Cerere recalculare pensie. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 213/R/2008
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Ioan Daniel Chiș Lucia
-
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr.1596 din 28 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că pricina a fost repusă pe rol în urma suspendării datorată lipsei părților și că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de 15.01.2008 de către recurentul-reclamant precizare la motivele de recurs.
Instanța apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel încât, întrucât s-a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1596 din 28.06.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea reclamantului G în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată din 11 aprilie 2007 reclamantul a solicitat recalcularea pensiei conform Legii nr.19/2000, pensie pe care timp de 7 ani casa de Pensii i-ar fi socotit-o greșit. A motivat reclamantul arătând că s-a pensionat pentru limită de vârstă la 01.04.1998 și că vechimea totală care ar fi trebuit să fie avută în vedere la calcularea pensiei este de 44 de ani 9 luni și 6 zile; că pârâta i-a calculat pensia potrivit vechii legi nr.3/1977, luând în calcul ultimii 5 ani de activitate și că după apariția noii reglementări din Legea nr.19/2000 nu i-a fost calculat punctajul pensiei pentru perioada 01.01.1998-30.03.2001, ci pârâta ar fi luat în calcul doar perioada de după 01.04.2001.
Analizând prevederile incidente în cauză, instanța a constatat că art. 196 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale prevede că aceasta intră în vigoare în termen de un an de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României. Cum legea a fost publicată în Of. nr.140 din 1 aprilie 2000, rezultă că data intrării ei în vigoare este 1 aprilie 2001. Până atunci, calcul pensiilor intra sub incidența Legii nr.3 din 1977. Inițial, art. 180 avut următoarea formulare: (1)La data intrării în vigoareaprezentei legi pensiile de asigurări sociale de stat și pensiile suplimentare, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul prezentei legi.
(2)CNPAS va lua măsurile necesare astfel încât pana la intrarea în vigoareaprezentei legisafie determinat punctajul mediu anual realizat de fiecare pensionar, conform prevederilor art.77, 78și165,pentru perioada de cotizare definită la art. 160.
(3)Pentru pensiile de asigurări sociale ale agricultorilor, stabilite după intrarea în vigoareaLegii nr. 80/1992, republicată, cu modificările ulterioare, punctajul stabilit va fi determinat conform metodologiei prevăzute la art.162alin.(2)și(3).
(4)Pentru pensiile de asigurări sociale ale agricultorilor, stabilite anterior intrării în vigoareaLegii nr. 80/1992, republicată, cu modificările ulterioare, punctajul stabilit în baza prevederilor art.162alin.(2)și(3) seva calcula după determinarea timpului util, conform metodologiei prevăzute de Legea nr. 80/1992, republicată, cu modificările ulterioare.
(5)Pe baza punctajului determinat conform alin.(2)-(4)șiavalorii punctului de pensie din anul aplicării prezentei legisestabilește cuantumul pensiilor pentru primul an de aplicarealegii.
(6)În cazul în care prin aplicarea prevederilor alin.(5)rezulta un cuantum al pensiei mai mic decât pensia cuvenită potrivit legislației anterioare,sepăstrează cuantumul avantajos.
(7)Prevederile alin.(6) seaplica pe toată perioada în care pensia calculată pe baza punctajului determinat conform alin.(2)-(4)șiavalorii punctului de pensie este mai decât pensia cuvenită potrivit legislației anterioare."
Întrucât nu exista timp suficient pentru recalcularea pensiilor acordate sub legea veche, a intervenit OUG 49/2001 mai înainte de intrarea în vigoare a legii 19. pct.74 din OUG a modificat art. 180 din lege, care a căpătat următoarea formulare: (1)La data intrării în vigoareaprezentei legi pensiile deasigurări sociale de stat, pensiile suplimentare, pensiile de asigurări sociale pentru agricultori, stabilite pe baza legislației anterioare, precum și ajutoarele sociale stabilite potrivit legislației de pensii devin pensii În Înțelesul prezentei legi.
(2)CNPASva lua măsurile necesare astfel încâtla data intrării în vigoareaprezentei legisadetermine punctajul mediu anual al fiecărui pensionar,prin raportareacuantumului pensiilor cuvenite conform legislației anterioare, pe categoriile de pensii prevăzute la art. 40, din care s-a dedus contribuția pentru asigurările sociale de sănătate, datorată conform legii, la valoarea unui punct de pensie stabilită în condițiile art. 80.
(3) Seexceptează de la prevederile alin.(2)pensionării de asigurări sociale de stat ale căror drepturi stabilite în perioada1ianuarie1998-31martie 2001 suntmai mari decât un punctaj mediu estimat pentru persoanele caresevor pensiona în condițiile prezentei legi.
(4)Punctajul mediu estimat, prevăzut la alin.(3), secalculează de CNPAS.
(5)Punctajul mediu anual, calculat conform alin.(2), sepoate corecta corespunzător recorelării prevăzute la art.168alin.(3), (4)și(5).
(6)Cuantumul pensiilorsestabilește în baza prevederilor art.76,luându-se în considerare punctajul mediu anual stabilit conform alin.(2), (3), (4)și(5).
(7)În situația în care cuantumul pensiilor stabilit conform alin.(6)este mai mic decât cel stabilit în baza legislației anterioare,sepăstrează în plata cuantumul avantajos."
Din compararea alin. 2 din cele două formulări, rezultă că legiuitorul a renunțat în a mai obliga ca recalcularea să se facă până la 1 aprilie 2001, iar formula de calcul a punctajului pentru toate categoriile de pensii era împărțirea pensiei aflată în plată potrivit vechii legislații, la valoarea unui punct de pensie din noua lege. Ulterior, prin HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 s-a precizat În art. 1, că recalcularea potrivit Legii 19/2000 a pensiilor din sistemul public se face începând cu data de 1 octombrie 2004. În fine, prin mai multe acte normative se etapizarea recalcularea și acordarea pensiilor în noul cuantum, astfel:
- prima etapă: martie 2005 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie sau deschise până în anul 1980 inclusiv (art. 3 din OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat);
- a doua etapă: iulie 2005 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1981-1990, inclusiv (art. 1 din HG nr. 550/2005 privind unele măsuri referitoare la recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat);
- a treia etapă: septembrie 2005 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis În perioada 1991-1996 inclusiv (art.1 din HG nr. 733/2005 privind unele măsuri referitoare la recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat).
- ultima etapă: decembrie 2005 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, s-au deschis în perioada 1 ianuarie 1997 - 31 martie 2001 inclusiv.
Coroborând dispozițiile Legii 19/2000 cu actele normative indicate, rezultă că data de acordare a noilor punctaje pentru pensii sunt cele arătate mai sus, fără a se putea aplica retroactiv. În mod corect a fost avută în vedere de către pârâtă pentru recalculare perioada de după 01.04.2001, care este data de intrare în vigoare a legii 19: punctajul corespunzător pensiei reclamantului după noua lege nu putea să aibă în vedere perioada scursă de la data pensionării sale până la data intrării în vigoare a legii.
În precizarea la acțiune, reclamantul a susținut că în mod greșit pârâta nu i-a reținut la recalcularea din 2005 aplicarea prevederilor art. 78 alin 8 din Legea 19/2000. Susținerea reclamantului nu este fondată:
Textul indicat de el prevede că: "Asigurații care, după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limita de vârsta reglementate de prezenta lege, contribuie o anumită perioada la sistemul public, regăsindu-se în una dintre situațiile prevăzute la art. 5, beneficiază de majorarea punctajului realizat cu 0,3% pentru fiecare luna, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar". De aici rezultă că sunt necesare două condiții pentru majorarea punctajului: vârsta standard și vechimea corespunzătoare.
Într-adevăr, reclamantul îndeplinește una dintre condiții, respectiv stagiul de cotizare. Din textul de lege rezultă că, după împlinirea vârstei de pensionare, pentru fiecare an de cotizație suplimentar, beneficiază de o majorare a punctajului, dar numai pentru anii munciți după împlinirea vârstei de pensionare.
Or, reclamantul s-a născut la 14.07.1938, după cum afirmă în cererea de chemare în judecată. Cum vârsta de pensionare este 62 ani, rezultă că el ar fi trebuit să muncească până la 13.07.2000. Însă el a lucrat, potrivit propriilor susțineri din acțiunea introductivă, până în 31.03.1998. Rezultă că dispozițiile art 78 alin 8 nu îi sunt aplicabile.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Gad eclarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii sale.
În motivarea recursului, reclamantul a susținut că îi sunt aplicabile dispozițiile art.78 alin.8 din Legea nr.19/2000, realizând un stagiu de cotizare de 44 ani 9 luni și 6 zile, superior celui standard statuat de lege.
Ulterior, la data de 14.01.2008 (12-14), recurentul a formulat, printr-un memoriu separat, și critici în ceea ce privește diminuarea punctajului și momentul de la care i se cuvin drepturile de pensie.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Majorarea punctajului, în conformitate cu dispozițiile art.78 alin.8 din Legea nr.19/2000 este recunoscută în favoarea angajaților care, după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, contribuie o anumită perioadă la sistemul public, regăsindu-se în una din situațiile prevăzute la art.5.
Or, potrivit art.41 alin.1 din Legea nr.19/2000 pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraților care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare.
Prin urmare, pentru a beneficia de dispozițiile art.78 alin.8, este necesar ca asiguratul să presteze activitate asimilată perioadei contributive ulterior împlinirii acestei vârste.
În speță, în raport de data nașterii reclamantului (14.07.1938), rezultă conform art.41 alin.2 din Legea nr.19/2000 că vârsta standard de pensionare este de 62 de ani, pe care a împlinit-o la data de 14.07.2000, moment după care în cazul în care ar fi prestat activitate, reclamantul era îndreptățit să beneficieze de dispozițiile art. 78 alin. 8 din Legea nr.19/2000.
Cum reclamantul și-a încetat activitatea la data de 13.07.2000, nu se poate prevala de această dispoziție legală.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că în mod just a făcut Tribunalul aplicarea dispozițiilor legale menționate în cauză în raport de care criticile recurentului referitoare la aplicarea art.78 alin.8 din Legea nr.19/2000 apar ca nefondate.
Celelalte critici formulate de reclamant prin memoriul depus la data de 14.01.200 nu pot fi luate în considerare, neîncadrându-se în termenul de recurs de 15 zile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1596 din 28.06.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - -
Red./
2 ex./12.02.2008
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Ioan Daniel Chiș Lucia