Cerere recalculare pensie. Decizia 1206/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 1206

Ședința din Camera de Consiliu de la 10 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu

JUDECĂTOR 3: Manuela

Grefier

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 3 martie 2008 privind judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G împotriva sentinței civile nr.1765 din 10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din ședința publică de la 3 martie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr.1765 din 10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de petentul, față de intimata Casa Județeană de Pensii

S-a dispus obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii G, să recalculeze renta lunară cuvenită petentului, începând cu 05.07.2004, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN în procent de 100%, conform art. 141din nr.OUG 12/2004.

A fost obligată intimata să plătească petentului diferența de drepturi bănești între renta încasată și renta cuvenită, pe perioada 05.07.2007, până la zi.

S-a respins acțiunea ca prescrisă pentru perioada 01.03.2004-05.07.2004.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Petentul are calitatea de veteran de război și beneficiază de o indemnizație acordată potrivit art. 12 din Legea nr. 44/1994 și de o rentă lunară conform art. 13 din același act normativ.

Potrivit disp. art. nr.OUG 215/2000, privind modificarea Legii nr. 44/1994, veteranii de război cărora le-a fost conferită Medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941- 1945", beneficiau de această rentă lunară în cuantum de 25% din solda de grad a unui sublocotenent.

Prin intrarea în vigoare a nr.OUG 12/2004, de completare a Legii nr. 44/1994 aprobată prin Legea nr. 210/2004, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută de art. 13 și 14 se calculează după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN, stabilite conform legii. Cum coeficientul de ierarhizare pentru gradul militar d e sublocotenent este de 1,50, potrivit Legii nr. 138/1999, cuantumul soldei de grad se determină în funcție de valoarea de referință sectorială în vigoare și coeficientul de ierarhizare al soldei de gard.

Prin Decretul nr. 551, emis de Președintele României, reclamantului i s-a conferit Medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941- 1945", pentru serviciile militare aduse statului în cel de-al doilea război mondial.

În consecință, renta lunară cuvenită reclamantului trebuie să fie de 100%, din solda de grad și solda de funcție la minim, a unul sublocotenent din cadrul MApN, și nu în procent de 25% din solda de grad, astfel încât intimata Casa Județeană de pensii G, urmează să recalculeze renta lunară în raport de disp. art. 141din nr.OUG 14/2004, începând cu 05.07.2004- până la zi.

Acest mod de calcul rezultă și din nota de fundamentare a OUG nr.12/2004 și din expunerea de motive la Legea nr.210/2004 de aprobarea OUG nr.12/2004, astfel încât toți veteranii de război să beneficieze de același cuantum al rentei, pentru a nu se crea un tratament discriminatoriu și ținând cont de prevederile constituționale privind egalitatea persoanelor în fața legii.

S-a respins acțiunea pentru perioada 01.03.2004-05.07.2004, ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Casa Județeană de Pensii

În motivarea recursului, se arată că reclamantul are calitatea de veteran de război, fiindu- conferită medalia "Crucea co memorativă a celui de-al doilea război mondial. 1941-1945", pentru serviciile militare aduse statului

Recurenta a stabilit si acordat drepturile bănești cuvenite.

Astfel, potrivit OUG nr.215/2000. pentru modificarea si completarea Legii 44/1994, privind veteranii de război, precum si unele drepturi ale invalizilor si văduvelor război si a Legii nr.49/1991. privind acordarea de indemnizații si sporuri invalizilor, veteranilor si văduvelor de război aprobată prin Legea nr.770/2001, "veteranii de război re nu sunt decorați cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art.13 alin.1, a si b, dar cărora le-a fost conferita medalia "Crucea comemorativa a celui de-al do ilea război mondial, 1941-1945", beneficiază de o rentă lunara echivalenta cu 25%, din solda de grad a unui sublocotenent".

Având in vedere dispozițiile OUG nr.215/2000 precum si faptul ca reclamantul este veteran de război, drepturile reprezentând renta cuvenita au fost stabilite si acordate de către CJP G in procent de 25% din solda de grad.

Prin OUG nr.12 din 23 martie 2004, pentru completarea Legii nr.44/1994, privind veteranii de război, ordonanță aprobata prin Legea nr.210/27 mai 2004. s-a introdus. după art. 14 din Legea nr.44/1994 articolul 141cu următorul cuprins:

"Începând cu data de 1 martie 2004. renta lunara prevăzută la art.13 si 14 se calculează, du pă caz, in funcție de nivelul soldei de grad si al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii".

Prin OUG 12/2004, art.14 din Legea nr. 44/1994 nu a fost modificat, introducându-se încă un articol, respectiv 141, iar dispozițiile art. 141nu aduc nicio modificare procentului de 25%, acesta dispunând numai în legătură cu modul de calcul al rentei lunare.

de război care nu au fost decorați cu la vremea respectivă pentru fapte de vitejie au beneficiat de medalia "Crucea comemorativa a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945".

În spiritul și litera legii, veteranii de război decorați după 1989 cu o decorație de o importanta mai decât decorațiile obținute pe frontul de lupta nu pot beneficia de o rentă mai mare decât aceștia din urmă.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:

Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război reglementează în art. 13 și 14 în favoarea veteranilor de război dreptul la o rentă lunară, rentă al cărui cuantum este stabilit distinct în funcție de ordinele sau medaliile care le-au fost acordate, astfel:

Pentru cei decorați cuOrdinul, renta lunară este echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent, compusă din solda de grad și solda de funcție la minim.

Cei decorați cuOrdinul cu spade, clasabeneficiază de o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent (art. 13 lit. a).

Cei decorați cuOrdinulRomânieicu spade și panglică de Militarăsau cu Ordinul României cu spade, Ordinulcu spade, Ordinul Coroana Românieicu spade și panglică de Militarăsau Ordinul Coroana României cu spade, Ordinul Crucea, MedaliaMilitară de, MedaliaMaritimă, Medaliasau Medalia, Medalia Serviciul cu spade, Medalia Bărbăție și Credință cu spade, Crucea Serviciul cu spade, Crucea Meritul Sanitar, precum și Medalia, numai dacă aceasta a fost conferită pentru fapte de arme săvârșite pe câmpurile de luptă ale primului sau celui de-al doilea război mondial ori pentru servicii deo sebite aduse armatei în timp de război beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent (art. 13 lit. b).

de război care nu sunt decorați cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. a), b), dar cărora le-a fost conferită Medalia " Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941 - 1945" beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent (art. 14 în vigoare până la data de 01.01.2008 - text modificat prin Legea nr. 303/2007 în sensul că de la 01.01.2008 procentul s-a majorat de la 25% la 50% din solda de grad a unui sublocotenent).

Prin OUG nr. 12 din 23 martie 2004 pentru completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război a fost introdus un nou articol, articolul 141, cu următorul cuprins:

"Începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii."

Textele art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994 nu au fost abrogate sau modificate în vreun fel, cum în mod greșit a susținut reclamantul. Dimpotrivă, conținutul art. 141trimite în mod expres la dispozițiile art. 13 și 14.

Potrivit rt. 28 alin. 1 lit. b din Legea nr. 24/2000, roiectele p. ordonanțelor și al hotărârilor Guvernului trebuie însoțite de note de fundamentare. motivării actelor normative (note de fundamentare în cazul ordonanțelor) este reglementat de art. 29 din Legea nr. 24/2000, care la lit. g prevede necesitatea menționării distincte a împrejurărilor obiective și stringente care au determinat cazul excepțional care justifică legiferarea în procedura ordonanței de urgență.

În nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență nr. 12/2004 au fost menționate motivele pentru care a fost necesară intervenția normativă și introducerea art. 141în cuprinsul Legii nr. 44/1994. s-a menționat că, până la data de 01.03.2004, soldele de grad și de funcție ale unui sublocotenent, în raport de care se stabilește renta lunară acordată veteranilor de război, aveau aceeași valoare atât în sistemul de apărare națională cât și în celelalte sisteme militare. Legea nr. 138/1999 a fost completată prin OUG nr. 2/2004, astfel că, începând cu data de 01.03.2004, nivelul soldei de grad și al celei de funcție au fost majorate pentru personalul din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Ca atare, începând cu data de 01.03.2004, veteranii de război proveniți din sistemul Ministerului Apărării Naționale ar fi trebuit să beneficieze de un cuantum majorat al rentei lunare, ceea ce ar fi presupus aplicarea discriminatorie a dispozițiilor legii nr. 44/1994.

Acesta este și sensul preambulului OUG nr. 12/2004, nicidecum uniformizarea cuantumului rentei lunare și înlăturarea oricărei diferențieri între diferitele categorii de veterani de război și stabilirea unei rente unice, indiferent de distincția sau medalia acordată.

De aceea, Curtea apreciază ca nelegală interpretarea instanței de fond în sensul că reclamantului i se cuvenea începând de la data de 01.03.2004 o rentă lunară în procent de 100%, procent raportat la cumulul între solda de grad și solda de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Această interpretare golește de orice conținut dispozițiile art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994 în ceea ce privește renta lunară, deși aceste dispoziții au rămas în vigoare și după data de 01.03.2004.

Că aceste dispoziții au rămas în vigoare rezultă pe de o parte din faptul că nu există nicio dispoziție expresă de abrogare, iar pe de altă parte din faptul că, începând cu data de 01.01.2008, procentul de 25% prevăzut anterior la art. 14 fost majorat la 50%, prin Legea nr. 303 / 2007.

Pentru considerentele expuse anterior, constatând că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G împotriva sentinței civile nr.1765 din 10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect recalculare pensie.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 martie 2008

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - --

Grefier

03.04.2008

Red. Jud.

Tehn./Ex.3

/ și

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Tamara Carmen Bunoiu, Manuela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 1206/2008. Curtea de Apel Craiova