Cerere recalculare pensie. Decizia 2765/2009. Curtea de Apel Bucuresti

- ROMÂNIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi nr.198/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.2765/

Ședința Publică din data de 28 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Petre Magdalena

JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina

JUDECĂTOR 3: Ilie

GREFIER:

****************************

Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr.6644 din data de 28.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.20239/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare C, având ca obiect "recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata-contestatoare personal, lipsind recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "Registratură" al secției, la data de 31.03.2009, de către intimata-contestatoare C, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de recurenta-intimată Casa de Județeană de Pensii I, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părții recurente.

Curtea, în ședință publică, procedează la identificarea intimatei-contestatoare C, aceasta legitimându-se cu cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul de ședință.

Intimata-contestatoare C, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de administrat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente, în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Intimata-contestatoare C, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii I, ca nefondat, pentru motivele dezvoltate pe cale de întâmpinare, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Cu privire la recursul dedus judecății:

Prin sentința civilă nr.6644 din data de 28.10.2008, pronunțată în dosarul nr.20239/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis cererea precizată formulată de contestatoarea C, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii I și, în consecință, a obligat-o pe aceasta la revizuirea, începând cu data de 11.05.2006, a drepturilor de pensie cuvenite contestatoarei, prin valorificarea mențiunilor din adeverința nr.815/27.02.2008, emisă de Proiect

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.-/28.07.2006, contestatoarei i-a fost stabilită pensia pentru limită de vârstă și munca depusă, în baza Legii nr.19/2000, începând cu data de 11.05.2006, reținându-se un punctaj mediu anual de 1,72155 puncte, fără a-i fi valorificate și veniturile evidențiate în adeverința fără număr emisă de Proiect B (fila 71 din dosarul de fond), care face dovada veniturilor suplimentare realizate de aceasta, în perioada 04.08.1975 -11.05.2006 și care a fost depusă la dosarul de pensionare odată cu cererea, adeverință identică cu cea depusă la dosarul de pensie în anul 2008, ce poartă nr.815/27.02.2008.

Ulterior, prin decizia nr.-/04.07.2008, contestatoarei i-a fost revizuită pensia pentru limită de vârstă și munca depusă, în baza Legii nr.19/2000, prin adăugare de vechime, începând cu data de 01.06.2008, reținându-se un punctaj mediu anual de 1,87920, dar fără a-i fi valorificate veniturile suplimentare realizate de aceasta în perioada 04.08.1975 - 11.05.2006.

Tribunalul reține că intimata nu a dat curs nici cererii de recalculare, formulată de către contestatoare la data de 28.02.2008, înregistrată sub nr.7994, prin care a solicitat recalcularea pensiei, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare realizate în perioada 04.08.1975 - 11.05.2006, menționate în adeverința nr.815/27.02.2008, emisă de Proiect B, pentru care s-au reținut și s-au virat în totalitate contribuțiile legale de asigurări sociale (), încălcându-se, astfel, principiul contributivității, prev. de art.2 lit. e) și de art.155 din Legea nr.19/2000.

Având în vedere dispozițiile art.78 din Legea nr.19/2000, care stipulează că: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică." și pe cele ale art.89 din aceeași lege și reținând, totodată și refuzul nejustificat de valorificare a acestor venituri, Tribunalul a admis acțiunea și a obligat-i pe intimata la revizuirea drepturilor de pensie cuvenite contestatoarei, prin valorificarea mențiunilor din adeverința nr.815/ 27.02.2008 (identică cu cea fară număr, existentă la dosar la momentul stabilirii inițiale a drepturilor de pensie) emisă de Proiect B, începând cu data de 11.05.2006.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, intimata Casa Județeană de Pensii I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-intimată susține că, în fapt, contestatoarea a contestat decizia din dosarul nr.-, emisă de Casa Județeană de Pensii I, privind recalcularea pensiei sale pentru limită de vârstă, fără valorificareasporului de acord,evidențiat în adeverința nr.815/27.02.2008, eliberată de PROIECT

Invocă dispozițiile Capitolulului VI al OUG nr.4/2005, care prevăd: "Mențiune: NU sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001: formele de retribuire în acord, pe bază de tarife sau cote procentuale" și arată că acestea nu sunt considerate sporuri cu caracter permanent.

Precizează că aceste venituri nu pot fi luate în calcul, în cadrul operațiunilor de recalculare, conform OUG nr.4/2005, la stabilirea punctajului mediu anual, deoarece ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001 (Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat si asistență socială).

Cu privire la deverința nr.815/27.02.2008, eliberată de PROIECT B, recurenta arată că aceasta cuprinde câștiguri suplimentare, veniturile realizate în acord reprezentând venituri temporare, deci care nu au caracter permanent și nu au făcut parte, din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare și, totodată, nu au fost înscrise în carnetul de muncă și au fost acordate în cuantum diferit, pentru perioade diferite.

Recurenta-intimată atrage atenția că, în cuprinsul acestei adeverințe, se menționează faptul că pe toata durata angajării s-au achitat, lunar, contribuțiile de asigurări sociale (), fără însă a se face referire dacă perioada de salarizare reprezintă salariul tarifar de încadrare, împreună cu cota procentuală realizată în plus/în minus (cotă diferențiată în funcție de normă, respectiv numărul de zile lucrate, excluzându-se luna în care s-a efectuat concediul de odihnă).

Menționează că adeverința nu cuprinde, conform dispozițiilor nr.OUG4/2005, perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și a datei de încetare a raporturilor de muncă, cu sporurile alocate, precum și temeiul legal în baza căruia acestea au fost acordate, de către unitatea angajatoare.

Față de aspectele prezentate în curpinsul cererii de recurs, recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii I solicită instanței de control judiciar să admită recursul, să modifice sentința atacată și, pe fond, să mențină, ca legală, decizia de pensie ce se contestă în speță.

În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.299 - 316 din Codul d e procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată (filele 7 și 8 din dosarul de recurs), intimata-contestatoare Cas olicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.

Nu s-au administrat probe noi în recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:

Întrucât recurenta Casa Județeană de Pensii I nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar generic dispozițiile art.299 - 316 din Codul d e procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 al.3 Cod proc.civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct.9 Cod proc.civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept

Cât privește recursul, Curtea reține că Legea nr.19/2000 - legea-cadru în materia pensiilor stabilite în sistemul public - reglementează, prin norme cu caracter de protecție, cadrul și condițiile în care se stabilesc, se calculează și se plătesc drepturile de pensie ale persoanelor asigurate în acest sistem.

Astfel, art.161 alin.2 din actul normativ menționat mai sus prevede că: "În condițiile în care, pentru o anumită perioadă, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare de certificare. -".

Ca urmare, legiuitorul a înțeles sa ușureze sarcina probei pentru persoana asigurată în al cărei carnet de muncă nu sunt înregistrate toate datele necesare stabilirii și calculării drepturilor de pensie, prevenind, în acest mod, litigii viitoare, cu atât mai mult cu cât aparținea angajatorului obligația de a efectua operațiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.

Potrivit dispozițiilor art.2 lit. "e" din Legea nr.19/2000: "Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: - e)principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite; -.".

În raport de principiul contributivității, statuat de dispozițiile legale suscitate, Curtea apreciază că în mod justificat instanța de fond a reținut aspectul că intimata-contestatoare Caf ăcut dovada, atât cu înscrierile existente în carnetul său de muncă, cât și cu actul de certificare eliberat de fostul angajator și anume, cu adeverința nr.815/27.02.2008, eliberată de Proiect B (aflată la filele 3 - 8 din dosarul de fond), a tuturor veniturilor realizate, inclusiv a celor suplimentare, obținute în sistemul de retribuire înacord globalși cu titlu deprime, venituri pentru care s-au virat contribuțiile legale de asigurări sociale (), potrivit dispozițiilor art.1 din Decretul nr.389/1972.

Potrivit dispozițiilor art.78 din Legea nr.19/2000: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică".

Așadar, Curtea, apreciind cădispozițiile legale cu valoare de principiu se aplică prioritar, își însușește argumentele instanței de fond și având în vedere și dispoz.art.76 și următoarele din Legea nr.19/2000, referitoare la stabilirea punctajului în vederea calculării drepturilor de pensie, precum și dispozițiile art.2 din OUG nr.4/2005, apreciază că este îndreptățită intimata-contestatoare la luarea, în calculul drepturilor sale de pensie, a tuturor veniturilor și sporurilor realizate,inclusiv a celor obținute cu titlu de venituri în acord global și prime.

Având în vedere cele susținute în motivarea cererii de recurs, Curtea mai reține și aspectul căveniturile obținuteprin munca desfășurată în sistemul de retribuireînacord globalnu sunt sporuri propriu-zise, ci acestea au reprezentat, practic,însăși o formă de retribuire, de unde reiese, indubitabil, caracterul lor permanent.

De altfel, reține Curtea, chiar recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii I, încercând să argumenteze faptul că veniturile realizate însistemul deacord global nu ar avea caracter permanent, practic, face trimitere, în cuprinsul cererii sale de recurs, la ispozițiile Legii nr.2/1983 - lege ce reglementa lucrul în acord global -, dispoziții care prevedeau că,pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficia,ca parte variabilă a retribuției,de venituri suplimentare, pe caleaadaosului de acord, recunoscând, astfel, implicit, că aceste venituri reprezintă, de fapt, o formă de retribuire, nicidecum, sporuri cu caracter nepermanent, câtă vremeele au făcut parte din însăși retribuția personalului muncitor.

Astfel, Curtea reține că dispozițiile art.4 din Legea nr.2/1983 prevăd că:"Sistemul de retribuire asigură cointeresarea materială a celor ce muncesc la creșterea producției, a productivității muncii și a eficienței economice, precum și repartizarea echitabilă a veniturilor provenite din muncă, în raport corespunzător între veniturile individuale minime și maxime.Forma de retribuire în acord globalse extinde și se generalizează în toate unitățile economice."

De asemenea, Curtea are în vedere și dispozițiile art.5 din același act normativ, potrivit cărora: "munciisunt retribuiți în raport cu munca prestatăși rezultatele obținute.

În cazul depășirii producției planificateveniturile cresc în mod corespunzător și nu sunt plafonate.

În situația nerealizării producției sau a neîndeplinirii obligațiilor de la locul de muncăretribuția se diminuează în mod corespunzător, fără a se asigura venit garantat.".

Potrivit art.47 alin.2 din Constituție, republicată, cetățenii au dreptul la o pensie, stabilită conform legii. Ca urmare, legiuitorul este în drept să modifice, să completeze sau să abroge dispozițiile referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie "ori de câte ori consideră că situația economică a țării, resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări",astfel cum a confirmat Curtea Constituțională a României.

Reformarea sistemului public de pensii este un obiectiv cuprins în Capitolul 7 - "Politica de protecție socială", din Programul de guvernare 2005-2008, de unde rezultă necesitatea adoptării unor măsuri de îmbunătățire a standardului de viață pentru persoanele vârstnice, in principal prineliminarea inechităților din sistemul public de pensii, existente între diferitele categorii de pensionari.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, au fost recalculate pensiile persoanelor pensionate anterior datei de 1 aprilie 2001, astfel încât toate pensiile să fie stabilite pe baza acelorași principii.

Chiar din preambulul OUG nr.4/2005 rezultă că acest act normativ a fost adoptat " n vederea susținerii măsurilor de reformare a sistemului de pensii prevăzute în Programul de guvernare, respectiv urgentarea procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, aflate în plată, astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență,-.".

Curtea mai are în vedere șirincipiului p. egalității, reglementat de dispozițiile art.2 lit. b) din Legea nr.19/2000, potrivit cărora:

"Art. 2.- Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: -

b)principiul egalității,care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; -."

Pentru toate considerentele expuse mai sus, apreciind că toate criticile recurentei-intimate sunt doar simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, Curtea le va înlătura ca atare, urmând a menține hotărârea fondului, ca fiind legală și temeinică.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr.6644 din data de 28.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.20239/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - - -

GREFIER,

red. / tehnored.

2 ex. / 29.05.2009

Jud. fond:;

Președinte:Petre Magdalena
Judecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina, Ilie

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 2765/2009. Curtea de Apel Bucuresti