Cerere recalculare pensie. Decizia 306/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.306/AS

Ședința publică din 10 noiembrie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr.243/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C, BD. - nr.89 A, -R 1,.A,.5,.17, județul C, având ca obiect contestație decizie de pensionare - spor acord global.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă d-na consilier juridic, în baza delegației nr. 19057/2009 depusă la dosar, iar pentru intimatul reclamant se prezintă dl. avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 85004/2009, depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

După referatul grefierului de ședință;

Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus și față de declarația acestora, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei pârâte, având cuvântul susține că, în mod corect nu a fost valorificat sporul de acord global - întrucât acest spor nu este considerat un spor cu caracter permanent.

Pentru aceste motive susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică și solicită admiterea recursului cu consecința modificării în tot a sentinței recurate.

Apărătorul intimatului reclamant,având cuvântul susține că în recursul său pârâta critică hotărârea instanței de fond prevalându-se de dispozițiile OUG nr.4/2005 și anume - că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual sporurile care nu au avut caracter permanent printre care și forma de retribuire în acord - întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1.04.2001.

În adeverința depusă de reclamant la. angajatorul a menționat că acest spor este evidențiat împreună cu salariul aferent - pentru care unitatea a reținut și a virat contribuția de asigurări sociale - într-o cotă de 15% din câștigul brut realizat de reclamant.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului formulat de C, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată - reprezentând onorariu avocat sens în care depune chitanța seria - ALE nr. -/10.11.2009.

CURTEA:

Cu privire la recursul civil de față:

Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs la data de 17 iunie 2009, împotriva sentinței civile nr.243/15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.

În fapt:

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige instituția pârâtă la emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor sale de pensie, cu includerea în baza de calcul și a veniturilor menționate în rubrica "salariu cu spor acord global", conform adeverinței nr.1053 A/26.03.2009 emisă de Proiect,cu cheltuielile de judecată.

În considerente s-a arătat că la recalcularea drepturilor de pensie nu s-au luat în considerare toate veniturile pentru care fostul angajator - - a plătit contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale, astfel cum rezultă din adeverința menționată, în sensul că au fost valorificate sumele reprezentând salariu lunar și sporul de vechime, dar au fost ignorate veniturile consemnate sub titulatura,salariu cu spor acord global.

Prin întâmpinare, pârâta Cas olicitat respingerea acțiunii, în considerarea dispozițiilor cuprinse în anexa nr.OUG 4/2005, care exclude sporul de acord global din categoria veniturilor salariale care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.

S-a solicitat să se înlăture apărările privitoare la plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale pentru aceste sume, întrucât acest fapt nu este de natură a atrage fructificarea automată a acestor sporuri, iar contribuția la pensia suplimentară a fost calculată și reținută la nivelul salariului tarifar.

Prin sentința civilă nr.145/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, cu includerea în baza de calcul și a veniturilor menționate în rubrica "salariu cu spor acord global", conform adeverinței nr.1053 A/26.03.2009 emisă de SC SA.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Reclamantul a prezentat la Casa Județeană de Pensii C, în vederea recalculării drepturilor de pensie, adeverința nr. 1053 A/26.03.2009 emisă de Proiect prin care s-a atestat de către fostul angajator cuantumul drepturilor salariale plătite în perioada 1970 - 1996, astfel cum s-au regăsit în statele de plată originale și cum au fost evidențiate, pe rubrici și coloane, în documentul arătat.

Angajatorul a menționat că sporul de acord este evidențiat împreună cu salariul aferent în coloana,salariu cu spor de acord din statul de plată, pentru care unitatea a reținut și virat contribuția de asigurări sociale.

S-a mai menționat că sporul de acord a fost plătit,în sumă globală adăugată la salariul tarifar conform Legii nr. 57/1974, art. 117 alin. 3.

Potrivit acestui text, În activitatea de cercetare științifică, inginerie tehnologică și proiectare se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global, potrivit căreia un colectiv de cercetători sau proiectanți își asumă răspunderea de a efectua și finaliza o cercetare sau un proiect, într-un anumit termen, pentru care primește o sumă globală, stabilită în contract, în condițiile prevăzute de lege. Această formă de retribuire se va aplica îndeosebi pentru crearea și introducerea în producție a unor tehnologii sau produse noi, perfecționarea și modernizarea celor existente, proiectarea obiectivelor de investiții și va cuprinde întreg ciclul cercetare-proiectare și aplicarea în producție a rezultatelor obținute până la atingerea parametrilor stabiliți. În contract se prevăd termenele, parametrii sau indicatorii tehnico-economici care trebuie obținuți, condițiile de calitate, sumele totale pentru retribuire și alte condiții. Sumele pe lucrări pentru retribuirea personalului din cercetare, inginerie tehnologică și proiectare se vor stabili, pe bază de norme de muncă pe unități fizice, pe categorii de lucrări. Personalul care lucrează în acord global primește, pe parcursul executării lucrărilor, avansuri lunare reprezentând 80% din retribuția tarifară. cumulate nu pot fi mai mari de 80% din suma stabilită pe lucrare. La predarea obiectivelor de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și proiectare, suma totală stabilită pe lucrare se repartizează membrilor colectivului în funcție de contribuția acestora. Din suma cuvenită fiecăruia se reține o parte de 10%, care se restituie după aplicarea în producție sau intrarea în funcțiune a obiectivului respectiv și realizarea indicatorilor tehnico-economici prevăzuți în proiecte sau în documentația tehnică, iar cealaltă parte, de 90%, se plătește după ce în prealabil s-au scăzut avansurile primite, dacă au fost îndeplinite condițiile prevăzute în contract.

Prin urmare, actul normativ impunea, ca modalitate preponderentă de plată a muncii personalului cu activitate în domeniile vizând cercetarea științifică, ingineria tehnologică și proiectarea ( ultimul fiind domeniul de activitate al reclamantei), retribuirea în acord global, ceea ce presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale lunare.

Această situație nu excludea, însă, aplicarea Decretului nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, care prin textul art. 1 impunea fostelor unități socialiste de stat și tuturor persoanelor juridice să vireze la bugetul asigurărilor sociale o contribuție de 15% asupra,câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

Prin urmare, retribuirea în acord global era diferită de salarizarea cu retribuția tarifară prin elementele definite în art. 117 alin. 3 din Legea nr. 57/1974, fiind însă neechivoc faptul că drepturile obținute în acest mod de personalul din proiectare era supus plății contribuției la bugetul asigurărilor sociale potrivit legislației în vigoare la acea dată, iar nu exceptat de la această obligație legală, conform art. 2 din Decretul nr. 389/1972.

În egală măsură, art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat prevedea că:,Dreptul la pensia de asigurări sociale este recunoscut tuturor cetățenilor țării care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care unitățile socialiste au depus contribuția prevăzută de lege, la fondul de asigurări sociale de stat.

Fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuțiile pe care le plătesc unitățile socialiste, precum și din sumele alocate în acest scop de la bugetul de stat.

Aceeași obligație legală impusă angajatorului s-a regăsit și în prevederile Legii nr. 49/1992, care a modificat și completat Decretul nr. 389/1972.

Toate aceste acte normative au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

Principala apărare formulată de instituția pârâtă se raportează la prevederile cuprinse în Anexa Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, care într-o mențiune finală consemnează că,Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001:

-formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

Pornind de la premisa corectă că veniturile care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislației anterioare nu pot participa la evaluarea punctajului mediu anual în condițiile Legii nr. 19/2000 ( întrucât nu au fost făcute virări din aceste câștiguri la bugetul asigurărilor sociale ), instanța va reține că această ipoteză nu se aplică în mod abstract și cu caracter general, urmând a se statua, în fiecare caz în parte, dacă veniturile asiguratului au beneficiat de deducerea cotei de contribuție la acest buget.

La această concluzie s-a raportat și soluția pronunțată de Curtea Constituțională în analiza excepției de neconstituționalitate a mențiunii de la pct. IV din anexa nr.OUG 4/2005, reținându-se în esență prin decizia nr. 736/24.10.2006 ( publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 4/04.01.2007 ) că aceste dispoziții nu modifică, cu caracter retroactiv, legislația anterioară și că,verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului mediu anual și dacă sau nu aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete.

Ori, în speță, foștii angajatori au emis adeverințe certificate în condițiile nr.OUG 4/2005, prin care au menționat că s-au reținut și virat contribuțiile pentru asigurări sociale și pensie suplimentară prin raportare la întreg venitul brut realizat lunar, care include așadar și salariul cu sporul de acord global.

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:

Urmare depunerii adeverinței nr. 1053 A/26.03.2009 emisă de "Proiect" C, recurenta a verificat datele înscrise în cuprinsul acesteia și a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 164 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile tarifare se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.

Adeverința nr. 1053 A/26.03.2009 emisă de "Proiect" C nu a fost fructificată întrucât nu sunt considerate sporuri cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.

Recursul nu este fondat.

Curtea, analizând sentința atacată, din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va respinge pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

de lege incidente în cauză.

Articolul 164 (3) din Legea nr. 19/2000 modificată și completată dispune: La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 (brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă ) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Anexa la.OUG nr. 4/2005, pct. VI, fraza II "Mențiune" prevede: "Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale. iar la ultima liniuță se inserează "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".

Articolul 120 (1) din Legea nr. 57/1974 (în prezent abrogat), dar în vigoare la momentul desfășurării activității și realizării stagiului de cotizare dispunea: "În activitatea de proiectare se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global".

Articolul 1 din Decretul nr. 389/11 octombrie 1972 prevedea că unitățile socialiste. sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stato contribuție de 15% din câștigul realizatde personalul lor salariat.

Decizia nr. 736/2006 a Curții Constituționale în analiza excepției de neconstituționalitate a "mențiunii" de la pct. IV din anexa nr.OUG 4/2005 (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 4/4.01.2007) prevede în mod explicit că "verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului mediu anual și dacă sau nu aceste venituri au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete".

În lumina deciziei mai sus redate (în esența ei), Tribunalul a verificat, ținând cont de situația concretă, împrejurarea referitoare la emiterea adeverinței nr. 1053 A/26.03.2009, întocmită de "Proiect", în care se menționează, prin raportare la dispozițiile nr.OUG 4/2005 că angajatorul a reținut și virat contribuțiile pentru asigurări sociale și pensie suplimentare, contribuții aplicate la întregul venit brut realizat lunar, care include așadar salariul cu sporul de acord global.

Iată deci că nu subzistă critica formulată de recurentă, critică ce s-a constituit de altfel și în unica apărare invocată în fața instanței de fond, Tribunalul apreciind în mod judicios prin raportare la situația de fapt concretă că reclamanta era îndreptățită la recalcularea drepturilor de pensie cu includerea în baza de calcul și a veniturilor menționate în adeverința nr. 1053 A/26.03.2009.

Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța ale cărei considerente și le însușește în totalitate.

În conformitate cu disp. art.274 cod pr.civilă va fi obligată recurenta pârâtă către intimata reclamantă la 250 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 243/15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C, BD. - nr.89 A, -R 1,.A,.5,.17, județul

Obligă recurenta pârâtă către intimata reclamantă la 250 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.11.2009.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Red.dec.Jud.-/23.11.2009

Tehnored.gref.RD/2ex./24.11.2009

Președinte:Răzvan Anghel
Judecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 306/2009. Curtea de Apel Constanta