Cerere recalculare pensie. Decizia 250/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 250/ Dosar nr-

Ședința publică din 09 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, împotriva sentinței civile nr.2019 din data de 11 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 02 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 09 martie 2009.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 2019/2008 a Tribunalului Brașov intimata Casa Județeană de Pensii B, a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pe numele contestatorului, procedând la luarea în considerare a sporurilor în acord global cu caracter permanent cuprinse în adeverința nr. 63/9.07.2008 emisă de fostul angajator SC B SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit mențiunilor din adeverința nr. 63/09.07.2008 emisă de SC B SA, veniturile suplimentare trecute în coloana "Acord" au avut caracter permanent în înțelesul Legii nr. 49/1002 și al Legii nr. 57/1974. Din această adeverință mai rezultă că pe toată durata angajării s-au achitat lunar cotele de CAS.

Conform art. 1 din Decretul 389/1972 angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri

Potrivit art. 2 lit e din Legea 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, pe cale de consecință, întrucât veniturile obținute de contestatoare, indicate mai sus, au fost avute în vedere atunci când s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, se impune, în raport de celelalte considerente de fapt și de drept reținute, admiterea acțiunii întrucât soluția contrară ar determina încălcarea flagrantă a principiului proporționalității.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii C, iar prin motivele de recurs se arată că instanța de fond a reținut greșit faptul că veniturile suplimentare prevăzute în adeverințele menționate au avut un caracter permanent în înțelesul Legii nr. 49/1992 și al Legii nr. 57/1974, iar pe de altă parte, au fost ignorate și prevederile OUG nr. 4/2005 potrivit cărora nu se iau în calcul la stabilirea pensiei formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale. De asemenea, au fost ignorate și prevederile art. 21 din Legea nr. 3/1977 potrivit cărora pentru cei care au lucrat în acord global, baza pentru calculul pensiei este retribuția tarifară de încadrare.

Recursul este nefondat.

Astfel cum a stabilit și Curtea Constituțională prin decizia nr.736/24.2006 în aprecierea constituționalității mențiunii de la punctul VI din anexa la OUG nr. 4/2005, instanțele de judecată au competența exclusivă de a verifica împrejurările dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, aceste aspecte constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete, individuale.

În speță, contestatorul a dovedit în mod neechivoc faptul că veniturile suplimentare la retribuția tarifară au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, conform art. 1 din 389/1972 conform căruia angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, decret abrogat prin legea 19/2000.

Într-adevăr, adeverința nr. 63/2008 emisă de SC SA B și avute în vedere de instanța de fond, menționează în mod expres faptul că pentru veniturile suplimentare înscrise în adeverință s-au achitat lunar cotele la CAS și au făcut parte din baza de calcul a pensiei. Această dovadă este suficientă pentru ca în cauză să nu se aplice excepția prevăzută de mențiunea de la pct. VI din anexa la OUG nr. 4/2005, prima instanță făcând corecta aplicare a dispozițiilor legale în cauză.

În concluzie, mențiunea de la punctul VI din anexa la OUG nr. 4/2005 trebuie interpretată în sensul că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului anual formele de retribuire în acord care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001. În situația în care se face dovada contrară, cum este cazul în speța dedusă judecății, textul legal arătat devine inaplicabil.

Față de aceste considerente, recursul Casei Județene de Pensii B va fi respins, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 2019/11.12.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 200 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9.03.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./9.03.2009

Tehnoredact./13.03.2009/ 2 ex.

Jud. fond,

Președinte:Cristina Ștefăniță
Judecători:Cristina Ștefăniță, Daniel Marius Cosma, Maria

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 250/2009. Curtea de Apel Brasov