Cerere recalculare pensie. Decizia 1222/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Recalculare pensie -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1222

Ședința publică din 20 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela

JUDECĂTOR 2: Sas Laura

JUDECĂTOR 3: Bratu

Grefier

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtaCasa Județeană de Pensii, cu sediul în mun. S, str. - -, județul S, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1321 din11 iunie 2009,pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal s-a prezentat mandatar, cu procură autentică, pentru reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care mandatarul reclamantului intimat a solicitat amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.

Instanța respinge cererea formulată și constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri, punând în vedere mandatarului reclamantului intimat să depună concluzii scrise până la sfârșitul ședinței de judecată.

Mandatarul reclamantului intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Suceava ca fiind legală și temeinică.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr- din data de 24.04.2009 reclamantul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii S, a solicitat recalcularea pensiei având în vedere că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 20 de ani și nu de 30 de ani, cum în mod greșit s-a stabilit la recalcularea drepturilor de pensie.

În motivarea cererii a arătat că i s-a recalculat dreptul de pensie în conformitate cu nr.OUG 4/2004, aprobată prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile nr.HG 1550/2004 și nr.HG 550/2005, dar cu toate acestea, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual a fost calculat la 30 de ani și nu la 20 de ani.

În susținerea cererii contestatorul a depus la dosar decizia nr. 69857 din 23.11.1984 și buletinul de calcul din 22.03.2005 privind evaluarea pensiei.

Prin întâmpinarea formulată intimata Casa Județeană de Pensii Saî nțeles să invoce excepția tardivității formulării contestației în conformitate cu prevederile art.87 din Legea nr. 19/2000 precum și excepția prescripției dreptului la acțiune iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației ca nefondată întrucât stagiul de cotizare de 20 de ani se ia în calcul la persoanele pensionate în baza nr.HG 267/1990 care s-au înscris la pensie după data de 01.02.1990.

Prin sentința civilă nr. 1321 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- au fost respinse excepțiile privind tardivitatea contestației și a prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtă; admisă contestația și a fost obligată pârâta ca la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului să țină seama de un stagiu de cotizare de 20 de ani în loc de 30 de ani cum greșit s-a reținut.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, în prezent abrogată prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte: a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă; b) un an și trei luni pentru grupa II de muncă.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. 3 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Totodată, conform art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, cu modificările ulterioare, n situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual conform alin. (1) se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole.

Potrivit art. 43 alin. 1 din același act normativ, asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani, iar conform art. 20 lit. a) din aceeași lege, n sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.

Prin urmare, față de dispozițiile legale anterior menționate, având în vedere faptul că petentul a realizat un stagiu de cotizare de peste 20 de ani în condiții speciale instanța a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 77 alin. 2 combinat cu art. 43 din Legea nr. 19/2000, cu referire la art. 20 lit. a) din aceeași lege și art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2000, în sensul că punctajul mediu anula al petentului trebuie calculat raportat la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani astfel cum s-a calculat inițial.

De asemenea, instanța a reținut că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40 din 22.09.2008, dată în recursul în interesul legii, statuând că dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Împotriva aceste sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite contestatorului nu poate fi avut în vedere un stagiu de cotizare de 20 de ani întrucât temeiul legal al înscrierii la pensie pentru limită de vârstă a fost Legea nr. 3/1977 și implicit în mod corect punctajul mediu anual s-a calculat prin raportarea la stagiul de cotizare de 30 de ani conform prevederilor Legii nr. 3/1977.

Mai arată recurenta că reclamantul a beneficiat de prevederile nr.OUG 100/2008 și că acest act normativ a fost aprobat pentru a înlătura unele inechități în favoarea persoanelor care au desfășurat activitate în domeniul siderurgiei, în zone cu radiații și în minerit.

În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 19/2000, Legii nr. 3/1977 și Normele tehnice nr. 5388/16.XI.2004.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat intimatul că la recalculare trebuie să se ia în calcul un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, care pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța constată următoarele:

Pentru contestatorul intimat, persoană pensionată în baza Legii nr. 3/1977, stagiul de cotizare în vederea determinării punctajului mediu anual este cel prevăzut de legislația în vigoare la data pensionării.

Art. 2 alin. 3 Anexa I din nr.HG 1550/2004, privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, stabilește că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 3/1977 stabilește un stagiu de cotizare de 30 de ani.

Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 nu au semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei, ci oferă numai posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.

Prevederile Legii nr. 19/2000 nu se pot aplica persoanelor pensionate în baza Legii nr. 3/1977.

Este o aplicare a principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, legea dispunând numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40 din 22.09.2008, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. 2, raportat la art. 43 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, decizie prin care s-a reținut, în esență, că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată și va respinge contestația ca nefondată.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate vizând soluționarea excepțiilor invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtaCasa Județeană de Pensii, împotriva sentinței nr.1321din11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

Modifică în parte sentința atacată, în sensul că,

Respinge ca nefondată contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond

Tehnored.

Ex. 2 / 27.10.2009

Președinte:Mitrea Muntean Daniela
Judecători:Mitrea Muntean Daniela, Sas Laura, Bratu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 1222/2009. Curtea de Apel Suceava