Cerere recalculare pensie. Decizia 1856/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (8563/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1856/
Ședința din ședința publică de la 24.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
********************************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5530 din data de 09.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15.928/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă -.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-reclamantă a formulat completare la întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 04.02.2009, după care,
Se prezintă dl. soțul intimatei-reclamante, neavând procură judiciară, care se legitimează cu cartea de identitate și declară că soția sa a suferit de curând un accident vascular cerebral, astfel că este în imposibilitate de a se prezenta la judecata prezentului recurs. Precizează că numele de familie al intimatei-reclamante este "", ci nu "". Solicită cuvântul în combaterea recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului
Curtea dispune rectificarea citativului, în sensul că numele corect al intimatei-reclamante este, ci nu.
Având în vedere că posibilitatea reprezentării părții, prin mandatar, este prevăzut de dispozițiilor art.68 Cod procedură civilă, care stabilesc expres condițiile de exercitare ale mandatului, precum și limitele în care acesta poate fi exercitat, Curtea apreciază că, în temeiul acestui text de lege, mandatarul intimatei-reclamante nu poate pune concluzii, astfel că reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.5530 din data de 09.09.2008, pronunțată în dosarul nr.15928/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului
A obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensie prin care să recalculeze, în temeiul OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.07.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei, prin luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr. 232/19.03.2008, completată cu adeverința nr. 231/19.03.2008, ambele emise de -
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă, plătită de Casa de Pensii sector 3 B, fiind pensionat în anul 1989 (fila 45 dosar fond).
Prin decizia nr. 84737/01.07.2008, emisă de aceeași casă teritorială de pensii, au fost reevaluate, în temeiul dispozițiilor OUG nr.4/2005 și ale HG nr.1550/2004, începând cu data de 01.07.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamatei (fila 45) și, în urma recalculării, a fost determinat un punctaj mediu anual de 3,25791 puncte.
Anterior, la data de 25.03.2008, reclamanta a depus la Casa Locală de Pensii o cerere de recalculare, la care a anexat adeverința nr.232/19.03.2008, completată cu adeverința nr.231/19.03.2008, emisă de -, care nu a fost valorificată până în prezent, fapt confirmat și de reprezentanta pârâtei la acest termen, care a pus concluzii de respingere a cererii, pe motiv că veniturile ce se solicită a fi valorificate nu au caracter permanent.
Tribunalul a avut în vedere prevederile art. 7 alin.1 și 3 din OUG nr. 4/2005, art.2, art. 164 al.1 din Legea nr. 19/2000, Legii nr. 27/1966, art. 1 din Decretul nr. 389/1972,anexa 1 OUG nr. 4/2005, art. 3 din Legea nr. 3/1977 și a reținut că, în speța de față, au aplicabilitate dispozițiile legale cu valoare de principiu, în raport cu cele care decurg din acesta, dar nu îl respectă, deoarece soluția contrară ar presupune încălcarea principiului, cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar mai realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar, pe de altă parte, s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor de asigurări sociale este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.
Astfel, a apreciat că pârâta trebuia să respecteprincipiul contributivității- principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public, sens în care a reținut că formele deretribuire în acordși prin plata deprime, într-adevăr, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art.10 din Legea nr.3/1977 era constituită din retribuțiile tarifare, însă, conform reglementărilor aceluiași act normativ, dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră contribuțiile legale de asigurări sociale. Ori, reține prima instanță, acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifa, în considerarea prevederilor legale și a adeverinței eliberate de fostul angajator al reclamantei, care certifică plata contribuțiilor de asigurări sociale, în raport de toate veniturile obținute (fila 11).
Astfel, având în vedere cele expuse, precum și dispozițiile art. 87 și art. 155 din Legea nr. 19/2000, tribunalul a obligat-o pe pârâta Casa de Pensii a Municipiului B să emită nouă decizie de pensie, prin care să recalculeze, în temeiul dispozițiilor OUG nr.4/2005, începând cu data de 01.07.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei, prin luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.232/19.03.2008, completată cu adeverința nr.231/19.03.2008, ambele fiind emise de -
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâta Casa de Pensii a Municipiului B (), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta -pârâtă susține că sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a prevederilor legale, în ceea ce privește luarea în calcul a veniturilor temporare - acord șiprime, menționate în adeverințe.
Referitor la cererea reclamantei de a i se emite o nouă decizie prin care sa-i fie luate în considerare sporurile prevăzute în adeverințele depuse, menționează că în adeverințele respective sunt prevăzute câștiguri suplimentare -acordși prime.
Cu privire la perioada în care reclamanta a obținut câștiguri suplimentare - "acord și prime"- menționează că acestea nu au fost"câștiguri permanente", în înțelesul-/2005 (așa cum se observă și din adeverințele indicate.
Mai precizează că art. 164 din Legea 19/2000 (care reia prevederile art. 10 din Legea 3/1977, modificate si completate prin art. 10 din Legea 49/1992) prevede că, la determinarea punctajelor anuale, se utilizează salariile brute sau nete, precum și sporurile permanente, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, înregistrate în carnetul de muncă.
Veniturile realizate în acord global și cu titlu de prime reprezintă venituri temporare, fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare (nefiind înscrise în carnetul de muncă), astfel încât nu pot fi luate în calcul, la stabilirea drepturilor de pensie.
In privința veniturilor constând în "prime" și "acord", obținute, conform adeverințelor mai sus menționate, recurenta învederează instanței de recurs că, potrivit literaturii juridice de specialitate (normele juridice se clasifică, după sfera aplicării lor, în norme generale și norme speciale.
Normele generalese caracterizează prin aceea ca au sfera cea mai larga de aplicabilitate, într-un domeniu sau într-o ramură de drept. În domeniul drepturilor de asigurări sociale Legea nr.19/2000 reprezintă dreptul comun.
Normele specialesunt aplicabile unei sfere restrânse de relații, ele derogând de la dreptul comun (specialia generalibus derogant). Actele normative referitoare la sunt, în domeniul drepturilor de asigurări sociale, norme cu caracter SPECIAL.
Întrucât normele speciale sunt derogatorii, în procesul aplicării lor, ele cunosc un regim restrictiv, fiind de strictă interpretare.
Apreciind că prevederile nr.OUG4/2005 reprezintă norma juridică ce are caracter special, recurenta-pârâtă consideră că nu trebuie luate în calcul, la stabilirea punctajului mediu anual, formele de retribuire în acord și că, în consecință, obligarea sa la emiterea unei decizii, cu luarea în calcul a sporurilor menționate în adeverințe, este nelegală și nefondată.
Concluzionând, recurenta-pârâtă consideră că instanța de fond a încălcatprincipiul juridicconform căruianorma juridică specială derogă de la cea cu caracter general și se aplică cu întâietate.
De altfel, mai arată recurenta-pârâtă, pct. VI din anexa nr.OUG 4/2005 prevede condițiile imperative de formă și fond pe care trebuie să le îndeplinească adeverințele prin care se dovedesc sporurile cu caracter permanent, sporuri care fac parte din baza de calcul a pensiilor.
Învederează că la calculul drepturilor de pensie, întotdeauna s-a avut în vedere respectarea principiului egalității, atât pentru persoanele care, prin munca lor au depășit producția planificată, cât și pentru situația nerealizării producției planificate - în acest caz, retribuția diminuându-se - astfel că, la calculul pensiei, s-a avut în vedere numai retribuția stabilită prin contractul individual de muncă.
Precizează că acesta este și motivul, avut în vedere de către legiuitor, atunci când nu a încadrat veniturile suplimentare, obținute în sistemul de retribuire înacord global, precum și primele, în categoria sporurilor cu caracter permanent.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.304 pct.8 și pct.9 și art.3041Cod proc. civilă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 8 și 10 din dosarul de recurs), intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Legea nr.19/2000 - legea-cadru în materia pensiilor stabilite în sistemul public - reglementează, prin norme cu caracter de protecție, cadrul și condițiile în care se stabilesc, se calculează și se plătesc drepturile de pensie ale persoanelor asigurate în acest sistem.
Astfel, art.161 alin.2 din actul normativ menționat mai sus prevede că: "În condițiile în care, pentru o anumită perioadă, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare de certificare. -".
Ca urmare, legiuitorul a înțeles sa ușureze sarcina probei pentru persoana asigurată în al cărei carnet de muncă nu sunt înregistrate toate datele necesare stabilirii și calculării drepturilor de pensie, prevenind în acest mod litigii viitoare, cu atât mai mult cu cât aparținea angajatorului obligația de a efectua operațiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
Potrivit dispozițiilor art.2 lit. "e" din Legea nr.19/2000: "Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: - e)principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite; -.".
În raport de principiul contributivității, statuat de dispozițiile legale suscitate, Curtea apreciază că în mod justificat instanța de fond a reținut aspectul că intimata-reclamantă a făcut dovada, atât cu înscrierile existente în carnetul său de muncă, cât și cu actele de certificare eliberate de fostul angajator și anume, cu adeverința nr. 232/19.03.2008, completată cu adeverința nr. 231/19.03.2008, ambele eliberate de - (aflate la filele 11 - 19 din dosarul de fond), a tuturor veniturilor realizate, inclusiv a celor suplimentare, constând în adaosuri suplimentare la salariul de bază, venituri pentru care s-au virat contribuțiile legale de asigurări sociale (), potrivit dispozițiilor art.1 din Decretul nr.389/1972.
Potrivit dispozițiilor art.78 din Legea nr.19/2000:"Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică".
Așadar, Curtea, apreciind cădispozițiile legale cu valoare de principiu se aplică prioritar, își însușește argumentele instanței de fond și având în vedere și dispoz.art.76 și următoarele din Legea nr.19/2000, referitoare la stabilirea punctajului în vederea calculării drepturilor de pensie, precum și dispozițiile art.2 din OUG nr.4/2005, apreciază că este îndreptățită intimata-reclamantă la luarea în calculul drepturilor sale de pensie a tuturor veniturilor și sporurilor realizate,inclusiv a celor obținute cu titlu deadaosuri suplimentare la salariul de ba.
Având în vedere cele susținute de recurenta-pârâtă în motivarea recursului, Curtea mai reține și aspectul căveniturile obținuteprin munca desfășurată în sistemul de retribuireînacord globalnu sunt sporuri propriu-zise, ci acestea au reprezentat, practic,însăși o formă de retribuire, de unde reiese, indubitabil, caracterul lor permanent.
De altfel, reține Curtea, chiar recurenta, încercând să argumenteze faptul că veniturile realizate în sistemul de acord global nu ar avea caracter permanent, face trimitere, în cuprinsul cererii sale de recurs, la ispozițiile art.4 și art.5 din Legea nr.2/1983 - lege ce reglementa lucrul în acord global -, dispoziții care prevedeau că,pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficia,ca parte variabilă a retribuției,de venituri suplimentare, pe caleaadaosului de acord, recunoscând, astfel, implicit, că aceste venituri reprezintă, de fapt, o formă de retribuire, nicidecum, sporuri cu caracter nepermanent, câtă vremeele au făcut parte din însăși retribuția personalului muncitor.
Astfel, Curtea reține că dispozițiile art.4 din Legea nr.2/1983 prevăd că:"Sistemul de retribuire asigură cointeresarea materială a celor ce muncesc la creșterea producției, a productivității muncii și a eficienței economice, precum și repartizarea echitabilă a veniturilor provenite din muncă, în raport corespunzător între veniturile individuale minime și maxime.Forma de retribuire în acord globalse extinde și se generalizează în toate unitățile economice."
De asemenea, Curtea are în vedere și dispozițiile art.5 din același act normativ, potrivit cărora: "munciisunt retribuiți în raport cu munca prestatăși rezultatele obținute.
În cazul depășirii producției planificateveniturile cresc în mod corespunzător și nu sunt plafonate.
În situația nerealizării producției sau a neîndeplinirii obligațiilor de la locul de muncăretribuția se diminuează în mod corespunzător, fără a se asigura venit garantat.".
Totodată, Curtea apreciază că sunt eronate și acele susțineri ale recurentei-pârâte, în sensul că dispozițiile OUG nr.4/2005 ar reprezentanorma specială,în raport de dispozițiile Legii nr.19/2000, care ar reprezentanorma generală.
Nu este vorba, în speță, despre aplicabilitatea normelor juridice speciale, în raport de normele juridice generale, ci doar despre succedarea, în timp, a actelor normative, fiind la îndemâna legiuitorului să modifice și să completeze actele normative, ulterior emiterii lor, în raport de necesitățile socio-economice și de voința politică.
Potrivit art.47 alin.2 din Constituție, republicată, cetățenii au dreptul la o pensie, stabilită conform legii. Ca urmare, legiuitorul este în drept să modifice, să completeze sau să abroge dispozițiile referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie "ori de câte ori consideră că situația economică a țării, resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări",astfel cum a confirmat Curtea Constituțională a României.
Reformarea sistemului public de pensii este un obiectiv cuprins în Capitolul 7 - "Politica de protecție socială", din Programul de guvernare 2005-2008, de unde rezultă necesitatea adoptării unor măsuri de îmbunătățire a standardului de viață pentru persoanele vârstnice, in principal prineliminarea inechităților din sistemul public de pensii, existente între diferitele categorii de pensionari.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, au fost recalculate pensiile persoanelor pensionate anterior datei de 1 aprilie 2001, astfel încât toate pensiile să fie stabilite pe baza acelorași principii.
În sprijinul celor reținute mai sus, apreciază Curtea, vin tocmai argumentele formulate de către recurentă în cuprinsul cererii de recurs, referitoare laprincipiulspecialia generalibus derogant-latin ce exprimă regula potrivit căreia dispozițiile speciale derogă de la cele cu caracter general, în vreme ce acestea din urmă nu sunt susceptibile să deroge de la cele dintâi.
Așadar, Curtea reține că cele două acte normative au același domeniu de aplicare și anume, domeniul pensiilor stabilite în sistemul public, iar sfera de aplicare a OUG nr.4/2005, fiind mai mică decât sfera de aplicare a Legii nr.19/2000, se suprapune, într-o oarecare măsură, sferei legii-cadru, ordonanța menționată nefăcând însă decât să completeze dispozițiile acestei legi.
Este adevărat că sfera de aplicare a dispozițiilor OUG nr.4/2005 este mai restrânsă decât sfera de aplicare a legii-cadru, însă ea se suprapune, practic, peste o parte din sfera de aplicare a legii menționate, fiind, într-o oarecare măsură una și aceeași sferă de aplicare.
Ca urmare, Curtea consideră că, în ceea ce privește analiza dispozițiilor OUG nr.4/2005, în raport de dispozițiile Legii nr.19/2000, nu se regăsește principiulspecialia generalibus derogant,întrucât nu este vorba despre norme cu caracter special, ce sunt derogatorii de la normele juridice cu caracter general, ci doar despre succedarea, în timp, a actelor normative din același domeniu, OUG nr.4/2005 nefâcând decât să completeze dispozițiile legii-cadru.
Chiar din preambulul OUG nr.4/2005 rezultă că acest act normativ a fost adoptat " n vederea susținerii măsurilor de reformare a sistemului de pensii prevăzute în Programul de guvernare, respectiv urgentarea procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, aflate în plată, astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență,-.".
Referitor la principiul egalității, invocat de către recurenta-pârâtă, Curtea constată că cele reținute mai sus nu contravin acestui principiu, ci, dimpotrivă, sunt în consens cu dispozițiile art. lit. e) din Legea nr.19/2000, care prevăd că:
"Art. 2.- Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: -
b)principiul egalității,care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; -."
Apreciind că toate criticile recurentei-pârâte sunt doar simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, Curtea le va înlătura, ca atare, urmând a menține hotărârea fondului, ca fiind legală și temeinică.
În consecință, pentru toate considerentele expuse mai sus,în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5530/09.09.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15.928/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă -.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 28.04.2009
Jud.fond: ;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina