvenite fondului de asigurări.
Reclamanta a susținut că refuzul pârâtei este nelegal întrucât, în conformitate cu art. 1 din legea 3/1977 (în vigoare la data contractului de muncă în străinătate)" (1) În au dreptul la pensie toți cetățenii care au depus o muncă utilă societății în sectoarele producției materiale și social-culturale. (2) pensia se stabilește în raport de contribuția adusă de fiecare om al muncii la dezvoltarea societății, potrivit principiului socialist al retribuirii după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii și se diferențiază în funcție de vechimea în muncă, retribuția avută și grupa de muncă".
A mai susținut reclamanta că perioada detașării în străinătate, nu poate fi considerată ca fiind în concediu fără plată. așa cum pretinde pârâta,întrucât, indemnizația pe care a primit-o în această perioadă se supunea mențiunilor înscrise în Decretul 233/1974. Astfel, în conformitate cu art. 1 al textului de lege citat, Ministerul învățământului trebuie să urmărească asigurarea către acești cetățeni de "retribuții corespunzătoare, sporuri, indemnizații și alte drepturi - care să le permită, cel puțin, acoperirea tuturor cheltuielilor și obligațiilor pe care le au de suportat, atât în străinătate, cât și în țară, pentru ei și familiile lor".
Mai arată reclamanta că art. 2 al aceluiași decret precizează expres "ministerele și celelalte organe centrale nu vor suporta, pentru cetățenii români angajați în străinătate în condițiile art. 1 nici un fel de cheltuială în lei sau în valută, aceștia fiind obligați ca din veniturile realizate să-și asigure întreținerea familiilor și acoperirea celorlalte obligații din țară".
La art. 3 legiuitorul a precizat expres: "cetățenii români angajați în străinătate în condițiile art. 1 sunt obligați ca, din veniturile nete realizate în valută pentru munca prestată să transfere lunar, în țară, pentru întreținerea familiilor și acoperirea celorlalte obligații, o parte calculată în dolari SUA.
Venitul net asupra căruia se calculează sumele reprezentând obligația de transfer se determină prin scăderea din venitul brut realizat în valută pentru munca prestată a impozitelor, taxelor, reținerilor pentru fondul de pensii, asigurări sociale și medicale, cheltuielilor reprezentând chiria și întreținerea locuinței din străinătate -".
În plus, în condițiile aceleiași legislații, Ministerul Educației era obligat să rețină și să depună la bugetul de stat toate cotele cedabile în valută.
Arată astfel reclamanta că pe cale de consecință, nu îi este imputabilă posibila împrejurare că sumele ce reprezentau contribuția la fondul de pensii să nu fi primit destinația cuvenită,întrucât veniturile remise ei erau cele rezultate din venitul brut, din care se scădeau contribuțiile legale, ea neavând obligația depunerii unor cotizații suplimentare,iar adeverința eliberată în acest sens de către Ambasada la este extrem de clară în preciza încasarea de către statul român a obligațiilor legale, pentru toată perioada cât a funcționat ca profesor detașat.
Prin prisma considerentelor anterior menționate,reclamanta susține că este evident faptul că perioada 1974 - 1977 trebuie luată în calcul de către pârâtă ca reprezentând stagiu de cotizare, cu conotațiile juridice pe care le are acest fapt în ceea ce privește stabilirea veniturilor cuvenite ei cu titlu de pensie.
Referindu-se la o pretinsă tardivitate a cererii, motivat de împrejurarea că decizia de pensionare este emisă la data de 28.09.2005,reclamanta a menționat că acțiunea poate fi calificată, din acest punct de vedere, ca o "obligație de a face", constând în obligarea pârâtei de a reține ca vechime neîntreruptă în muncă și corelativ, ca stagiu de cotizare, perioada 22.11.1974 - 15.09.1978 iar o astfel de cerere nu este supusă nici unui termen de prescripție, sens în care a invocat și o decizie de speță,( decizia civilă nr. 1405/R/6.05.2005), pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale care stabilea că "cererea de recalculare a drepturilor de pensie - adresată direct instanței este inadmisibilă în lipsa parcurgerii procedurii prealabile administrative".
În aceeași hotărâre, se menționa "este necesar ca recurenta să se adreseze direct intimatei, cu o cerere de recalculare a pensiei, și numai după soluționarea acestei cereri are posibilitatea de a se adresa instanței de judecată, pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii ce va fi dispusă de intimată.
În lipsa parcurgerii acestei proceduri reglementată de art. 169 din Legea 19/2000, cererea contestatoarei, referitoare la recalcularea drepturilor de pensie - este inadmisibilă, iar nu neîntemeiată".
Ca atare reclamanta a susținut că "mutatis mutandis", aceeași este situația în speța dedusă judecății în prezenta cauză,întrucât s-a adresat pe cale administrativă, solicitând calcularea drepturilor cuvenite cu titlu de pensie și includerea perioadei cât a lucrat în,iar în lipsa unui răspuns favorabil solicitării, singura cale deschisă reclamantei este prezenta acțiune a cărei admitere o solicită.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere reclamanta a susținut că pârâta urmează a avea ca bază de calcul la stabilirea sumelor ce reprezintă pensie valoarea salariului primit de reclamantă în perioada detașării. La aceste venituri au fost stabilite contribuțiile achitate statului român, sens în care veniturile brute, respectiv - nete în funcție de care se apreciază pensia pentru perioada 1974 - 1977 trebuie stabilite prin convertirea monedei în care s-a realizat plata în lei (la momentul plății salariului).
Motivat de toate aceste împrejurări, a solicitat admiterea acțiunii cu privire la ambele capete de cerere formulate.
Pârâta Casa Județeană de pensii a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantei, invocând că prin decizia nr. -/28.09.2005, susnumita fost înscrisă la pensie pentru limită de vârstă în temeiul Legii nr. 19/2000, modificată și completată, începând cu data 01.09.2005.
Drepturile de pensie au fost stabilite în baza elementelor aflate la dosarul de pensionare, respectiv, carnetul de muncă seria -, nr. - și adeverințele nr. 1120/25.08.2005 a Grupului Școlar " " I; adeverința nr. 1118/25.08.2005 eliberată de Grupul Școlar " "I;adeverința nr. 762/30.06.2005 eliberată de Școala " "; adeverința nr. 738/30.05.2005 eliberată de Școala cu clasele I-VIII; adeverința nr. 649/06.07.2005 eliberată de Școala cu clasele I-VIII; adeverința nr. 2286/18.07.2005 eliberată de Primăria Comunei; adeverința nr. 269/24.06.2005 eliberată de Școala cu clasele I-VIII nr. 3; și adeverința nr. 998/01.07.2005 eliberată de Universitatea "Al. " Facultatea de Fizică.
-se înscrisurile depuse, prin decizia susmenționată fost admisă cererea de înscriere la pensie a contestatoarei,iar la stabilirea vechimii în muncă nu fost valorificată perioada 20.11.1974 - 15.09.1977, în care contestatoarea fost detașată în Regatul.
A motivat pârâta că Legea nr. 19/2000 reglementează posibilitatea contestării deciziilor de pensionare într-un termen legal. Astfel, art. 87 prevede că "decizia de pensionare poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 45 zile de la comunicare".
Cu toate acestea, contestatoarea nu a contestat decizia de pensionare. D-na susține în acțiunea formulată că s- adresat pe cale administrativă dar răspunsul nu fost favorabil. La dosarul de pensionare nu există o asemenea sesizare, decizia de pensionare nr. -/28.09.2005 fiind ultimul înscris din dosar.
Art. 88 din Legea nr. 19/2000 reglementează că decizia casei teritoriale de pensii, necontestată în termen, este definitivă. În această situație, necontestând decizia de pensionare în termen, în tot acest interval produs efecte, fiind în plată.
Având în vedere prevederile legale și situația de fapt, consideră tardivă formularea contestației la această dată. În mod greșit susține contestatoarea că acțiunea ar putea fi calificată ca o obligație de a face.
Pe fondul cauzei,pârâta arată că adeverințele nr. 77905/05.09.1984 și nr. 1539/20.06.1978 depuse doar la dosarul instanței nu și la dosarul de pensionare,însă și în această situație cererea reclamantei nu poate fi primită întrucât în temeiul art. 37 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 în sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator și asigurat.
În temeiul aceluiași act normativ constituie stagiu de cotizare și perioadele recunoscute ca vechime în muncă în baza legislației anterioare datei de 01.04.2001.
Potrivit art. 9 indice 1 din Legea nr. 3/1977 vechimea în muncă ce se ia în considerare la stabilirea pensiei, este timpul cât o persoană fost încadrată în baza unui contract de muncă și s-au făcut viramentele și contribuție pentru pensie suplimentară la bugetul statului român.
A mai susținut intimata că sumele convertite în valută nu dovedesc plățile făcute pentru fondul de pensii, ci reprezintă doar obligația cetățenilor români ce dețineau venituri în valută, să apeleze la serviciile sau pentru convertirea în lei a unei părți din valuta încasată,astfel încât atâta timp cât la dosar nu există nici un document care să facă dovada plății și a contribuției pentru pensia suplimentară la bugetul statului român, nu există temei legal de recunoaștere a acestei perioade ca stagiu de cotizare.
În drept, Casa Județeană de Pensii și- întemeiat susținerile pe dispozițiile Legii nr. 19/2000, modificată și completată.
Având în vedere cele prezentate mai sus, Casa Județeană de Pensii solicitat, pe cale de excepție, respingerea contestației ca fiind tardiv formulată iar pe fondul cauzei respingerea contestației ca fiind nefondată și menținerea deciziei emise de Casa Județeană de Pensii ca fiind corectă și legală fiind emisă conform dispozițiilor legale.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației, prima instanță a reținut că aceasta este nefondată considerând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 87 din Legea 19/2000.
A reținut în acest sens instanța că reclamantei - i s-au deschis drepturile de pensie prin decizia nr. -/28.09.2005, fiind înscrisă la pensie pentru limită de vârstă în temeiul Legii nr. 19/2000, drepturile fiindu-i stabilite în baza înscrisurilor aflate la dosarul de pensionare, fără a-i fi valorificată însă și perioada 20.11.1974 - 15.09.1977 când contestatoarea fost detașată și a lucrat în Regatul.
A reținut prima instanță că reclamanta nu a solicitat organelor competente și nu a depus la dosar nici un înscris prin care să dovedească faptul că s-au făcut plăți și pentru contribuția la pensia suplimentară la bugetul statului român,așa cum prevăd dispozițiile legale,potrivit cărora la stabilirea pensiei se are în vedere timpul cât o persoană fost încadrată în baza unui contract de muncă și s-au făcut viramentele și contribuție pentru pensie suplimentară la bugetul statului român, conform dispozițiilor articolului 9 indice 1 din Legea nr. 3/1977. Conform dispozițiilor art.8(1) din /2000 "Constituie stagiu de cotizare perioadele in care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale in sistemul public din România, precum si in alte tari, în condițiile stabilite prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte" iar în onformitate cu dispozițiile art. 161 (2) din aceeași lege "În condițiile in care, pentru o anumita perioada care constituie stagiu de cotizare, in carnetul de munca nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare ale acestora. In caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe tara, in vigoare in perioada respectivă".
A mai reținut prima instanță că sumele convertite în valută nu dovedesc plățile făcute pentru fondul de pensii, ci reprezintă doar obligația cetățenilor români ce dețineau venituri în valută, să apeleze la serviciile sau pentru convertirea în lei a unei părți din valuta încasată. Mai mult, în acea perioadă dirhamul marocan nu a fost cotat de Banca Națională a României iar ceea ce pentru Statul reprezintă suma netă, pentru Statul Român reprezintă suma brută.
Ca atare tribunalul a respins contestația formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta contestatoare, -, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A motivat recurenta că în mod greșit prima instanță a considerat acțiunea sa ca fiind o contestație la decizia de pensionare, când de fapt a înțeles să investească instanța cu o acțiune în "obligația de a face" acțiune ce este imprescriptibilă, și care a avut doar un capăt accesoriu de recalculare a pensiei, capăt asupra căreia instanța nici nu s-a pronunțat.
Recurenta mai invocă și faptul că pe fondul cauzei instanța a nesocotit înscrisurile aflate la dosar care dovedesc temeinicia acțiunii sale, după cum a ignorat și Decretul 233/1974 precum și Decretul 215/26.06.1984 care au fost depuse în cauză și care la art. 5 menționează că:"se ratifică Convenția în domeniul asigurărilor sociale dintre Guvernul România și Guvernul Regatului semnat la la 27.07.1983".
Motivează recurenta că dispozițiile acestui act normativ sunt deosebit de importante în soluționarea cauzei dovedind temeinicia pretențiilor sale, însă prima instanță a ignorat acest act normativ care se aplică pentru perioada 1974-1977, desființând în acest fel un drept câștigat pe calea unei hotărâri judecătorești și anume sentința civilă nr.1458/2009.
Recurenta invocă apoi prin motivele de recurs faptul că actele normative sus invocate sunt aplicabile în cauză, prin art. 15 alin.1 din Decretul 215/1984 prevăzându-se că "prezenta Convenție se va aplica de asemenea situațiilor apărute înainte de intrarea sa în vigoare", Ceea ce înseamnă că și perioada 1974-1977 se raportează din punct de vedere al modalității de calcul a prestațiilor privind asigurările sociale.
Susține în acest sens recurenta că pe fondul cauzei se impune ca instanța de control judiciarsă rețină și dispozițiile art.5 alin.1 din Decretul 215/1984 care precizează în mod expres că: " dacă un cetățean al unei părți contractante angajat pe teritoriul acestei părți contractante este detașat de cel ce angajează, pentru a efectua o muncă în contul acestei angajator pe teritoriul celeilalte părți contractante, el va continua, până la expirarea celei de-a treizeci și șase luni care urmează detașării sale, să fie supus legislației primei părți, ca și cum el ar fi încă angajat pe teritoriul amintitei părți".
Recurenta invocă și art.8 care dispune că "perioadele de asigurare și perioadele asimilate efectuate sub legislația unei dintre cele două părți contractante și cele realizate sub legislația celeilalte părți contractante pot fi totalizate, dacă este necesar, cu condiția ca acestea să nu se suprapună".
Mai arată recurenta că aceste dispoziții se corelează și cu cele ale art.8 din Legea 19/2000, în conformitate cu care "constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale în sistemul public din România, precum și din alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte".
Recurenta susține că deși baza legală de la care trebuia să pornească instanța de fond este explicită, raționamentul avut în vedere de Tribunalul Iași este greșit și totodată contradictoriu.
Astfel, la fila 6, în paragraful ce conține pretinsa "motivare"a soluției, se menționează că "cetățenii români angajați în străinătate erau obligați ca, din veniturile nete realizate în valută pentru munca prestată să transfere lunar, în țară, pentru întreținerea familiilor și acordarea celorlalte obligații, o parte calculată în dolari SUA". În condițiile în care se recunoaște inclusiv de Tribunalul Iași faptul că sumele încasate de recurentă în Regatul reprezintă venituri nete, respectiv salarii, rezultă că acestea au fost calculate prin deducerea, de către acest stat, a tuturor contribuțiilor reglementate de sistemul său de asigurări sociale.
Pe cale de consecință, atât timp cât salariul recurentei a fost impozitat de către statul marocan, iar perioada lucrată în Regatul este similară ca stagiu de cotizare prin Decretul 215/1984, ea reprezintă vechime în muncă.
Un argument al punctului de vedere al recurentei este reprezentat de faptul că în Anexa la Protocolul privind colaborarea între Ministerul Educației și Învățământului din Republica România și Ministerul Educației Naționale din Regatul, la art.2 se precizează expres " salariile indicate mai sus sunt impozabile. Partea marocană va trimite baremul actual în vigoare, relativ la calculul impozitelor".
Concluzionează recurenta că în aceste condiții, atât timp cât în perioada 1974-1977, derulat raporturi de muncă cu Regatul, veniturile încasate de aceasta cu titlu de salarii au fost impozitate de acest stat, iar prin asimilarea situației în condițiile textelor din Decretul 215/1984, această perioadă reprezintă stagiu de cotizare în înțelesul legii.
A mai precizat recurenta că susținerile sale sunt confirmate prin chiar actele depuse de intimata din prezenta cauză, la soluționării fondului Casa Județeană de Pensii I depunând un înscris, reprezentând o adresă expediată de Ministerul Afacerilor Externe către fam. (persoane cărora, aflate fiind în aceeași situație ca și recurenta, le-a fost recunoscut definitiv și irevocabil de către instanțele ieșene stagiul de cotizare) și prin care ministerul precizează că "suma care trebuia să fie depusă la ambasadă reprezintă o parte din venitul net, adică cel obținut în urma scăderii tuturor reținerilor, inclusiv pentru fondul de pensii".
Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din adeverința nr.77905 din 5.09.1984 emisă de Ministerul Educației și Învățământului - Oficiul pentru relații Externe rezultă că recurenta reclamantă - (actualmente -) a fost trimisă de către Ministerul Educației și Învățământului pentru a funcționa în perioada 1974 - 1977 în calitate de cadru didactic în și că pe toată perioada contractului a fost retribuită de către autoritățile marocane.
Aceiași adeverință are înscrisă pe verso și veniturile realizate de reclamantă în aceea perioadă, precum și cotele depuse și decontate de Bancă Ministerului Educației și Învățământului.
Înscrisurile susmenționate dovedesc faptul că recurenta a fost trimisă în străinătate de către Ministerul Educației și Învățământului căreia, potrivit mențiunilor Direcției Economice i-au și fost decontate de bancă cotele prevăzute de art.3 din Decretul 233/1974 republicat în 1980.
Potrivit dispozițiilor art.1 din acel Decret 233/1974 - " baza unor acorduri încheiate de statul român cu alte state. va lua măsuri ca acțiunile privind trimiterile de specialiști în străinătate să se realizeze în condiții de eficiență ridicată. În scopul arătat, se va urmări ca prin înțelegerile ce se încheie cu partenerii externi să se asigure. concediu d odihnă, drepturile de asigurări sociale precum și asistența medicală gratuită".
Prin art. 2 alin.3 din același act normativ se prevede că "perioada lucrată în străinătate se ia în calcul la stabilirea vechimii neîntrerupte în muncă, precum și a vechimii în funcția de specialitate".
Articolul 3 din Decretul 233/1974 prevede totodată că "cetățenii români angajați în străinătatesunt obligați ca din veniturile nete realizate în străinătate în valută să transfere lunarîn țară o cotă calculată în dolari SUA.
Referindu-se la modul în care se calculează sumele ce reprezintă obligația de transfer, prin același act normativ se menționează că acesta se calculează pe baza venitului net, iar determinarea acestuia se face prin scăderea din venitul brut scăzut în valută a impozitelor, taxelorși a reținerilor pentru fondul de pensii, asigurărilor sociale și medicale.
Potrivit art.6 calculul și urmărirea încasării sumelor supuse obligației de transfer se făceau de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare românești din țara respectivă.
Toate dispozițiile de mai sus se complineau cu cele înserate în art. 19 din Decretul 233/1974 care prevedea că: "unitățile trimițătoare plătesc în lei, la termenele stabilite:
a) indemnizațiile și alte drepturi cuvenite specialiștilor;
b) contribuția de asigurări sociale de stat în cuantum de 15% calculată la veniturile realizate în țară;
c) contribuția de 2% sau 4" care se reține din drepturile specialiștilor prevăzute la lit.a)."
Din dispozițiile suscitate rezultă că cetățenilor care erau trimiși să lucreze în străinătate li se rețineau sumele ce reprezentau contribuțiile la fondul de pensii și asigurări sociale din veniturile în valută obținute, iar aceste sume trebuiau a fi administrate și virate de către unitatea trimițătoare.
Faptul că în prezent Decretul 233/1974 nu mai este în vigoare, fiind abrogat prin Legea 120/2000, nu înseamnă că au fost abrogate și drepturile pe care acel act normativ le-a reglementat la vremea respectivă, acele drepturi și sumele reținute celor ce au lucrat în străinătate, trebuind să își atingă finalitatea.
În acest context Curtea reține că în mod greșit prima instanță a reținut că reclamanta nu a făcut dovada plăților făcute pentru fondul de pensii, atâta timp cât această obligație revenea unității trimițătoare, așa cum aceasta era definită prin art.8 din Decretul 233/1974, întrucât potrivit art.10 pe timpul cât lucrau în străinătate, specialiștii se considerau detașați la unitățile trimițătoare.
Ori, atâta timp cât achitarea acestor contribuții nu îi revenea reclamantei recurente, ci unității trimițătoare, în mod greșit pârâta a refuzat să-i ia în calcul perioada 1974-1977lucrată în, în pofida faptului că potrivit actelor normative în vigoare la acea dată (Decretul 233/1974) perioada respectivă reprezintă vechime neîntreruptă în muncă, funcție și specialitate.
Prin urmare Curtea reține că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit legea, apreciind că reclamanta ar fi trebuit să dovedească plata sumelor ce i-au fost reținute cu titlu de contribuții la fondul de pensii și nu Ministerul Educației și Învățământului - care avea calitate de unitate trimițătoare.
În consecință, constatând întemeiate criticile recurentei, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va admite recursul acesteia și va modifica sentința civilă nr.1458 din 30.09.2009 a Tribunalului Iași în sensul că va admite acțiunea și va obliga pârâta Casa Județeană de Pensii I să ia în calcul la stabilirea stadiului de cotizare și perioada lucrată de reclamanta - (fosta ) între 1974-1977 în și veniturile realizate de acesta pe perioada detașării.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta (fostă ) - împotriva sentinței civile nr. 1458/30.09.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot.
Admite acțiunea formulată de reclamanta (fostă ) - în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Obligă pârâta să ia în calcul, la stabilirea stagiului de cotizare, perioada 22.11.1974-15.09.1977, în care reclamanta a lucrat ca profesor detașat în Regatul, și să recalculeze drepturile cuvenite reclamantei cu titlu de pensie în conformitate cu veniturile salariale realizate în perioada detașării.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 20099.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
/
2 ex - 13.01.2010
Tribunalul Iași -
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Nelida Cristina
