Cerere recalculare pensie. Decizia 165/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 165/R/2009

Ședința publică din 28 ianuarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

-

GREFIER:

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul, și, respectiv de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2022 din 30 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentanta pârâtei recurente Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul reclamantului recurent a fost declarat și motivat în termenul legal și a fost comunicat pârâtei recurente Casa Județeană de Pensii

Recursurile sunt scutite de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 ianuarie 2009, prin registratura instanței, reclamantul recurent a depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii

De asemenea, se constată că la data de 26 ianuarie 2009, prin registratura instanței, pârâta recurentă Casa Județeană de Pensii Cad epus la dosar întâmpinare la recursul declarat de reclamantul recurent.

Totodată, se constată că la data de 26 ianuarie 2009, prin registratura instanței, reclamantul recurent a depus la dosar o completare a pct. 5 al motivelor de recurs la care a anexat și copia motivelor de recurs.

Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării recursului pârâtei recurente Casa Județeană de Pensii C, având în vedere că sentința atacată i-a fost comunicată pârâtei recurente Casa Județeană de Pensii C la data de 21 noiembrie 2008, conform dovezii de primire și procesului verbal de predare a hotărârii atacate aflat la fila 55 din dosarul de fond, iar recursul a fost înregistrat la data de 10 decembrie 2008 cu depășirea termenului legal de 10 zile de la comunicarea sentinței atacate, excepție pe care o pune în discuția reclamantului recurent.

Reclamantul recurent arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției tardivității recursului.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reclamantul recurent solicită admiterea propriului recurs și să se dispună ca plata drepturilor de pensie recalculate să se facă începând cu data de 01 decembrie 2005, aș cum este legal, susținând concis motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2022 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins excepția tardivității introducerii acțiunii introdusă de pârâta casa Județeană de Pensii

S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C aceasta fiind obligată să emită o nouă decizie pentru reclamant începând cu data de 01.08.2008 cu luarea în calcul a datelor cuprinse în Adeverința nr. 1789/02.04.2007 și a anexei la aceasta emisă de

S-a respins cererea reclamantului privind luarea în calcul a adeverinței nr. 1789/02.04.2007 și a anexei la aceasta emisă de C pe perioada 01.12.2005-01.08.2008.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia nr.-/22.02.1997, reclamantului i s-a calculat pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 338.758 lei. Ulterior, prin Decizia nr. -/14.05.2007, reclamantului i s-a recalculat drepturile cu titlu de pensie, stabilindu-i se un cuantum al pensiei de 628 lei, punctajul mediu anual determinat fiind de 2,12327 puncte.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei Adeverința nr.1789/ 02.04.2007 împreună cu anexa la aceasta eliberate de către - C-N din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, compensații, prime, indemnizații și alte sporuri.

Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.

Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și

Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 și 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Ordinul nr. 680/01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale".

Instanța a respins excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de către pârâtă întrucât reclamantul nu atacă o decizie anume ci doar cere să se ia în considerare datele cuprinse în adeverința mai sus arătată, date care nu au fost luate în considerare de către pârâtă.

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale, prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prevederile art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 a admis în parte acțiunea acestuia.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâta.

Reclamantul, solicită admiterea recursului și obligarea pârâtei la plata drepturilor de pensie recalculate conform sentinței civile nr.2022/2008, începând cu data de 01.12.2005.

În motivarea recursului arată că în conformitate cu art.1 din nr.HG1456/2005, s-a stabilit luna decembrie 2005 ca ultima etapă de plată a drepturilor de pensie recalculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, s-au deschis în perioada 1 ianuarie 1997 -. 31 martie 2001.

Reclamantul fiind pensionat la 1 ianuarie 1997, consideră că data drepturilor recalculate este 01.12.2005.

Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, prin recursul său solicită modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivele de recurs arată că reclamantului i s-a stabilit pensia conform Legii nr.3/1977, înainte de Legea nr.19/2000, această pensie fiind supusă recalculării potrivit unor legi speciale și nu Legii 19/2000.

Potrivit pct.VI al nr.OUG4/2005 nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor de dinainte de 01.04.2001 formele de retribuire în acord, astfel că nu pot fi luate în calcul la recalcularea pensiei.

În conformitate cu prevederile art.164 la determinarea punctajelor anuale se au în vedere și sporurile cu caracter permanent.

Conform art.3 al Legii nr.49/1992 formele de retribuire în acord global nu sunt considerate sporuri permanente.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel reține următoarele considerente:

În ce privește recursul pârâtei, sentința a fost comunicată pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C la data de 21.11.2008 potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 55 dosar fond iar recursul a fost declarat la data de 09.12.2008, potrivit ștampilei de pe plicul prin care a fost expediat recursul coroborată cu data înregistrării la instanță.

Potrivit art. 103 Cod procedură civilă "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării."

În speță pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII nu a dovedit că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să exercite calea de atac a recursului în termenul legal de 15 zile de la comunicare.

Față de faptul că recursul nu a fost introdus în termenul prevăzut de art. 301 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevede că " Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.", curtea urmează să admită excepția tardivității recursului și să constate nulitatea recursului declarat la data de către pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2022 din 30 octombrie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-.

În ce privește recursul reclamantului cu privire la data recalculării, instanța de fond a acordat drepturile din data de 01.08.2008.

Potrivit art. 3 alin. 1 și 3 din nr.OUG 4/2005 plata sumelor rezultate în urma recalculării pensiilor se face eșalonat, în etape iar celelalte etape de plata a drepturilor de pensie recalculate se stabilesc prin hotărâri ale Guvernului.

Apoi, art. 7 alin. 3 și 5 din nr.OUG 4/2005 prevede că decizia prevăzută la alin. (1) poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezulta alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate pana la data de 1 aprilie 2001. Cererile prevăzute la alin. (3) se soluționează în termenul prevăzut la <LLNK 12000 19 10 202 86 29>art. 86 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se, prin derogare de la prevederile <LLNK 12000 19 10 202 95 36>art. 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, cu respectarea termenului general de prescripție.

În aplicarea art. 3 alin. 3 din nr.OUG 4/2005 a fost emisă nr.HG 1456/2005 care stabilește pentru luna decembrie 2005 ultima etapă de plată a drepturilor de pensie recalculate.

Cum textul legal anterior citat prevede că drepturile modificate se acordă de la data plății drepturilor recalculate iar data plății se face începând cu luna decembrie 2005 atunci acestea trebuie acordate începând cu data de 01.12.2005.

Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca tardiv recursul formulat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, iar în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2022 din 30 octombrie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că luarea în calcul a adeverinței nr. 1789/02.04.2007 și a anexei emise de SC SA C se va face începând cu data de 01.12.2005.

Restul dispozițiilor sentinței vor fi menținute ca fiind corecte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2022 din 30 octombrie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că luarea în calcul a adeverinței nr. 1789/02.04.2007 și a anexei emise de SC SA C se va face începând cu data de 01.12.2005.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - --- - -

În concediu de odihnă

Semnează Președintele Curții de Apel

de, dactilografiat de Sz.

În 3 ex. la data de 04.02.2009

Judecător fond -, - Tribunalul Cluj

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 165/2009. Curtea de Apel Cluj