Cerere recalculare pensie. Decizia 1926/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(8653/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1926/
Ședința publică din data de 26 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.6274 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 18828/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă C, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata reclamantă C, personal, lipsind recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata reclamantă C, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 27.02.2009, precum și faptul că recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata reclamantă C, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 6274/14.10.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C și s-a dispus obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B ca, în temeiul OUG nr. 4/2005, să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei, prin luarea în considerare și a tuturor veniturilor evidențiate în adeverința nr. 75/07.04.2008 emisă de SC SA.
Pârâta a declarat recurs împotriva suscitatei sentințe, arătând în motivarea acestuia următoarele aspecte:
- hotărârea este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a dispozițiilor legale;
- referitor la cererea reclamantei de a i se emite o nouă decizie prin care să-i fie luate în considerare sporurile prevăzute în adeverințele depuse, trebuie constatat că în adeverințele respective sunt prevăzute câștiguri suplimentare - acord și prime;
- în ce privește perioada în care reclamanta a lucrat în acord global, art. 164 din 19/2000 (ce reia prev. art. 10 din 3/1977, modificate și completate prin 49/1992) prevede că la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete și sporurile permanente, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, înregistrate în carnetul de muncă;
- veniturile realizate în acord global sunt temporare, fără caracter permanent și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, nefiind înscrise în cartea de muncă;
- tribunalul a reținut că în mod greșit nu s-au luat în considerare sporurile menționate în adeverința depusă, această soluție reprezentând o încălcare a principiului contributivității statuat de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000;
- în privința veniturilor obținute de reclamantă cu titlu de "acord", trebuie arătat că potrivit literaturii de specialitate, normele juridice se clasifică, după sfera aplicării lor, în norme generale și speciale;
- normele generale au sfera cea mai largă de aplicare, în domeniul drepturilor de asigurări sociale având acest caracter Legea nr. 19/2000;
- normele speciale au sferă restrânsă de incidență, ele derogând de la dreptul comun și fiind de strictă interpretare;
- actele normative referitoare la sporuri au un asemenea caracter în materia asigurărilor sociale;
- normele speciale, precum cele cuprinse în OUG nr. 4/2005, se aplică cu prioritate;
- potrivit acestora, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, formele de retribuire care nu au avut caracter permanent;
- așa fiind, obligarea la emiterea unei decizii cu luarea în calcul a sporurilor menționate în adeverință este nelegală și netemeinică;
- în concluzie, instanța a încălcat principiul de drept potrivit căruia norma specială derogă de la cea generală și se aplică cu întâietate.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și considerând că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, criticile exprimate în motivarea acestuia neputând fi primite.
Astfel, în adeverința menționată în dispozitivul sentinței atacate se evidențiază faptul că pentru veniturile salariale suplimentare încasate de intimata-reclamantă în intervalul de timp în care a fost încadrată cu contract individual de muncă (venituri care nu au fost luate în considerare cu ocazia determinării drepturilor de pensie) s-au reținut și virat la stat contribuțiile de asigurări sociale corespunzătoare pentru întreaga perioadă lucrată.
Or, în aceste condiții, în mod corect instanța de fond a concluzionat că neluarea lor în calcul cu prilejul stabilirii pensiei intimatei-persoană fizică ar însemna să se contravină principiului fundamental al contributivității prev. de art. 2 lit. e din 19/2000, care statuează că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Totodată, trebuie să se țină seama și de disp. art. 78 din Legea nr. 19/2000, potrivit cu care la determinarea punctajului lunar și a celui anual, pe baza cărora se stabilește în final cuantumul pensiei, se iau în considerare salariul brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile de care au beneficiat salariații, situație ce se regăsește și în speță.
Susținerile recurentei în sensul că respectivele venituri nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei și nu au avut caracter permanent sunt contrazise de faptul că, așa cum rezultă din adeverința anterior indicată, pentru ele s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale corespunzătoare, ceea ce demonstrează că angajatorul a plătit drepturile respective din fondul de salarii. Or, o asemenea împrejurare conduce la concluzia că sumele de bani în discuție au făcut parte din baza de calcul a pensiei și au avut caracter permanent, așa încât, date fiind și disp. art. 164 din Legea nr. 19/2000, ele trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei cuvenite intimatei-persoane fizice.
Ceea ce trebuie subliniat în prezenta cauză este faptul că, în realitate, veniturile menționate în adeverință au fost încasate ca și drepturi salariale, de cele mai multe ori lunar, deci au avut caracter sistematic (periodic), neputând fi considerate temporare, așa cum susține recurenta.
Ca atare, nu se poate reproșa Tribunalului că nu ar fi apreciat corect probatoriul administrat în cursul judecății în fond ori că ar fi aplicat greșit dispozițiile legale relevante în speță, așa cum pretinde recurenta.
Cele ce preced constituie un argument al faptului că în cauza de față nu sunt incidente prevederile alineatului al doilea al punctului VI din anexa OUG nr. 4/2005 (câtă vreme drepturile bănești suplimentare indicate în adeverința emisă de angajatorul intimatei trebuie considerate că au făcut parte din baza de calcul a pensiei). În consecință, nu se poate pune problema că prima instanță nu ar fi ținut seama de principiul potrivit căruia normele speciale derogă de la cele generale și se aplică cu prioritate.
Fiind vorba despre venituri salariale (sporuri) cu caracter permanent, în speță sunt aplicabile prevederile punctului V din aceeași anexă, teza referitoare la alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C, împotriva sentinței civile nr. 6274/14.10.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
TEHNORED//2 ex./08.04.2009.
Jud.fond: iu,.
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Elena Luissa Udrea