Cerere recalculare pensie. Decizia 1430/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(8537/2008)

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1430/

Ședința publică din 06.03.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR -- -

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5538 din data de 09.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.16607/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata personal, lipsind recurenta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează faptul că intimata a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 24.02.2009, întâmpinare în 2 exemplare.

Curtea procedează la legitimarea intimatei cu CI seria - nr.-.

Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimata, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5538 din data de 09.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.16607/3/AS/2008, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, și a fost obligată pârâta Casa de Pensii a Municipiului B să emită o noua decizie de pensie, prin care să recalculeze, în temeiul OUG nr.4/2005, începând cu data de 01.12.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârsta cuvenite reclamantei, prin luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.279/21.12.2004, emisă de SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, eclamanta este beneficiarul unei pensii de limită de vârstă plătită de Casa de Pensii Sector 4.

Prin decizia nr.-/31.08.2005, emisă de Casa de Pensii Sector 4 au fost recalculate, în temeiul dispozițiilor OUG nr.4/2005, începând cu 01.12.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei, iar în urma recalculării a fost determinat un punctaj mediu anual de 1,68177 puncte superior celui aflat în plată.

Ulterior, la data de 12.1.2005, reclamanta a depus la Casa Locală de Pensii o cerere de recalculare la care a anexat adeverința nr.279/21.12.2004, emisă de, ce nu au fost valorificată până în prezent.

S-a constatat că, potrivit art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005, decizia prevăzută la alin.1 poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001.

S-a mai reținut că retribuirea în acord global și prin plata de prime presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

De altfel, Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.

Prin art.1 Decretul nr.389/1972, cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

Tribunalul a mai reținut că, potrivit art.164 din Legea nr.19/2001, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă.

La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

S-a constatat că, potrivit art.3 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială - dreptul comun în materie - dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzute de lege.

Acest principiu este consacrat expres de Legea nr.19/2000, prin art.2, care dispune că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

S-a apreciat că, în privința veniturilor suplimentare, în speță, au aplicabilitate aceste dispozițiile legale cu valoare de principiu pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. recurenta a făcut o enumerare a prevederilor art.4 din Legea nr.2/1983, și a mai arătat că, potrivit Legii nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, corespunzătoare perioadelor de activitate lucrate până la 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, așa cum sunt înregistrate în carnetul de muncă.

De asemenea, a mai arătat recurenta că, veniturile realizate în acord global reprezintă venituri temporare fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare, nefiind înscrise în carnetul de muncă, astfel încât, față de dispozițiile art.164 din Legea nr.19/2000, aceste venituri nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

Adeverința nr.279/21.12.2004, emisă de A, atestă veniturile suplimentare realizate de intimata reclamantă, cuprinzând și salariile incluzând acorduri și prime, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS .

În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestatoare, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000.

În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5538 din data de 09.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.16607/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

23.03.2009

Jud. fond:;

Președinte:Scrob Bianca Antoaneta
Judecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 1430/2009. Curtea de Apel Bucuresti