Cerere recalculare pensie. Decizia 1767/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILA NR. 1767/R/2008 | |
Ședința publică din 24 septembrie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș | - - - |
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Adrian Repede Laura | - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursurile declarate de reclamantul și pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 879 din 22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul cu nr- având ca obiect asigurări sociale- recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent, lipsa fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că ecursurile au fost declarate în termenul legal, motivate și comunicate părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Reclamantul recurent arată că nu mai sunt alte cereri în probațiune și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat solicitând recalcularea pensii începând cu 1 septembrie 2005 și solicită respingerea recursului formulat de Casa Județeană de Pensii
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 879 din 22 mai 2008 Tribunalului Cluj s- luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind acordarea grupei a II-a de muncă.
S-a admis în parte restul capetelor de cerere formulate de către reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C, în consecință:
A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant începând cu data de 14.04.2008 cu luarea in calcul a datelor cuprinse in Adeverința nr. 4245/11.07.2007 emisă de către SA
A fost respinsă cererea reclamantului privind acordarea drepturilor solicitate pentru perioada 01.07.2005-13.04.2008.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că prin Decizia nr. -/31.08.2005, însoțită și de buletinul de calcul (9-11) reclamantului i s-a recalculat pensia din sistemul public, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 691 lei, valoarea punctajului mediu determinat în urma recalculării fiind stabilit la 2,33596 puncte în conformitate cu prevederile OUG 4/2005 ce a fost aprobată prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile HG nr. 1550/2004 și HG nr. 733/2005.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei adeverința nr. 4245/11.07.2007 (3-5) din care a rezultat că în perioada 15.09.1973-31.05.1994 a beneficiat de venituri suplimentare, respectiv acord global, compensații, prime și indemnizații de conducere, care nu au fost luate in considerare atunci când reclamantei i s-au recalculat drepturile cu titlu de pensie.
Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin.l, pct.I,II și VI din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.
Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. pct.I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev.la art. 5 alin.I pct.II și VI.
Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.
sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie.
La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent, majorările de salarii, indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct. 2 si 3 din OUG nr. 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si la punctul 7 din Ordinul nr. 680/01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii.
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prev.art. 154 și urm. din Legea nr. 19/2000 a admis acțiunea acesteia ca fiind întemeiată.
Drept consecință, a anulat decizia de pensionare nr. -/2005 și a obligat pe pârâtă să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului cu luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual a datelor înscrise în adeverința nr. 4245/11.07.2007 emisă de către SA C, începând cu data de 14.04.2008.
Instanța a respins cererea reclamantului privind acordarea acestor drepturi pentru perioada 01.07.2005-13.04.2008, întrucât până la data de 01.07.2007 aceste sporuri și indemnizații nu erau luate în calcul la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie, drepturile acordându-se de la data introducerii acțiunii.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs reclamantul și pârâta Casa Județeană de Pensii
Reclamantul solicitat să se admită calea de atac promovată și, în consecință să se admită acțiunea șa cum a fost formulată.
În motivare recurentul a arătat că instanța a interpretat greșit solicitarea lui de a nu i se include în calcularea punctajului și perioada desfășurată în gr. II de muncă (01.04.1976-01.05.1994), în ședința publică din data de 22 mai 2008 apreciindu-se în mod eronat că a renunțat la una din cererile sale și, prin urmare, dorește să fie soluționată și solicitarea de a i se calcula perioada de activitate în grupa a II-a de muncă.
Al doilea motiv de recurs se referă la data de la care prima instanță a dispus recalcularea pensiei sale în baza adeverinței depuse, recurentul învederând că în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile HG nr.1550/2004 și ale HG nr.733/2005, aceste drepturi trebuiau să îi fie acordate începând cu data de 01.09.2005, așa cum se menționează și în decizia de recalculare.
ârâta Casa Județeană de Pensii C solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare se arată că în speță există o pensie stabilită pe Legea nr.3/1977, înainte de data de 01.04.2001 - data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 și că această pensie a fost supusă recalculării potrivit unor legi speciale și nu potrivit Legii nr.19/2000 - incidentă numai celor pensionați în baza sa - iar una dintre aceste legi este și Legea nr.78/2005 care aproba OUG nr.4/2005.
Potrivit pct.VI al OUG nr.4/2005 nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor de dinainte de 01.04.2001 formele de retribuire în acord, astfel că nu pot fi luate în calcul la recalcularea pensiei.
S-a mai învederat că în cauză nu sunt incidente nici Legea nr.250/2007 și nici Ordinul 680/2007, întrucât numai veniturile realizate de la data de 19.07.2007 se pot lua în considerare sub forma de venituri brute.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de apel reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de reclamant, se constată că din practicaua sentinței recurate rezultă că în ședința publică din 22 mai 2008 recurentul a declarat că renunță la petitul referitor la grupa a II-a de muncă.
Conform art. 246 alin.(1) Cod procedură civilă reclamantul poate oricând să renunțe la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Având în vedere caracterul unilateral al renunțării acesta este un act care nu se poate revoca. De asemenea, hotărârea judecătorească constituie un act autentic (art. 1771 Cod civil), astfel încât constatările referitoare la cererile formulate oral în instanță fac dovadă până la înscrierea în fals. Drept urmare, primul motiv de recurs invocat de recurent nu este întemeiat.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se constată că în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin.(3) din OUG 4/2005 decizia prevăzută la alin. (1) poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezulta alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate pana la data de 1 aprilie 2001, iar conform alin. (5) Cererile prevăzute la alin. (3) se soluționează în termenul prevăzut la <LLNK 12000 19 10 202 86 29>art. 86 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se, prin derogare de la prevederile <LLNK 12000 19 10 202 95 36>art. 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, cu respectarea termenului general de prescripție.
Întrucât prezenta cauză are ca obiect obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii C să recalculeze pensia reclamantului în temeiul Adeverinței nr. 4245/11.07.2007 emisă de SC""SA C-, Curtea reține că acțiunea a fost formulată în termenul general de prescripție de 3 ani, astfel încât drepturile recalculate trebuie să fie acordate de la data plății drepturilor recalculate stabilită conform prevederilor art. 3 din OUG 4/2005, respectiv 01.09.2005.
Drept urmare, se apreciază că prima instanță a interpretat greșit, dispozițiile legale menționate anterior, al doilea motiv de recurs invocat de reclamant fiind întemeiat.
Referitor la recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii, veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele CAS cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în dispozițiile art. 23 din Legea nr. 19/2000, iar aceste sporuri sunt prevăzute de art. 78 din aceeași lege.
Deși potrivit dispozițiilor nr.OUG 4/2005 sumele reprezentând acordul nu se iau în calculul drepturilor de pensie întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându-se imposibilitatea verificării respectivelor venituri (venituri pe care le probează cu înscrisurile arătate în adeverința depusă la dosar), rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a nr.OUG 4/2005 ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma Legii nr. 19/2000 (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impune a fi luate în calcul.
Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentat de forța juridică a legii față de ordonanță, pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența principiilor în baza cărora un text de lege a fost edictat în raport de excepțiile ce au la bază tratamente discriminatorii.
Conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 din nr.OUG 4/2000 modificată recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea Legii nr. 19/2000.
Din mențiunile arătate în Adeverința nr.4245/11.07.2007 emisă de SC - Institutul de Cercetări și Miniere SA (fillele 3-5 dosar fond) rezultă că reclamantul a realizat venituri din acord, compensații și premii care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pensie pensia suplimentară. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare iar sporurile trecute în coloana acord au avut caracter de venit în înțelesul Legii nr. 49/1982.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.
În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.
În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
În aplicarea acestui text legal rt. pct. 7 din Ordinul nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 prevede că unctul p. 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale (capitolul I din lege)" a capitolului A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins: "19. Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; c) sumele plătite pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, indiferent de perioada efectuării, concedii de studii, zile de sărbători, zile de repaus săptămânal, concedii plătite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, zile necesare instalării pe post în cazul transferului, întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților); d) sumele acordate cu ocazia ieșirii la pensie; e) premiile anuale și cele din cursul anului sub diferite forme, altele decât cele reprezentând participarea salariaților la profit; f) sumele plătite conform legii sau contractelor colective de muncă (al 13 -lea salariu, prime de vacanță, aprovizionare de iarnă, prime acordate cu ocazia sărbătorilor naționale sau religioase, etc.); g) alte adaosuri la salarii, aprobate prin lege sau stabilite prin contractele individuale ori colective de muncă (bonusuri, compensații, indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat, ajutoare, precum și alte sume, reprezentând venituri curente sau aferente perioadelor anterioare, inclusiv cele achitate în lunile în care asigurații beneficiază de prestații de asigurări sociale fără a avea zile lucrate sau nu au fost prezenți la serviciu etc.); h) sumele rezultate prin plata cu ora, gărzi, indemnizații clinice; i) sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, în comitetul de direcție și în comisia de cenzori; j) sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii; k) indemnizații de ședință acordate membrilor comisiilor constituite la nivelul autorităților și instituțiilor publice, potrivit legii; l) alte sume acordate potrivit legii."
Având în vedere aceste considerente în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.879 din 22 mai 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că recalcularea pensiei reclamantului în temeiul Adeverinței nr. 4245/11.07.2007 emisă de SC""SA C-N se va face începând cu data de 01.09.2005 și se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
De asemenea, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.879 din 22 mai 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că recalcularea pensiei reclamantului în temeiul Adeverinței nr. 4245/11.07.2007 emisă de SC""SA C-N se va face începând cu data de 01.09.2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.
Ddact.
2 ex/23.10.2008.
Jud.primă instanță:,.
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Adrian Repede Laura