Cerere recalculare pensie. Decizia 1789/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(8548/2008)
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1789/
Ședința publică din 20.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Bianca Antoaneta Scrob
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.5964 din data de 30.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 16810/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul personal, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se învederează faptul că la dosar intimatul a depus prin serviciul registratură la data de 13.01.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea procedează la legitimarea intimatului cu CI seria - nr.-.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5964 din data de 30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B și a fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare atestate de adeverința nr.41/24.01.2008 emisa de Sc Sa
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia nr.- emisa de -Casa de Pensii Sector 1, s-au stabilit drepturile de pensie pentru limita de varsta ale reclamantului.
Reclamantul a depus la Casa Locală de Pensii o cerere de recalculare la care a anexat adeverința nr.41/24.01.2008 emisa de Sc Sa B, ce nu au fost valorificate pana in prezent.
S-a apreciat că retribuirea în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Legea nr.27/1966, prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.
Prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
Art.164 din Legea nr.19/2001 prevede că la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
În privința formelor de retribuire în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare se menționează în anexa 1 Ordonanței de Urgență nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2001, că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art.3 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială - dreptul comun în materie - dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzute de lege.
Acest principiu este consacrat expres de art.2 din Legea nr.19/2000 care dispune că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
S-a apreciat că în speță au aplicabilitate aceste dispozițiile legale cu valoare de principiu pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat și r fi inechitabil ca veniturile realizate în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 să nu fie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, iar după intrarea în vigoare a legii să fie avute în vedere toate veniturile realizate, chiar dacă dintre acestea unele sunt venituri nepermanente. Plata contribuției de asigurări sociale în ambele situații impune aceeași soluție cu privire la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât altfel, sumele plătite cu titlu de contribuție de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare nu ar corespunde unei contraprestații care să fi justificat reținerea lor.
Prin urmare, pârâta trebuia să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public (formele de retribuire în acord și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare, într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care conform art.10 din Legea nr.3/1977 era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat iar nu de cel tarifar) în considerarea prevederilor legale și a adeverințelor eliberate de fostul angajatori al reclamantei, care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport de toate veniturile realizate de salariat
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. s-a arătat că sentința civilă a fost dată cu încălcarea legii.
Pentru o înțelegere mai exactă a punctului de vedere al Casei de Pensii a Municipiului B, aduce la cunoștință instanței prevederile art.4 și 5 din Legea nr. 2/1983 care reglementa lucrul în acord global.
Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor și altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și compensațiilor prevăzute de lege.
Acesta este și motivul avut în vedere de către legiuitor când nu a încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global în categoria sporurilor cu caracter permanent.
Hotărârea pronunțată de către instanța de fond a fost dată cu încălcarea legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă ).
Ținând seama de cele de mai sus, consideră corect stabilit cuantumul pensiei și pe cale de consecință, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate, potrivit disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Instanța de fond a soluționat corect cererea dedusă judecății, având ca obiect obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului-intimat, în raport de veniturile suplimentare dovedite prin adeverința nr. nr.41/24.01.2008 emisa de Sc Sa.
Adeverința sus menționata, atestă veniturile realizate de intimatul-reclamant, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS.
În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de reclamantă, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.
Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale.
Prin urmare, recurenta-parata trebuia să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public ( formele de retribuire in acord într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale, or acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar) în considerarea prevederilor art. 1 din OUG nr. 4/2005 enunțate anterior și aadeverințelor eliberate de fostul angajator care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport și de veniturile suplimentare realizate de salariat.
Sintetizand, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr. 19/2000, este construita in jurul acestui principiu fundamental, si anume ca orice element salarial efectiv incasat pe parcursul intregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau angajatorul (in functie de reglementarea in vigoare) au achitat statului contributii de asigurari sociale, trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.
Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, solutia trebuie sa fie aceeasi, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".
Prin urmare, in prezenta unei neclaritati de reglementare, revine instantei judecatoresti sarcina de a hotari ca principiul contributivitatii afirmat in art. 2 din Legea nr. 19/2000 si dezvoltat in art. 78 alin. 1 din acelasi act normativ primeaza si ca, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri si de faptul ca au facut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie
În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5964 din data de 30.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./tehnored. /2ex
30.03.2009
Jud. fond:;
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Bianca Antoaneta Scrob, Carmen