Cerere recalculare pensie. Decizia 1187/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1187/
Ședința publică din 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 3: Dorina
Grefier șef secție
Pe rol se află judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect: "recalculare pensie", împotriva sentinței civile nr. 841 din 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a depus la dosar notă de concluzii scrise din partea intimatei contestatoare.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 13 octombrie 2009, când instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a rămas în pronunțare, încheierea respectivă făcând parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 20 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 841/07.05.2009, Tribunalul Brașova admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și, în consecință a obligat intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B să recalculeze și să acorde drepturile de pensie ale contestatoarei, stabilite prin decizia nr. -/30.06.2005 emisă de intimată, prin valorificarea veniturilor obținute prin retribuirea în acord global înscrise în coloana a 4 - aaa deverinței nr. 115/18.08.2008 eliberată de PROIECT B, începând cu data de 01.10.2005. A obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea depusă la intimată la data de 16.09.2008, contestatoarea a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea adeverinței nr. 115/18.08.2008 emisă de PROIECT B, potrivit căreia a beneficiat de venituri suplimentare față de salariul de bază și sporurile înregistrate în carnetul de muncă, obținute prin retribuirea în acord global.
Potrivit adeverinței menționate, în perioada martie 1971 - mai 1990, contestatoarea a beneficiat de venituri suplimentare obținute prin retribuirea în acord global (coloana a 4-a). Aceste venituri suplimentare au fost plătite din fondul de salarii iar angajatorul a calculat și a virat contribuția de asigurări sociale, aferentă acestora, conform legii.
Intimata a refuzat recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei stabilite prin decizia nr. -/30.06.2005, prin valorificarea veniturilor suplimentare reprezentând retribuția în acord global.
Retribuirea în acord global presupune salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după calitatea și cantitatea muncii prevedea la art. 8, ca formă de retribuire, și formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale. Potrivit art. 120 alin. 1 din același act normativ, în activitatea de proiectare se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 2/1983, cu privire la principiile de bază ale perfecționării sistemului de retribuire a muncii și de repartiție a veniturilor oamenilor muncii, forma de retribuire în acord global se extinde și se generalizează în toate unitățile economice. Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor și altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și compensațiilor prevăzute de lege.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972, contribuția la asigurările sociale s-a plătit inclusiv pentru acordul global. Pentru aceste venituri suplimentare s-au reținut și virat la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile, conform legii. Textul de lege menționat prevedea obligația unității de a vira la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri. Prevederea legală mai sus citată a fost menținută și prin Legea nr. 49/1992, modificându-se numai procentul, prin art. 2.
Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.
Potrivit adeverinței nr. 115/18.08.2008 emisă de PROIECT B, pentru aceste venituri suplimentare realizate de contestatoare, ce au făcut parte din fondul de salarii, s-a calculat și s-a virat contribuția de asigurări sociale, conform legii.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, ce constituia dreptul comun în materie, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.
Acest principiu, al proporționalității pensiei cu contribuția la asigurările sociale, este consacrat expres de Legea nr. 19/2000 prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
În speță nu se pune problema principiului proporționalității pensiei cu contribuția individuală la pensia suplimentară ci de proporționalitatea pensiei cu contribuția la asigurările sociale de stat a angajatorului, care se vira obligatoriu, în baza legii - Decretul nr. 389/1972.
Drept urmare, nu se face nicio confuzie între contribuția angajatorului și cea individuală a salariatului, după cum a susținut intimata prin întâmpinare.
Ar fi discriminatorie fapta de a refuza recalcularea pensiei pentru venituri suplimentare primite în baza unor legi anterioare Legii nr. 19/2000 pentru care s-au achitat contribuții la asigurări sociale în vechile sisteme legislative, pentru considerentul că aceste dispoziții legale nu prevedeau cota individuală de asigurări sociale și permiteau doar plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale de stat în procent de 15% din partea angajatorului raportat la totalul câștigului brut/net realizat de personalul lor, în comparație cu situația din prezent a asiguraților care beneficiază de asemenea recalculări potrivit legislației noi care prevede stabilirea punctajului anual, elocvent în cuantificarea pensiei, în funcție de veniturile care au constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale.
Dacă argumentele relative la valorificarea acordului global ca formă de retribuire, la recalcularea drepturilor de pensie nu sunt suficient de puternice și, fără a realiza o confuzie a celor două noțiuni, într-o altă interpretare, veniturile suplimentare obținute de contestatoare sub forma retribuirii în acord global reprezintă un spor cu caracter permanent, prevăzut și în legislația anterioară anului 1989 privind institutele de cercetare proiectare și erau acordate lunar, fiind incluse în câștigul brut realizat și impozitate conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 care prevedea obligația unității de a vira la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Prevederea legală mai sus citată a fost menținută și prin Legea nr. 49/1992, modificându-se numai procentul, prin art. 2.
Conform art. 23 alin. 1 lit. a) din același act normativ, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, iar în raport cu acest salariu brut se calculează numărul de puncte realizat în fiecare lună, în vederea determinării punctajului anual al asiguratului, potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. Potrivit alin. (3) al art. 23 din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 250/2007, baza de calcul mai sus menționată este venitul brut realizat lunar. De asemenea, potrivit art. 78 alin. (4), modificat prin art. I pct. 6 al Legii nr. 250/2007, punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
Susținerile intimatei relative la inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 250/2007 nu sunt fondate. Faptul că acesta act normativ nou se aplică efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute în trecut (facta futura), nu înseamnă că această lege retroactivează. Susținându-se că acest act normativ s-ar aplica numai persoanelor cărora li s-au stabilit drepturi de pensie după intrarea în vigoare a acestuia ar conduce la discriminări între diferitele categorii de pensionari, respectiv între cei pensionați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/2007, și care ar fi dezavantajați, și cei pensionați ulterior intrării în vigoare a acesteia, ceea ce este inacceptabil.
De asemenea, potrivit art. 164 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Contestatoarea a depus adeverința menționată mai sus, în temeiul art. 4 alin. 3 din nr.OUG 4/2005, angajatorul asumându-și întreaga responsabilitate cu privire la valabilitatea și corectitudinea datelor furnizate în cuprinsul acestora.
Cum sporul de acord evidențiat în adeverința nr. 115/2008 a fost acordat contestatoarei lunar, fiind inclus în salariul brut lunar pentru care angajatorul a achitat contribuția sa unică la fondul asigurărilor sociale de stat în perioada februarie 1968 - mai 1999, acesta trebuia luat în considerare de către intimată la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei, conform dispozițiilor pct. IV și V din anexa la.OUG nr. 4/2005, care prevăd posibilitatea includerii la recalculare a sporurilor pentru care s-a plătit contribuția la asigurările sociale.
Prin urmare, aceste plăți făcute în sistemul "acord global" pot constitui bază de calcul a pensiei, în primul rând dat fiind caracterul lor permanent și, în al doilea rând, dat fiind și includerea lor la plata contribuției la asigurările sociale de stat, conform adeverinței menționate, dispozițiile pct. VI din anexa la.OUG nr. 4/2005 nefiind aplicabile.
Soluția contrară ar determina încălcarea flagrantă a principiilor contributivității și proporționalității, enunțate mai sus, și ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestora în vederea atingerii scopului pentru care au fost dispuse. De asemenea s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de asigurat.
Prioritare sunt dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acestea dar nu le respectă, intimata având obligația de a respecta aceste principii de bază ale organizării și funcționării sistemului public.
Adresele nr. 192/2009 și nr. 157/2009 emise de fostul angajator al contestatoarei PROIECT B, potrivit cărora acordul global nu este spor cu caracter permanent în sensul celor prevăzute de art. III pct. 3 din Legea nr. 49/1992, că nu s-au achitat cotele de contribuție (pensia suplimentară individuală) la venitul realizat și că fostul angajator a eliberat adeverințele la solicitarea expresă a foștilor angajați, nu au valoare probatorie în speță, deoarece instanța de judecată este cea care apreciază dacă acordul global este un spor cu caracter permanent și dacă acesta poate fi avut în vedere la stabilirea drepturilor de pensie iar nu fostul angajator.
În ceea ce privește data acordării drepturilor de pensie recalculate, potrivit art. 7 alin. 5 din nr.OUG 4/2005 modificat prin Legea nr. 262/2008, acestea se acordă retroactiv de la data 01.10.2005, deoarece nu se încalcă termenul general de prescripție de 3 ani, cererea administrativă fiind făcută la data de 16.09.2008.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța a admis contestația formulată de contestatoarea.
Împotriva sentinței a formulat recurs Casa Județeană de Pensii, criticând-o pentru nelegalitate susținând că sporul de acord global nu poate fi avut în vedere la recalculare deoarece nu are caracter permanent și nu face parte din baza de calcul a pensiei, potrivit legislației anterioare.
Recursul este nefondat.
Trebuie remarcat că pentru acest spor, fostul angajator a emis o adeverință prin care se face dovada că s-a acordat contestatoarei și că s-a reținut și s-a virat contribuția pentru pensia suplimentară și CAS la bugetul asigurărilor sociale. De altfel, tot prin adeverință se justifică de angajator că acest spor se adaugă la retribuția tarifară de încadrare, deci la salariul de bază, constituie spor permanent și intră în baza de calcul a pensiei conform Legii 19/2000 art. 23 alin. 1, pct.
Adeverințele emise în acest sens, în condițiile OUG 4/2005 reprezintă un act de voință al angajatorului care răspunde pentru toate mențiunile.
Potrivit deciziei 736/24.10.2006 Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct.VI din anexa la OUG 4/2005 a statuat că " verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au invocat sau nu contribuții la asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, fiind de competența exclusivă a instanței "
Prin urmare interpretând aceste înscrisuri instanța de fond a apreciat corect asupra posibilității includerii acestuisporla recalcularea pensiei.
Interdicția prevăzută de OUG 4/2005 se referă la forma de atribuire în acord ca unica formă de remunerare a salariatului.
În situația încasării unor sporuri de acord global peste retribuția tarifară de încadrare devin aplicabile regulile din ordonanță referitoare la sporurile cu caracter permanent.
Dacă acest spor are caracter permanent și a făcut parte din baza de calcul a pensiei, s-a plătit CAS pentru el, conform datelor oferite de angajator, instanța poate dispune recalcularea pensiei în funcție de acesta.
Aceasta este și situația în speță.
Nu poate fi admisibil ca baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la determinarea cuantumului pensiei, ca prestație de asigurări sociale, să nu se ia în considerare acest lucru, pentru că ne-am aflat în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat creându-se o nedorită inechitate.
Altfel, s-ar crea o inechitate prin obținerea unui drept de pensie inferior în raport cu contribuția de asigurări sociale calculată și virată și o discriminare între persoanele ce au stagii de cotizare anterioare și ulterioare intrării în vigoare a legii 19/2000, în condițiile în care tot timpul baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost câștigul total.
De asemenea, curtea opinează în sensul că și în condițiile în care există anumite dispoziții legale exprese dar care derogă de la principiile pe care însăși legea le enunță în debutul ei, prioritate nu poate avea decât principiul, acesta fiind cel care generează starea de drept. Susținerea aplicabilității prevederilor Legii nr. 250/2007 este cu atât mai evidentă din moment ce așa cum se arată în recurs nu se mai plafonează contribuția pentru asigurări sociale, dorindu-se de legiuitor înfăptuirea concretă a principiului contributivității care nu exclude includerea sporului în discuție.
Sintagma "nu sunt luate întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor" cuprinsă în textul pct. VI din anexa nr. 1 la OUG nr. 4/2005, nu trebuie interpretată în sensul negativ de a exclude sporul, ci dimpotrivă trebuie avută în vedere interpretarea contrară ce înseamnă că sporul se va include dacă s-a plătit contribuția și nu va fi luat în calcul în situația contrară. Ar însemna în interpretarea rigidă, nejuridică a recurentei să fie încălcat principiul amintit, ceea ce nu este posibil.
Față de cele ce preced, instanța va respinge recursul și va obliga recurenta în baza art. 274 Cod procedură civilă la plata onorariului avocațial de 200 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 841/M/07.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o menține.
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red. / 26.10.2009
Dact. /26.10.2009
Jud. fond: -
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif, Dorina