Cerere recalculare pensie. Decizia 1658/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(8041/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1658/
Ședința din ședința publică de la 17.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5830/23.09.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.14.677/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă, personal, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității intimatei-reclamante, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-reclamantă solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5830/29.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului B, a anulat decizia nr. -/19.12.2007 emisă de Casa de Pensii Sector 5.
A obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare anticipată parțială, în care, la stabilirea drepturilor de pensie, să fie valorificate veniturile aferente perioadei 01.12.1983-01.07.1984 și 01.08.1984-01.09.1984 conform mențiunilor din adeverința nr. 409/23.07.2007 emisă de Școala cu Clasele I-VIII, județul O, precum și să valorifice sumele cu titlu de compensație, evidențiate în aceeași adeverință în totalitate, începând cu data de 03.09.2007 și a respins acțiunea sub celelalte aspecte, ca neîntemeiată.
În considerente a reținut că prin decizia nr. -/19.12.2007 emisă de Casa de Pensii Sector 5 a fost soluționată cererea înregistrată sub nr. -/03.09.2007 și i s-a stabilit contestatoarei dreptul la pensia anticipată parțială, începând cu data de 03.09.2007.
Din coroborarea datelor menționate în anexele deciziei de pensionare conținând date referitoare la activitatea în muncă cu cele din adeverințele depuse la dosarul cauzei rezultă că, în calcul punctajului mediu anual, nu au fost valorificate veniturile aferente perioadei 01.12.1983-1.07.1984 și 1.08.1984-1.09.1984,conform mențiunilor din adeverința nr.409/23.07.2007 emisă de Școala cu clasele I-VIII, jud. O, depusă, în copie, la dosarul instanței, și nici sumele primite cu titlu de compensație, evidențiate în aceeași adeverință în totalitate.
Astfel, pentru perioadele 01.12.1983-01.07.1984 și 01.08.1984-01.09.1984, intimata a valorificat în calculul punctajului mediu anual salariul minim pe economie, conform mențiunilor din anexele deciziei de la fila 37 din dosar.
Or, potrivit dispozițiilor art. 161 alin.2 din Legea nr. 19/2000, în condițiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare ale acestora. În caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe țară, în vigoare în perioada respectivă.
Întrucât, în speță, contestatoarea a făcut dovada valorii veniturilor din perioadele 01.12.1983-01.07.1984 și 01.08.1984-01.09.1984, prin depunerea la dosarul de pensionare a adeverinței nr. 409/23.07.2007 emisă de Școala cu clasele I-VIII, județul O, intimata avea obligația de a le valorifica în calculul drepturilor de pensie.
De asemenea, Tribunalul a constatat că nu au fost avute în vedere toate sumele ce au fost obținute de către contestatoare cu titlu de compensații astfel cum sunt acestea evidențiate în adeverința nr. 409/23.07.2007 emisă de Școala cu clasele I-VIII, județul O, deși, față de dispozițiile art. 164 alin.1 și 3 din Legea nr. 19/2000, acestea trebuiau valorificate în calculul punctajului mediu anual.
Pe cale de consecință, în raport de dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000, s- dispus anularea deciziei nr. -/19.12.2007 emisă de Casa de Pensii Sector 5 B și a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare anticipată parțială în care la stabilirea drepturilor de pensie să fie valorificate veniturile aferente perioadei 01.12.1983- 01.07.1984 și 01.08.1984-01.09.1984, conform mențiunilor din adeverința nr. 409/23.07.2007 emisă de Școala cu Clasele I-VIII, județul O, precum și să valorifice sumele primite cu titlu de compensație, evidențiate în aceeași adeverință în totalitate, începând cu data de 03.09.2007.
În ceea ce privește mențiunile din adeverința nr. 2522/26.09.2007 emisă de Școala cu clasele I-VIII comuna, județului O, Tribunalul a constatat următoarele:
Prin această adeverință se face dovada salariului de încadrare și a indemnizației de dirigenție de care contestatoarea a beneficiat în perioada 01.09.1980-31.08.1981. Or, din anexele deciziei de recalculare cuprinzând datele referitoare la activitatea în muncă, rezultă că intimata a valorificat în calculul punctajului mediu anual indemnizația de dirigenție, conform mențiunilor din această adeverință. În ceea ce privește salariul valorificat de intimată pentru perioada 01.09.1980-01.12.1980, aceasta a fost de 2070 lei și în perioada 01.12.1980-31.08.1981, a fost de 2310 lei, fiind mai mare în perioadele 01.09.1980-30.09.1980 și 01.11.1980-30.11.1980 decât cel menționat în adeverință, motiv pentru care nu se poate dispune în sensul valorificării acestei adeverințe.
Pe cale de consecință, sub acest aspect, s- respins acțiunea, ca neîntemeiată
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost completată, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună emiterea unei decizii de pensionare prin valorificarea în calculul drepturilor de pensie a veniturilor suplimentare menționate în adeverința nr. 409/23.07.2007 emisă de Școala cu Clasele I-VIII, județul O, precum și să valorifice sumele cu titlu de compensație, evidențiate în aceeași adeverință în totalitate, începând cu data de 03.09.2007.
Privitor la luarea în calcul a veniturilor suplimentare obținute de reclamantă, solicită respingerea acțiunii, învederând instanței că mențiunea de la punctul VI din Anexa la OUG nr.4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale, prevede că "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie și după timp pe bază de tarife sau cote procentuale".
Această dispoziție este în concordanță cu prevederile legii-cadru în materia asigurărilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual, cu ocazia operațiunii de recalculare guvernate de G nr. 4/2005, realizându-se cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.
Potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 01.07.1977, se înscriau salariile brute, de la data de 01.07.1977 până la data de 01.01.1991, se înscriau salariile nete, iar de la data de 01.01.1991, salariile brute. De asemenea, a statuat legiuitorul că la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
Din cele menționate anterior, rezultă că la determinarea punctajelor anuale, este imperios necesar să se valorifice pe lângă salarii, și sporurile cu caracter permanent, care după data de 01.04.1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Veniturile suplimentare obținute de reclamantă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță art. 12 din Legea nr.57/1974, privind "retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară".
Această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974 care definește retribuția tarifară și enumeră indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global, primele ocazionale și premiile nu se înscriau în carnetul de muncă și, prin urmare, nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale, potrivit art.164, alin.1 din Legea 19/2000.
Tocmai de aceea legiuitorul a înțeles să excludă, printr-un text de lege expres, anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor pensie. De aceea, orice interpretări extinctive contravin textului de lege.
Recurenta-reclamantă a învederat instanței că nu pot fi reținute hotărârile pronunțate în spețe similare, în sensul de admitere a cererii, întrucât nu au relevanță juridică în cauză, deoarece în sistemul de drept românesc, precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, pentru că așa cum a reliefat și literatura de specialitate, organele judecătorești aplică legea, nu creează legea.
În drept, a invocat dispozițiile art.304, pct. 4 și 9, art.3041pr. civ. dispozițiile Legii nr.49/1992 privind modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale și ale Legii nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu completările și modificările ulterioare.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Într-adevăr, în mod legal și temeinic a statuat prima instanță că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de participanții la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite, conform principiului contributivității, care cere ca la stabilirea drepturilor de pensie să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverința eliberată de unitatea la care asigurata și-a desfășurat activitatea.
În speță, s-a constatat că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite petentei, intimata nu a valorificat sumele încasate, prevăzute în adeverința nr. 409/23.07.2007 emisă de Școala cu clasele I-VIII, depusă la dosar.
Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul realizat de angajat, totodată art. 1 din Decretul nr. 389/1972 dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul salariat.
Cât privește OUG nr. 4/2005, aceasta stabilește că recalcularea
pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1.04.2001, se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, iar în privința formelor de retribuire în acord și premiilor acordate, în anexa 1 se menționează că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, nefăcând parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare.
Or, veniturile suplimentare obținute de petentă au avut caracter permanent, fiind incluse în câștigul brut realizat, față de care s-a reținut și virat contribuția de asigurări sociale, astfel că trebuie avute în vedere la recalcularea pensiei.
Se reține, de asemenea, că și art. 3 din Legea nr. 3/1977 ocrotea dreptul la pensie al tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă, pe baza contractului de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege, principiul fiind reiterat și prin art. 2 din Legea nr. 19/2000, care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite.
Față de reglementările anterior enunțate, se apreciază că au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, în raport cu cele care decurg din el, dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară ar duce la nerealizarea scopului urmărit de legiuitor, respectiv ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Prin urmare, în mod legal și temeinic și în exercitarea unei competențe proprii, fără a intra în sfera atribuțiilor altei puteri, prima instanță a stabilit că și veniturile suplimentare menționate în adeverința depusă la dosar trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, noua reglementare instituită de Legea nr. 19/2000 fiind constituită în jurul acestui principiu fundamental, conform căruia orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care solicitantul și/sau angajatorul au achitat statului contribuțiile de asigurări sociale trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art.312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5830/23.09.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.14.677/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./04.-
Jud. fond:
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Ilie Nadia Raluca, Bodea