Cerere recalculare pensie. Decizia 1966/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 8579/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1966R
Ședința publică de la 27 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zuluf Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5526 din 09.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15622/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect-recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata, personal, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că intimata a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 23.02.2009, întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea procedează la legitimarea intimatei cu CI seria - nr.-.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimata solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5526 din 09.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15622/3/AS/2008, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, a fost obligată pârâta să emită o noua decizie de pensie, prin care să recalculeze, in temeiul OUG nr.4/2005, începând cu data de 01.09.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârsta cuvenite reclamantei, prin luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverințele nr.956/11.10.2005 emisa de și nr.375/13.03.2008, emisă de SA, și a fost respinsă cererea reclamantei de recalculare a drepturilor de pensie, prin valorificarea veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.147/15.04.2005, emisă de SA.
Prin aceeași sentință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei diferențele dintre pensia recalculată potrivit prezentei hotărâri și pensia efectiv încasată, începând cu data de 1.09.2005 la zi.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, eclamanta este beneficiara unei pensii de limită de vârstă plătită de Casa de Pensii Sector 4, fiind pensionat în anul 1993.
După intrarea în vigoare a dispozițiilor HG nr.1550/2004 și OUG nr.4/2005, începând cu 01.09.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei au fost reevaluate, conform acestor acte normative, fără a se valorifica și veniturile suplimentare evidențiate în adeverințele nr.956/11.10.2005, emisă de și nr.375/13.03.2008, emisă de SA.
Potrivit art.7 alin.1, 3 din OUG nr.4/2005, punctajul mediu anual determinat prin recalcularea prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, precum și cuantumul pensiei cuvenit potrivit prevederilor art. 6 se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii, fără a se utiliza procedura de înștiințare prealabilă prevăzută la art.7 și 8 din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin HG nr.1550/2004.
Tribunalul a mai reținut că decizia prevăzută la alin.1 poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001.
S-a apreciat că retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
S-a avut în vedere că Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat, iar prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
Tribunalul a mai reținut că, potrivit art.164 din Legea nr.19/2001, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
n privința formelor de retribuire în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare, se menționează în anexa 1 OUG nr.4/2005 că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
S-a mai reținut de către tribunal că, potrivit art.3 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială - dreptul comun în materie în perioada în care reclamanta și-a desfășurat activitatea și i s-a deschis dreptul la pensie - dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzute de lege, iar acest principiu este reiterat în Legea nr.19/2000 prin art.2 care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
S-a apreciat de către tribunal că, în speță, au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar nu-l respectă pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului cu consecința că pe de o parte nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.
Referitor la adeverința nr.147/15.04.2005, emisă de SC SA, tribunalul a constatat că toate veniturile certificate de aceasta au fost luate în considerare de pârâtă la stabilirea drepturilor de pensie.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4, 7 și 9 și art.3041pr.civ. s-a arătat că sentința civilă a fost dată cu încălcarea legii și că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dat fiind incursiunea acesteia în domeniul altor puteri constituite, în dauna ordinii constituționale și a interesului public.
Recurenta a mai arătat că, potrivit Legii nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, corespunzătoare perioadelor de activitate lucrate până la 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, și sporurile permanente, așa cum sunt înregistrate în carnetul de muncă.
Veniturile realizate în acord global reprezintă venituri temporare, fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare, nefiind înscrise în carnetul de muncă, astfel încât, față de dispozițiile art.164 din Legea nr.19/2000, aceste venituri nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.
În privința veniturilor obținute de către intimata cu titlu de prime și sporuri de acord, recurenta a arătat că, potrivit OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005, norma juridică ce are caracter special, formele de retribuire care nu avut caracter permanent nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, caz în care instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea legii.
De asemenea, recurenta a invocat și faptul că adeverința nr.375/13.03.2008, emisă de SA, cuprinde sume reprezentând prime de vacanță și prime care s-ar cuveni reclamantei după ieșirea la pensie.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a soluționat corect cererea dedusă judecății, având ca obiect obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite recurentei, în raport de veniturile suplimentare dovedite prin adeverințele nr.956/11.10.2005 emisa de și nr.375/13.03.2008, emisă de SA, atribuțiile puterii judecătorești nefiind depășite în vreun fel, de vreme ce tribunalul este pe deplin competent să judece în primă instanță astfel de litigii privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, potrivit art.155 lit.e) din Legea nr.19/2000.
Adeverințele nr.956/11.10^2005 emisa de și nr.375/13.03.2008, emisă de SA, atestă veniturile suplimentare realizate de intimata-recurentă, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS.
În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestator, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.
Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale.
În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.
Cât privește faptul că adeverința nr.375/13.03.2008, emisă de SA, cuprinde și sume reprezentând prime de vacanță și prime care s-ar cuveni reclamantei după ieșirea la pensie (1 aprilie 1993), Curtea reține că este vorba despre drepturi bănești de natură salarială, plătite intimatei-reclamante în temeiul raporturilor de muncă cu societatea, chiar dacă plata sumelor în cazuză s-a făcut ulterior încetării acestor raporturi.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5526 din 09.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15622/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
07.04.2009
Jud. fond:;
Președinte:Zuluf Petronela IuliaJudecători:Zuluf Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta