Cerere recalculare pensie. Decizia 3396/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 752/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3396R

Ședința publică de la 15 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR 2: Ignat Silvia Georgiana

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva sentinței civile nr.7295 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.23063/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect-recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat I cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care

Se învederează faptul că la dosar intimata a depus prin serviciul registratură la data de 06.05.2009 întâmpinare în 2 exemplare.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimata, prin avocat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.7295 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.23063/3/AS/2008, a fost admisă cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, și a fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei, prin luarea în considerare și a veniturilor evidențiate în adeverința nr.161/26.03.2004, emisă de SA

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 27.10.2005, reclamanta a depus la dosarul de pensie adeverința eliberată de fostul angajator prin care acesta certifica calitatea de sporuri permanente a sumelor evidențiate în cuprinsul ei și faptul că acestea au fost incluse în baza de calcul a contribuțiilor sociale, iar în timpul judecării cauzei reprezentanta pârâtei a confirmat existența adeverinței respective la dosarul de pensie.

Cererea de recalculare nu a fost soluționată de pârâtă, aceasta motivând că cererea nu poate fi luată în considerare la recalcularea pensiei întrucât sumele suplimentare cu caracter permanent nu pot fi luate în calcul.

S-a considerat că față de apărările formulate de pârâta în sensul ca veniturile realizate in sistemul de retribuire în acord global nu au caracterul de sporuri permanente în înțelesul Legii nr.19/2000 cu modificările si completările ulterioare și prin urmare nu fac parte din baza de calcul avută în vedere la stabilirea pensiei tribunalul urmează să analizeze și să se pronunțe dacă veniturile respective trebuia sau nu să fie incluse in calculul pensiei.

S-a constatat că, retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

Pin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15 % asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

S-a mai reținut că potrivit art.3 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială - dreptul comun în materie în perioada în care reclamantul și-a desfășurat activitatea - dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzute de lege, iar acest principiu este reiterat în Legea nr.19/2000 prin art.2 care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

S-a apreciat că, n condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor de asigurări sociale era și este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat tribunalul apreciază că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar nu-1 respectă pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului cu consecința că pe de o parte nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000.

Prin urmare pârâta trebuia, în considerarea adeverinței liberate de fostul angajator care asumându-și răspunderea a confirmat faptul că a plătit contribuția de asigurări sociale în raport și de veniturile suplimentare realizate de salariat, să respecte și să aplice principiul contributivității și să includă în calculul drepturilor toate veniturile pentru care, în condițiile legii, s-a făcut dovada plății contribuțiilor de asigurări sociale.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemenicie.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. recurenta a făcut o enumerare a prevederilor art.4 din Legea nr.2/1983, și a mai arătat că, potrivit Legii nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, corespunzătoare perioadelor de activitate lucrate până la 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, așa cum sunt înregistrate în carnetul de muncă.

De asemenea, a mai arătat recurenta că, veniturile realizate în acord global reprezintă venituri temporare fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare, nefiind înscrise în carnetul de muncă, astfel încât, față de dispozițiile art.164 din Legea nr.19/2000, aceste venituri nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.

Recurenta a invocat și prevederile art.10 din Legea nr.3/1977, completate prin art.10 din Legea nr.49/1992.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

Adeverința nr.161/26.03.2004, emisă de SA B, atestă veniturile suplimentare realizate de intimata reclamantă, cuprinzând și salariile incluzând acorduri și prime, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS .

În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestatoare, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000.

În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul art.274 pr.civ. va fi obligată intimata la plata în favoarea intimatei a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.7295 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.23063/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.

Obligă intimata la plata în favoarea intimatei a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

08.06.2009

Jud. fond:;

Președinte:Comșa Carmen Georgiana
Judecători:Comșa Carmen Georgiana, Ignat Silvia Georgiana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 3396/2009. Curtea de Apel Bucuresti