Cerere recalculare pensie. Decizia 1251/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1251/2009

Ședința publică de la 30 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirela Pop JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - - JUDECĂTOR 3: Ana Doriani

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanta și pârâta CJP H împotriva sentinței civile nr. 839/31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-au depus la dosar din partea ambelor părți întâmpinări.

Avocat - mandatarul reclamantei recurente a solicitat prin note scrise depuse la dosar soluționarea cauzei în lipsă.

Pârâta recurentă prin motivele de recurs a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului și împrejurarea că ambele părți au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr-, reclamanta a chemat in judecata pe pârâta Casa Județeană de Pensii H, solicitând obligarea pârâtei sa-i recalculeze punctajul mediu anual și cuantumul pensiei aflată în plată, prin valorificarea veniturilor suplimentare, respectiv adaosuri și sporuri la retribuția tarifară de încadrare, realizate lucrând în acord global și dovedite cu adeverința nr.375/.04.12.2008 eliberată de SC SA D și să-i achite diferențele de pensie cuvenite, începând cu data de 1.12.2005 și până la zi. In fapt, reclamanta a arătat că în perioada 1976 - 1985 lucrat la SC SA D, unde salarizarea s-a făcut în acord global, conform Legii nr.57/ 1974, iar începând cu anul 1992, în conformitate cu prevederile Contractelor Colective de Muncă.

In această perioadă a realizat venituri suplimentare, adaosuri și sporuri, pe care pârâta nu le-a luat în calcul la stabilirea pensiei, deși a solicitat aceasta în mod expres prin cererea înregistrată la nr.46762/5.12.2008 la Casa Județeană de Pensii

Mai arată că Legea nr.250/2007 privind modificarea Legii nr.19/2000 prevede ca punctajul asiguratului stabilit conform art.78 alin.1 si 2 se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, iar Ordinul nr.680/2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a Legii nr.19/2000 prevede ca venitul brut care se ia în calcul la stabilirea drepturilor de pensie include toate sporurile, indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

Pârâta Casa Județeană de Pensii H prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece punctul VI din OUG nr.4/2005 prevede că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, formele de retribuire în acord, sau cu bucata, în regie ori după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale, astfel că, nici o formă de retribuire în acord, fie că poartă denumirea de salarii, venituri, adaosuri nu poate fi valorificată la pensie.

De asemenea mai menționează că în conformitate cu prev.art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea drepturilor de pensie se valorifică salariile brute sau nete, astfel cum au fost înregistrate în carnetul de muncă, până la data de 1.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 și că pe lângă aceste salarii, la determinarea punctajelor anuale se au în vedere și sporurile, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare și care au fost înregistrate în carnetul de muncă, iar după data de 1.04.1992, sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe eliberate de unități, însă adeverința depusă de reclamantă la dosar se refera la adaosuri acordate sporadic și care nu au fost înregistrate în carnetul de muncă, astfel că nu poate fi valorificată la pensie.

Cu privire la adeverința nr.375/4.12.2008 eliberata de SC SA D, arată că a fost depusă la sediul instituției prin cererea nr.46762/5.12.2008 și că dacă ar exista temei legal de valorificare a acesteia, ar deveni incidente prev.art.169 alin.2 si 3 din Legea nr.19/2000, respectiv drepturile de pensie recalculate s-ar cuveni cu luna următoare depunerii cererii.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr.839/2009 pronunțată în cauză a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii A obligat pe pârâtă la recalcularea pensiei cuvenite reclamantei prin valorificarea veniturilor suplimentare (acord global) rezultate din adeverința nr.375/4.12.2008, emisă de SC SA D, începând cu data de 1.01.2009, precum și să plătească acesteia diferențele de pensie cuvenite cu aceeași dată. A respins în rest acțiunea. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 150 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință a reținut prin cererea înregistrată la nr.46762/5.12.2008 reclamanta a solicitat valorificarea adaosului pentru munca în acord, dovedit cu adeverința nr.375/4.12.2008 și Anexa nr.1, eliberate de SC SA

Pârâta, prin răspunsul nr.46762/9.12.2008 comunicat reclamantei a arătat că adeverința mai sus menționată nu se poate valorifica la pensie deoarece nu există temei legal.

Susținerea pârâtei este nefondată întrucât, din interpretarea prev.art.164 și art.78 din Legea nr.19/2000, rezultă că sporurile și adaosurile de care au beneficiat angajații și care au fost dovedite cu înscrisuri, chiar neînregistrate în carnetul de muncă, trebuie cuprinse în baza de calcul a pensiei.

Faptul că anterior Legii nr.49/1992, aceste sporuri nu se înscriau în carnetul de muncă nu poate conduce la prejudicierea salariaților, cât timp prin actele emise de angajator, în speță adeverința nr.330/2008 s-a dovedit primirea acestor sporuri și pentru care s-a achitat cota de S.

De altfel, prin Legea nr.338/2002 a fost modificat art.164 din Legea nr.19/2000, prevăzându-se în mod expres la alin.3 că la determinarea punctajelor anuale pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent dovedite cu adeverințe eliberate de unitate.

Conform prev.art.23 alin 1 din Legea nr.19/2000, baza de calcul lunară a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie salariile realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile prevăzute de lege sau contractul individual de muncă și care se au în vedere la stabilirea punctajului prevăzut de art.78 din aceeași lege.

Prin urmare, Legea nr.19/2000, prin textele mai sus menționate, prevede posibilitatea, dar și obligativitatea valorificării la pensie a sporurilor și adaosurilor dovedite cu adeverințe eliberate de unități, iar în speța de față s-a făcut o astfel de dovadă cu adeverința nr.375/2008, iar din această adeverința rezultă că, în conformitate cu prev.art.1 din Decretul nr.389/1972, pentru sporurile primite în cadrul acordului global, angajatorul a calculat și virat la bugetul de stat contribuția de asigurări sociale.

Faptul că pe o perioadă de mai mulți ani reclamanta beneficiat de aceste adaosuri dovedește caracterul permanent al acestora și nu că aceste venituri ar avea caracter sporadic, așa cum susține pârâta.

Deși la pct.VI din OUG nr.4/2005 se menționează că aceste sume nu se iau în calcul la determinarea punctajelor anuale pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor stabilite în baza legislației anterioare, nu se poate ignora faptul că potrivit art.2 alin.1 din aceeași ordonanță, recalcularea se face cu respectarea principiului contributivității instituit de art.2 lit. e din Legea nr.19/2000, precum și prev.art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005, conform cărora, decizia de recalculare poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare, prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial, care conform Legii nr.19/2000 se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1.04.2001.

A fost respinsă în rest acțiunea întrucât pentru perioada 1.12.2005 - 31.12.2008 acțiunea este neîntemeiată, adeverința nr.375/2008 a fost depusă la pârâtă la data de 5.12.2008, iar conform art.169 alin.3 din Legea nr.19/2000, drepturile de pensie recalculate se cuvin doar începând cu luna următoare depunerii cererii, prin urmare, începând cu data de 1.01.2009.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul legal, atât reclamanta, cât și pârâta Casa Județeană de Pensii H, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie.

În ce privește recursul reclamantei se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate, arătându-se că în mod nelegal instanța nu a avut în vedere valorificarea în întregime a veniturilor evidențiate în adeverința nr. 375/2008, care prevede și alte sporuri decât acordul global și că a dispus acordarea drepturilor de pensie doar cu data de 1.01.2009, cu nesocotirea art.7 alin.5 al nr.OUG 4/2005.

În drept se invocă art.304, 312 cod procedură civilă.

În ce privește recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii H, se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanta.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta arată, în esență, faptul că instanța de fond printr-o interpretarea greșită a legii a dispus valorificarea veniturilor obținute de reclamant în acord global, motivând că aceste venituri nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor în temeiul Legii nr.3/1977. nr.OUG4/2005 exclude expres de la valorificare aceste sume, iar reținerea ca aplicabil a principiului contributivității bazat pe faptul că angajatorul a plătit CAS, fără a se face dovada plății acestuia de către angajat este greșită.

În drept se invocă art.299, 304 Cod procedură civilă, Legea nr. 19/2000, Legea nr. 57/1974, OUG nr. 4/2005, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 49/1992.

Intimata a depus întâmpinare în această fază procesuală, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat, arătând că soluția primei instanțe este legală și temeinică cu privire la valorificarea sumelor obținute în acord global.

Intimata Casa Județeană de Pensii Had epus întâmpinare la recursul formulat de recurenta, solicitând respingerea acestuia, arătând în esență că nu se pot acorda drepturile de pensie începând cu data de 1.12.2005, față de dispozițiile art. 7 alin 4 și 5 din OUG 4/2005.Solicitarea reclamantei a fost formulată potrivit Legii 19/2000, și nu al OUG 4/2005, aplicându-se corect art. 169 alin 3 din Legea 19/2000.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă reține că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, în ce privește recursul reclamantei, este de reținut faptul că în mod justificat prima instanță a stabilit data acordării drepturilor recalculate începând cu data de 1.01.2009 raportat la data depunerii cererii de către reclamantă la casa de pensii - 5.12.2008 sub nr. 46752/2008 - și a prevederilor art. 95 alin.3 și art. 169 alin.3 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora "pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea".

În fine, este de menționat faptul că în mod corect, instanța de fond a reținut atât în considerentele hotărârii cât și în dispozitivul acesteia că se impune valorificarea veniturilor suplimentare obținute în acord global, fără a fi reținute și celelalte sporuri menționate în adeverință, respectiv: premii, gratificații, deoarece art. 164 alin.2 din Legea nr. 19/2000 prevede expres valorificarea sporurilor cu caracter permanent, or așa cu reiese expres din adeverința eliberată de angajator sporurile pretinse de recurentă au avut un caracter sporadic. Ca atare, nefiind sporuri cu caracter permanent în sensul articolului de lege sus enunțat nu pot fi luate în considerare la determinarea punctajelor anuale, criticile recurentei fiind astfel nefondate.

În ce privește recursul pârâtei Casa județeană de Pensii H se rețin următoarele:

Veniturile realizate în acord global prevăzute în legislația anterioară anului 1989 au avut un caracter permanent, fiind acordate lunar și în raport cu acestea angajatorul a calculat și virat contribuția de asigurări sociale aferentă fondului de salarii, conform art. 1 din 389/1972, care prevedea obligația unității de a vira la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salarial.

Prevederea legală mai sus citată a fost menținută prin Legea nr. 49/1992, modificându-se numai procentul CAS-ului datorat de angajator.

Potrivit art. 2 lit.e din Legea nr. 19/2000, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de peroanele fizice și juridice din sectorul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Conform prevederilor art. 23 alin.1 din Legea nr. 19/2000-așa cum au fost modificate prin Legea nr. 250/19.07.2007- baza de calcul lunară a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie salariul individual brut, realizat lunar, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate de lege sau contractul colectiv de muncă, iar în raport de acest salariu brut se calculează numărul de puncte realizat în fiecare lună, în vederea determinării punctajului anual al asiguratului, potrivit art. 78 alin.1 teza a II-a din Legea nr. 19/2000 din aceeași lege.

În acest sens sunt și prevederile art. 164 alin.1 și 3 din Legea nr. 19/2000, conform cărora la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete, după caz și se au în vedere și sporurile cu caracter permanent înscrise în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe de la angajator.

De asemenea, în Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 <LLNK 12000 19 10 201 0 17>privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr.340/2001 se prevede la pct. 26 faptul că: punctajul anual al asiguratului se determină potrivit art. 78 alin. (1) și (2) din lege, pe baza venitului brut realizat lunar, prevăzut la pct. 19 din prezentele norme "

La pct. 19 din aceste norme este definită sintagma venit brut realizat lunar ca fiind "totalitatea veniturilor în bani sau în natură, indiferent de fondurile din care acestea se achită, realizate de asigurații care se află în una sau mai multe dintre situațiile de la art. 5 alin. (1) pct. I și II din lege".

Mai mult, prin Ordinul nr. 680/2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 s-a definit noțiunea de venitul brut realizat lunar ca fiind venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând inclusiv "sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu"

Prin urmare, Legea nr. 19/2000, prin textele mai sus menționate, prevede posibilitatea, dar și obligativitatea valorificării la pensie a salariului realizat lunar, a sporurilor și adaosurilor dovedite cu adeverințe eliberate de unității, așa încât în speța de față în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că se impune valorificarea veniturilor suplimentare lunare (acord global) realizate de reclamanta intimată, care au avut un caracter permanent în sensul Legii nr. 42/1992 și pentru care angajatorul a achitat CAS-ul conform 389/1972 și Legii nr. 65/1965, așa cum reiese din adeverința nr. 375/4.12.2008 emisă de

Susținerile recurentei în sensul că aceste sporuri nu pot fi luate în calcul la recalcularea drepturilor le pensie deoarece nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare urmează a fi înlăturate ca nefondate, întrucât potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr. 3/1977 baza de calcul pentru stabilirea pensiei era media din 5 ani consecutivi, la alegere în ultimi 10 ani de activitate, a salariului de bază, precum și a următoarelor venituri salariale: sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru lucru în subteran, precum și lucrul pe platformele marine de foraj și extracție, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare și alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractul individual de muncă, potrivit legii.

În speță, așa cum s-a reținut mai sus, veniturile suplimentare obținute de intimată, conform legii (Legea nr. 57/1974) urmare a activității desfășurate în cadrul D au avut un caracter permanent, iar recalcularea se face cu respectarea principiului contributivității reglementat de art. 2 lit.e din Legea nr. 19/2000, regăsit în art. 164 privind determinarea punctajelor anuale.

acestui principiu fundamental al asigurărilor sociale, în condițiile în care s-a făcut dovada reținerii CAS și pentru aceste sume, ar conduce la obținerea unei prestații de asigurări sociale care nu ar fi proporționale cu prețul plătit pentru riscul asigurat, cea ce ar fi inechitabil.

În acest context, susținerile recurentei în sensul interpretării greșite de către prima instanță a dispozițiilor art. 164 din Legea nr. 19/2000 sunt nefondate.

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursurile exercitate în cauză de părți, ca nefondate.

Urmare a respingerii ambelor recursuri, conform art.274 cod procedură civilă se va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta și pârâta CJP H împotriva sentinței civile nr. 839/31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30.11.2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored. /

4 ex. /3.12.2009

jud. fond /

Președinte:Mirela Pop
Judecători:Mirela Pop, Manuela Stoica, Ana Doriani

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 1251/2009. Curtea de Apel Alba Iulia