Cerere recalculare pensie. Decizia 2884/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(175/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2884/
Ședința publică din data de 30 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.7147 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 22232/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul contestator, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/27.01.2009 atașată la fila 12 dosar, lipsind recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul contestator, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 22.04.2009, precum și faptul că recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul intimatului contestator, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 7147/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în
dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de contestatorul,în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B; fost obligată intimata să emită o nouă decizie de recalculare conform OUG 4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu 1.12.2005; a fost obligată intimata
la plata diferențelor de drepturi dintre pensia cuvenită conform sentinței pronunțate și cea efectiv încasată, începând cu 1.12.2005, precum și la plata
sumei de 500 lei către contestator cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că,contestatorului i s-a deschis dreptul la pensie în data de 01.04.1997, conform mențiunilor din decizia de pensionare nr.-/20.03.1997 emisă de Oficiul de Pensii Sector 3, fiind astfel beneficiarul procesului de recalculare reglementat prin OUG nr. 4/2005, începând cu data de 1.12.2005, conform HG nr. 1456/2005.
Prin decizia nr.-/03.03.2006 emisă de Casa de Pensii Sector 3, în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005, începând cu data de 1.12.2005, drepturile de pensie ale contestatorului au fost recalculate, fiind determinat un punctaj mediu anual recalculat în valoare de 1,56915 puncte.
Instanța de fond a constatat că punctajul mediu anual determinat în procedura de recalculare a fost calculat prin utilizarea eronată a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, după cum rezultă din copia buletinului de calcul, anexă a deciziei de recalculare, deși, conform mențiunilor din copia deciziei de pensionare nr.-/20.03.1997 emisă de Oficiul de Pensii Sector 3 contestatorul a lucrat în grupa I de muncă o perioadă de 29 ani 1 lună 14 zile.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.
Conform art. 2 alin. 3 din anexa HG 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Astfel, instanța de fond a reținut că dreptul la pensie al contestatorului
s-a deschis în baza Legii nr. 3/1977, conform deciziei de pensionare.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 "persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă;b) un an și trei luni pentru grupa II de munca. Pe aceasta bază persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de: a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații; b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile. Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă".
Așadar, în Legea nr. 3/1977, pe lângă stagiile complete prevăzute de art. 8, sunt reglementate și alte stagii complete de cotizare, care se aplică în funcție de condițiile concrete în care beneficiarul prestației a lucrat.
Întrucât, în speță, contestatorul a desfășurat activități în grupa I de muncă o perioadă de 29 ani 1 lună 14 zile, întrucât dispozițiile art. 2 alin.3 din anexa HG nr. 1550/2004 fac trimite la stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 3/1977 și nu se limitează doar la valorificarea unui anumit stagiu complet de cotizare dintre cele la care actul normativ face referire, ceea ce înseamnă că pentru fiecare situație concretă, în funcție de particularitățile respective, se impune utilizarea stagiului complet de cotizare aplicabil, în baza dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța de fond a considerat că, la calcularea punctajului mediu anual, trebuia utilizat un stagiu complet de 20 de ani.
În acest sens, Tribunalul a avut în vedere și dispozițiile din decizia nr. 40 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art. 77 alin.2 raportat la art. 43 alin.l și alin.2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Pentru motivele de fapt și de drept reținute, instanța de fond a dispus obligarea intimatei să emită o nouă decizie de recalculare conform OUG 4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu 1.12.2005și în raport de disp. art.7 din OUG nr.4/2005, a dispus și obligarea intimatei la plata diferențelor de pensie dintre pensia cuvenită conform prezentei sentințe și cea efectiv încasată, începând cu 1.12.2005.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă, intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de contestator, în valoare de 500 lei, onorariu avocat.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, întemeiat în drept pe disp. art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Reclamantul a ieșit la pensie in data de 01.04.1997 in baza Legii nr.3/1977, cu un stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului anual de 30 de ani.
Conform Legii nr. 3/1977- privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială art.8, alin.2 - " persoanele care aveau o vechime in munca de minim 30 de ani bărbați si 25 ani femeile puteau iesi la pensie pentru limita de vârsta".
Având in vedere ca reclamantului i s-au deschis drepturile de pensie cu data de 01.04.1997, stagiul complet de cotizare al acestuia era de 30 de ani, si nu de 25 de ani așa cum a admis instanța de fond.
Art.2 alin.3 din HG 1550/2004 precizează ca: " pentru cei pensionați in intervalul 31.03.1977 - 31.03.2001 stagiul complet de cotizare utilizat la punctajul mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. - " si anume 30 de ani. În consecința, Casa Locala de Pensii Sector 3 a stabilit corect drepturile de pensie ale contestatorului, conform legislației in vigoare la data ieșirii la pensie.
În recurs nu a fost administrate probe noi.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel,contestatorul a chemat în judecată pe intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B solicitând să se dispună obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, din data de 01.12.2005, conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, în care, la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani, obligarea intimatei la plata diferențelor dintre pensia cuvenită la data de 01.12.2005 și pensia încasată, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Contestatorul a precizat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977, stagiul complet de cotizare utilizat este de 20 ani și nu de 30 ani, cum în mod eronat a stabilit intimata în buletinul de calcul din 03.03.2006, ce a stat la baza emiterii deciziei din 03.03.2006,emisă conform OUG nr. 4/2005, având în vedere că are un stagiu de cotizare în grupa I de muncă de 29 ani 1 lună 14 zile.
Instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt pe baza probelor administrate în cauză.
Curtea reține că intimatul a fost pensionat potrivit art.14 din Legea nr. 3/1977 și HG nr.1550/2004.
Intimatul are o vechime în muncă în cadrul grupei I de 29 de ani, 1 lună și 14 de zile.
În acest sens art. 14 din Legea nr.3/1977 dispune următoarele "(1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte: a) un an și șase luni pentru grupa I de munca; b) un an și trei luni pentru grupa II de munca".
Curtea reține că acesta a fost pensionat datorită vechimii în muncă în grupa I de muncă așa cum stipulează art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977 " Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca.", iar prin HG nr.1550/2004 s-a stabilit modalitatea privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem de asigurări sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, care în art. 2 alin. 4 din Anexa nr.1 stabilește următoarele:(2) "Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 iulie 1977, data intrării în vigoare aLegii nr. 3/1977privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru toate categoriile de pensii va fi de 20 de ani pentru femei și de 25 de ani pentru bărbați.
(4) Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condiții prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative".
Având în vedere aceste dispoziții legale și aflându-ne în situația în care este vorba despre o decizie de recalculare a pensiei și nu despre o decizie de stabilire a pensiei, HG menționată mai sus a avut drept scop armonizarea pensiile celor pensionați în vechiul sistem, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000.
Prin urmare, nu are nicio relevanță faptul că intimatul a fost pensionat în raport cu numărul anilor lucrați în grupa I de muncă atâta timp cât acesta
s-a pensionat în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 3/1977 îndeplinind astfel condițiile de pensionare.
În acest sens sunt și dispozițiile Deciziei nr.40 din 22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că: "Dispozițiile art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă,este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială", ce sunt obligatorii pentru instanțe conform art.329 alin.(3) din Codul d e procedură civilă.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
În baza art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimat, constând în onorariu avocațial, dovedit cu chitanța atașată la fila 11 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentapârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.7147/18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-contestator.
Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
22.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu