Cerere recalculare pensie. Decizia 3535/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1086/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3535/
Ședința publică de la 20 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenteleCasa de Pensii a Municipiului B șiîmpotriva sentinței civile nr.7765 din data de 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.23886/3/AS/2008, având ca obiect:"recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta,personal, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 08.05.2009, întâmpinare din partea recurentei la cererea de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea recurentei, cu BI seria - nr.- eliberat de Circa 4 la data de 24.07.1984.
Recurenta, personal, la solicitarea instanței, procedează la semnarea cererii sale de recurs.
Recurenta, personal, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererilor de recurs deduse judecății.
Recurenta, personal, având cuvântul în susținerea recursului său, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, întrucât instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a omis a lua în calcul două adeverințe din cele patru depuse la dosar, dintre care una dintre aceste adeverințe a fost reținută greșit.
Față de această împrejurare, solicită ca instanța de control judiciar să aibă în vedere toate cele patru adeverințe aflate în dosarul primei instanțe.
Cât privește recursul declarat de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, recurenta, personal, pune concluzii de respingerea acestuia ca nefondat, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7765/16.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta, a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei, în temeiul OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.09.2005, cu luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr. 529/06.05.2008 emisă de SC PROIECT SRL și nr. 964/23.05.2008 emisă de SC SA.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta este pensionata din anul 1992, ulterior drepturile sale de pensie fiind recalculate, in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 19/2000 si ale OUG nr.19/2007.
Verificând cuprinsul acestor decizii si datele certificate de adeverințele nr. 529/06 05 2008 eliberata de SC PROIECT SRL si nr. 964/23 05 2008 eliberata de SC SA, tribunalul constata ca la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei nu au fost valorificate sumele evidențiate de aceste adeverințe.
Tribunalul a reținut că retribuirea în acord global și plata de prime presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Legea nr. 27/1966 prevede că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Tribunalul a invocat și dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 389/1972 în acest sens.
În privința formelor de retribuire în acord și prime se menționează în anexa 1 Ordonanței de Urgență nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarif sau cote procentuale, premiile anuale sau premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
Tribunalul a reținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială (dreptul comun în materie) dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.
Acest principiu este consacrat expres de art. 2 din Legea nr. 19/2000 care dispune că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
S-a apreciat de către Tribunal că în speță au aplicabilitate aceste dispoziții legale cu valoare de principiu, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat. Ar fi inechitabil ca veniturile realizate în acord global și prin plata de prime anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 să nu fie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, iar după intrarea în vigoare a legii să fie avute în vedere toate veniturile realizate, întrucât soluția legislativă trebuie să fie aceeași, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri.
Pârâta trebuie să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public (formele de retribuire în acord și prin plata de prime, într-adevăr, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă, conform reglementărilor aceluiași act normativ, dreptul de pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurările sociale, or, acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar), în considerarea prevederilor legale și a adeverinței eliberate de fostul angajator al reclamantei, care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport de toate veniturile realizate de salariat.
Tribunalul a făcut aplicarea art. 87 și 155 din Legea nr. 19/2000, întrucât a apreciat că principiul contributivității primează față de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri, astfel încât a admis acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au formulat recurs motivat reclamanta și pârâta care au criticat sentința ca netemeinică și nelegală.
Recurenta reclamantă, prin recursul său a susținut că instanța de fond nu a analizat două din cele 4 adeverințe depuse la dosarul de pensie, respectiv adeverința nr. 1322/4.04.2008 emisă de Proiect B și adeverința 895/6.05.2008 emisă de SC SA iar adeverința nr. 592/6.05.2008 a fost menționată greșit ca fiind cu nr. 529/6.05.2008.
La rândul său recurenta pârâtă susține sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 și 3041din Codul d e procedură civilă că instanța de fond a dispus în mod greșit obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei, cu luarea în calcul a veniturilor suplimentare obținute de aceasta.
Recurenta a învederat instanței că mențiunea de la punctul VI din Anexa la OUG nr.4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale, prevede că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie și după timp pe bază de tarife sau cote procentuale.
Această dispoziție este în concordanță cu prevederile legii-cadru în materia asigurărilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual, cu ocazia operațiunii de recalculare guvernate de G nr. 4/2005, realizându-se cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.
Potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 1 iulie 1977, se înscriau salariile brute, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, se înscriau salariile nete, iar de la data de 1 ianuarie 1991 salariile brute. De asemenea, a statuat legiuitorul că la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
Din cele menționate anterior rezultă că la determinarea punctajelor anuale, este imperios necesar să se valorifice pe lângă salarii și sporurile caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare.
Prin urmare, a susținut recurenta, veniturile suplimentare, obținute de reclamantă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță art. 12 din Legea nr.57/1974, privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.
Această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974 care definește retribuția tarifară și enumera indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global, primele ocazionale și premiile, nu se înscriau în carnetul de muncă și prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale potrivit art.164 alin.1 din Legea nr. 19/2000.
Recurenta a făcut referire și la decizia Curții Constituționale nr. 736/2006.
Prin întâmpinare, recurenta reclamantă a solicitat respingerea recursului formulat de intimată.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește recursul reclamantei, criticile acesteia sunt întemeiate în parte.
Astfel, Curtea constată că adeverința emisă la data de 6.05.2008 de SC Proiect SRL, analizată de către instanța de fond, are numărul corect 592 și nu 529, sens în care va dispune ca intimata să aibă in vedere adeverința cu numărul corect de înregistrare pentru considerentele menționate de tribunal.
În ceea ce privește cele două adeverințe omise de instanța de fond, cererea reclamantei este întemeiată pentru adeverința 1322/4.04.2008 emisă de Proiect B, care face dovada veniturilor suplimentare obținute cu titlu de acord global și prime de către reclamantă pe perioada 1958-1966 pentru care, conform legislației în vigoare la acea dată, angajatorul a certificat achitarea cotelor de contribuție de asigurări sociale.
Cu privire la adeverința nr. 895/13.05.2008 emisă de SC SA, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi valorificată în procesul de recalculare a pensiei, neîndeplinind condițiile prevăzute de OUG 4/2005, întrucât nu cuprinde cuantumul sumelor acordate cu titlu de acord ci numai o relație generică privind aceste venituri în sensul că în perioada 1967-1984 reclamanta a beneficiat de acord lunar în procent mediu de 25% din salariul de bază.
Prin urmare, față de aceste împrejurări, Curtea va admite recursul reclamantei, în baza art. 304/1 cod proc. civilă, va modifica în parte sentința recurată și va obliga pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei, în temeiul OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.09.2005, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare menționate în adeverința nr. 1322/4.04.2008, emisă de către Proiect B și adeverința nr. 592/6.05.2008 emisă de către SC Proiect, menținând dispozițiile sentinței privire la valorificarea adeverinței nr. 964/25.05.2008 emisă de SC SA.
În ceea ce privește recursul intimatei pârâte, Curtea apreciază că este nefondat.
Astfel, instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor, precum și o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, atunci când a obligat recurenta să țină seama la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei și de veniturile suplimentare evidențiate în adeverințele menționate.
Așa cum corect a reținut prima instanță, adeverințele atestă realizarea de către recurenta contestatoare a unor venituri suplimentare reprezentând acord global, ore suplimentare și alte sporuri pentru care s-au virat contribuțiile de asigurări sociale conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972.
Față de prevederile art. 78 din Legea nr. 19/2000, indiferent dacă aceste venituri au sau nu caracter permanent, în sensul art. 164 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, având în vedere principiul contributivității, reglementat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că veniturile suplimentare obținute de recurenta-reclamantă trebuie să fie avute în vedere la calculul drepturilor de pensie.
La stabilirea drepturilor de pensie se impune să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverințele emise de angajatorul la care asiguratul și-a desfășurat activitatea.
Instanța de fond în mod corect a procedat la o interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente, dând eficiență inclusiv principiilor egalității și contributivității, înscrise în art. 2 din Legea nr. 19/2000.
A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea inechități între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.
Nici decizia Curții Constituționale nr. 736/2006, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a pct. VI din Anexa OUG nr. 4/2005 nu este de natură a conduce la o altă concluzie.
Așa fiind, Curtea constată că, în cauză, nu se regăsește motivul de modificare a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4. pr. civ. Curtea reține că acesta nu a fost motivat de recurentă, care nu a indicat modalitatea concretă în care s-ar fi săvârșit excesul de putere al primei instanțe.
Se reține că prima instanță a soluționat cauza, exercitând controlul jurisdicțional în limitele competențelor ce i-au fost conferite de art. 154 și 155 din Legea nr. 19/2000.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă constată recursul formulat de recurenta pârâtă este neîntemeiat, motiv pentru care îl va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.7765 din data de 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.23886/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă, împotriva sentinței civile nr.7765 din data de 16.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.23886/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI
Modifică, în parte, sentința recurată în sensul că:
Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei, în temeiul OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.09.2005, cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare menționate în adeverința nr. 1322/4.04.2008, emisă de către Proiect B și adeverința nr. 592/6.05.2008 emisă de către SC Proiect.
Menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la adeverința nr. 964/25.05.2008 emisă de SC SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. STehnored.
2 ex./29.06.2009
Jud.fond: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu