Cerere recalculare pensie. Decizia 3624/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(1301/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE

MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.3624/

Ședința publică din data de 21 mai 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 3: Liviu

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.68 din 06 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 25389/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul contestator, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/12.02.2009 atașată la fila 9 dosar, lipsind recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul contestator, a depus la dosar întâmpinare prin serviciul registratură al acestei secții la data de 05.03.2009 precum și faptul că recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Avocatul intimatului contestator,solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 68/6.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B; a anulat decizia nr. -/11.06.2008; a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare și să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului prin valorificarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani începând cu 01.12.2005; a obligat intimata la plata diferențelor de drepturi de pensie începând cu 1.12.2005 la zi; a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei către contestator reprezentând onorariu avocat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.-/19.05.1999 contestatorul a fost pensionat pentru limită de vârstă și muncă depusă începând cu 1.05.1999 reținându-se un stagiu de cotizare în grupa I de muncă de 20 de ani și 23 zile.

Prin decizia nr.-/11.06.2008 contestatorului i-a fost recalculată pensia pentru limită de vârstă în baza OUG 4/2005 reținându-se un punctaj mediu anual de 1,14448, un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, fiind păstrată în plată pensia anterioară recalculării de 412 lei aferentă unui punctaj de 1, 39122 avut anterior datei de 1.12.2005.

Instanța de fond a constatat că în mod eronat intimata a utilizat la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 30 de ani în loc de 20 de ani, așa cum prevăd Normele Metodologice de aplicare a HG 1550/2004 în art.2. Cum în alin.3 al acestui articol se prevede că "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977", care în art.14 stabilește condițiile de pensionare pentru asigurații care si-au desfășurat activitatea in grupe speciale de munca si ale căror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001, au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cat si de majorarea vechimii in munca, instanța a apreciat acțiunea fondată, a admis-o, a anulat decizia nr.-/11.06.2008 și a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare și să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului prin valorificarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani începând cu 01.12.2005.

Pentru că contestatorul a primit drepturi de pensie mai mici decât cele care i se cuveneau producându-i-se astfel un prejudiciu, instanța a obligat intimata la plata diferențelor de drepturi de pensie începând cu 1.12.2005 la zi, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat, întemeiat în drept pe disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă,recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

- Hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea legii.

Reclamantul a ieșit la pensie la data de 1.05.1999 în baza Legii nr.3/1977, având o vechime totală în muncă de 38 ani, 6 luni, 15 zile, întregită la 39 ani, din care în grupa I, 20 de ani, 0 luni și 23 zile, motiv pentru care la determinarea punctajului mediu anual a fost utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

În susținerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta citează art.2 alin.3 din HG nr.1550/2004, care coroborat cu prevederile art.8 alin.2 din Legea nr.3/1977, a determinat-o să considere stagiul corect de cotizare de 30 de ani.

Pentru motivele expuse, solicită recurenta admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii intimatului-reclamant.

La data de 15.03.2009, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimatul-reclamant, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu potrivit art.3041proc. civ. Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele motive:

Astfel instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii la aceasta.

În acest sens prima instanța a reținut că prin acțiunea formulată intimatul-reclamant a solicitat recalcularea pensiei cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Curtea reține că intimatul a fost pensionat potrivit art.14 din Legea nr.3/1977 și HG nr.1550/2004, având o vechime în muncă în cadrul grupei I de 20 de ani și 23 zile.

În acest sens art. 14 din Legea nr.3/1977 dispune următoarele: "(1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:

a) un an și șase luni pentru grupa I de munca;

b) un an și trei luni pentru grupa II de munca.

(2) Pe aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I și II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de:

a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații;

b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.

(3) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de munca, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca".

Potrivit înscrisurilor aflate la dosar intimatul a fost pensionat la data de 01.05.1999, deci împlinise vârsta de 50 de ani așa cum era prevăzut de dispozițiile art. 14 din Legea nr.3/1977.

În criticile sale recurenta susține că reducerea stagiului de cotizare se aplică doar pentru cei care au ieșit la pensie în baza legilor speciale.

Curtea reține că acesta a fost pensionat datorită vechimii în muncă în grupa I de muncă așa cum stipulează art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977 " Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca.", iar prin HG nr.1550/2004 s-a stabilit modalitatea privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem de asigurări sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, care în art. 2 alin. 4 din Anexa nr.1 stabilește următoarele:(2) "Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 iulie 1977, data intrării în vigoare aLegii nr. 3/1977privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru toate categoriile de pensii va fi de 20 de ani pentru femei și de 25 de ani pentru bărbați.

(4) Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condiții prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative".

Având în vedere aceste dispoziții legale și aflându-ne în situația în care este vorba despre o decizie de recalculare a pensiei și nu despre o decizie de stabilire a pensiei, HG menționată mai sus a avut drept scop armonizarea pensiile celor pensionați în vechiul sistem, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000.

Prin urmare, nu are nicio relevanță faptul că intimatul a fost pensionat în raport cu numărul anilor lucrați în grupa I de muncă atâta timp cât acesta

s-a pensionat în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 3/1977 îndeplinind astfel condițiile de pensionare.

În acest sens sunt și dispozițiile Deciziei nr.40 din 22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că: "Dispozițiile art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă,este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială", ce sunt obligatorii pentru instanțe conform art.329 alin.(3) din Codul d e procedură civilă.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.

În baza art.274 Cod procedură civilă a fost obligată recurenta-intimată la plata către intimatul-contestator a sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată- onorariu avocat, dovedite cu chitanța atașată la fila 15- dosar fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.68/6.01.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-contestator.

Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.:

2 ex.

19.06.2009

Jud.fond:

Președinte:Petrică Arbănaș
Judecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 3624/2009. Curtea de Apel Bucuresti