Cerere recalculare pensie. Decizia 1523/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1523/
Ședința publică din 5 noiembrie 2008
Completul compus din:
Președinte
Judecător
Judecător
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B, nr.1 A sector 1, împotriva sentinței civile nr.329 din 11 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul intimat, lipsă fiind pârâtul recurent Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Reclamantul intimat declară că nu mai are alte cereri.
Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.329 din 11 martie 2008 Tribunalul Mureșa admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Casa de Pensii B; a obligat pârâta să respecte, la reactualizarea pensiei reclamantului, procentul de 95% stabilit prin decizia de pensionare nr.14894/27.02.2006; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumelor reținute începând cu luna februarie 2006 și până la zi, cu titlu de diminuare cu 9% a bazei de calcul a pensiei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de polițist până în data de 30.11.2005, prin decizia nr.-/27.02.2006 i s-a stabilit o pensie de serviciu anticipată în cuantum de 3118 lei în baza art.53 din Legea nr.179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor cu începere de la data de 01.12.2005.
Drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite și calculate în funcție de baza de calcul constând în salariul de bază brut din luna noiembrie 2005, ultima lună de activitate, compus din salariul pentru gradul profesional, salariul pentru funcție, salariul de merit, indemnizația de conducere, gradații, spor de misiune permanentă. Asupra acestei baze de calcul s-a aplicat un procent total de 95%, rezultat din 64% pentru 25 de ani lucrați în condiții speciale conform art.23 lit.c din Legea nr.179/2004, 22% pentru vechimea totală de 41 de ani conform art.25 din lege și 9% pentru o vechime a contribuției la fondul de pensii suplimentară peste 25 de ani conform art.78 alin.1 lit.c din lege.
Astfel a rezultat o pensie de 2598,25 lei, la care s-a adăugat în temeiul art.80 din Legea nr.179/2004 sporul de 20% corespunzător onorific "În serviciul patriei" pentru 25 de ani de activitate, astfel că reclamantului i-a fost stabilit cuantumul pensiei în final la 3.118 lei.
Potrivit art.48 alin.1 lit.a din Legea nr.179/2004 în forma în vigoare, în perioada în litigiu (februarie 2006-ianuarie 2007) cuantumul pensiilor polițiștilor se actualizează ori de câte ori se majorează salariul corespunzător gradului profesional și/sau salariul funcției maxime a polițiștilor în activitate, potrivit gradului profesional deținut la data încetării raporturilor de serviciu, în raport cu procentele de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute la art.23-25 din lege.
Reiese din acest text legal că la actualizarea pensiei se schimbă doar baza de calcul, cea inițială constând în salariul de bază brut din ultima lună de activitate fiind înlocuită cu o altă bază de calcul actualizată, calculată în funcție de salariul pentru grad și funcție majorat, corespunzător unui polițist în activitate cu același grad și funcție, procentele de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute la art.23-25 din lege nu poate fi făcută izolat, cu ignorarea vădită a dispozițiilor din lege care completează prevederile art.23-25. Astfel, conform art.78 alin.1 din Legea nr.179/2004, text legal ce nu a fost abrogat sau modificat în vreun fel, se prevede deosebit de clar că la stabilirea pensiei în condițiile art.23-25 se acordă un spor, ce în cazul vechimii contribuției reclamantului este de 9%, aceste norme legale constituie norme imperative de trimitere, împreună cu care se aplică prevederile art.23-25 din Legea nr.179/2004.
Tribunalul nu poate reține în sprijinul opinie pârâtului prevederile ordinului MAI nr.1016/2005 invocate prin întâmpinare.
În primul rând printr-un ordin nu se poate retrage aplicarea unei norme edictate într-o lege, conform art.76 din Legea nr.24/2000.
În al doilea rând acest ordin nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, ca atare nu produce efecte juridice, conform art.10 alin.1 și 11 alin.3 din Legea nr.24/2000.
În al treilea rând chiar interpretând prevederile acestui ordin se observă că acesta nu restrânge (nici nu ar putea să o facă, după cum s-a arătat), aplicabilitatea art.78 din Legea nr.179/2004, ci doar precizează elementele bazei de calcul și reia prevederile privind procentele stabilite de art.23-25 din lege, prevederi care așa cum s-a arătat se aplică împreună cu art.78 din lege.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs Ministerul Internelor și Reformei Administrative
Recurentul a criticat hotărârea atacată arătând că pentru actualizarea pensiilor potrivit dispozițiilor art. 48 din Legea nr.179/2004 a fost emis Ordinul MAI nr.123/18.01.2007 pentru modificarea Normelor metodologice aprobate prin ordinul MAI nr.314/2004 potrivit căruia actualizarea pensiilor se efectuează în raport de elementele salariului lunar brut definite la art.2 din OG 38/2003, procentele corespunzătoare vechimii în serviciu prevăzute de art.22-25 din Legea 179/2004 și valoarea de referință sectorială în vigoare la datele respective.
În acest sens se susține că actualizarea pensiei de serviciu cu luarea în calcul a procentului prevăzut de art.78 s-a efectuat după intrarea în vigoare a OUG 83/28.06.2007.
Pretenția reclamantului vizând luarea în considerare a acestui procent fără ca această metoda de actualizare să fie prevăzută de lege la momentul efectuării actualizărilor nu este întemeiată.
Reclamantul a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat.
În esență, în cuprinsul întâmpinării, intimatul reclamant a arătat că argumentele recurentului au în vedere doar perioada și drepturile stabilite după intrarea în vigoare a OUG 83/2007, perioadă pentru care reclamantul nu a formulat pretenții.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.48 din Legea 179/204 anterior modificării acesteia prin OUG 83/2007 pensiile de serviciu ale polițiștilor se actualizează ori de câte ori se modifică salariul corespunzător gradului profesional sau salariul funcției maxime a polițiștilor în activitate, potrivit gradului profesional deținut la data încetării raporturilor de serviciu, și în raport de procentele de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute de art. 23-25 din lege.
Sporul prevăzut de art.78 din lege este acordat polițiștilor care se pensionează în condițiile art.23-25 și care au contribuit la fondul de pensie suplimentară, diferențiat în funcție de perioada plății acestei contribuții.
Cu alte cuvinte dacă normele metodologice modificate nu fac trimitere expresă la cuprinderea acestui spor în calculul privind actualizarea pensiilor și se rezumă la a face trimitere la condițiile pensionării în conformitate cu art.23-25 din lege, o atare precizare nici nu era necesară întrucât plata acestui spor și toate drepturile ce decurg din acesta (includerea în baza de calcul pentru actualizare) sunt condiționate de plata contribuției la pensia suplimentară. O atare condiție fiind îndeplinită în ceea ce îl privește pe reclamant pretențiile acestuia sunt justifica. Mai mult dacă legiuitorul ar fi înțeles să excludă luarea în calcul a acestui spor ar fi prevăzut în mod expres în acest sens.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, recursul declarat urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu sediul în B, nr.1A, sector 1, împotriva sentinței civile nr.329 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
ptr., fiind în
concediu medical, semnează
președintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
22.01.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat