Cerere recalculare pensie. Decizia 3796/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.1684/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.3796/

Ședința publică de la 27 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Uță

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.195 din data de 13.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26934/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:" recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata,personal, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 29.04.2009, întâmpinare din partea intimatei.

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei, cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 5 la data de 11.06.1999.

Intimata, personal, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.

Intimata, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.195 din data de 13.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B și a obligat pârâta să recalculeze, în temeiul OUG nr. 4/2005, începând cu 01.12.2005, drepturile de pensiei ale reclamantei, cu luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr. 55295/27.06.2008 emisă de SC SA.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin decizia nr. -/11.12.2006 emisă de - 1 s-a procedat la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei.

Verificând cuprinsul acestei decizii, buletinul de calcul anexat și datele certificate de adeverința nr. 55295/27.06.2008 eliberată de SC SA, Tribunalul a constatat că la calcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei nu au fost valorificate sumelor evidențiate de această adeverință.

Tribunalul a reținut că retribuirea în acord global și plata de prime presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

Legea nr. 27/1966 prevede că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.

Prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

Tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000, precum și pe cele ale anexei 1 din OUG nr. 4/2005.

Tribunalul a reținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială (dreptul comun în materie) dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.

Acest principiu este consacrat expres de art. 2 din Legea nr. 19/2000 care dispune că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

S-a apreciat de către Tribunal că în speță au aplicabilitate aceste dispoziții legale cu valoare de principiu, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat. Ar fi inechitabil ca veniturile realizate în acord global și prin plata de prime anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 să nu fie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, iar după intrarea în vigoare a legii să fie avute în vedere toate veniturile realizate, chiar dacă dintre acestea unele sunt venituri nepermanente. Plata contribuțiilor de asigurări sociale în ambele situații impune aceeași soluție cu privire la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât altfel, sumele plătite cu titlu de contribuție de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord global și prin plata de prime nu ar corespunde unei contraprestații care să fi justificat reținerea lor.

Concluzia primei instanțe a fost în sensul că pârâta trebuie să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public (formele de retribuire în acord și prin plata de prime, într-adevăr, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă, conform reglementărilor aceluiași act normativ, dreptul de pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurările sociale, or, acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar), în considerarea prevederilor legale și a adeverințelor eliberate de fostul angajator al reclamantei, care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport de veniturile realizate de salariat.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și 3041din Codul d e procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că petentei i s-au calculat drepturile de pensie de limită de vârstă ținându-se cont de toate actele depuse la dosarul de pensie, mai puțin adeverințele sus menționate, deoarece acestea cuprindeau venituri provenite din lucrul în acord global și prime care nu fac obiectul nr.OUG4/2005 actualizată - privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Conform mențiunii de la pct. VI din Anexa nr.OUG4/2005, nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale; alte sporuri care nu au avut caracter permanent.

Aceasta dispoziție, a mai arătat recurenta, este în concordanta cu prevederile legii-cadru în materia asigurărilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual, cu ocazia operațiunii de recalculare guvernate de nr.OUG4/2005, realizându-se cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000, modificată.

De asemenea, referitor la perioada în care reclamanta a obținut aceste câștiguri suplimentare, art. 164 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare (care reia prevederile art. 10 din Legea nr.3/1977, modificate și completate prin art. 3 din Legea nr.49/1992) prevede că, la determinarea punctajelor anuale, se utilizează salariile brute sau nete și sporurile permanente, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor înregistrate în carnetul de muncă.

La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare.

Or, veniturile suplimentare obținute de către reclamantă, reprezentând acord global și prime nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci sunt venituri suplimentare obținute în mod sporadic, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare și, deci, nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.

La calculul drepturilor de pensie, a mai arătat recurenta, întotdeauna s-a avut în vedere respectarea principiului egalității, atât pentru persoanele care prin munca lor au depășit producția planificată, cât și pentru situația nerealizării producției planificate (în acest caz, retribuția diminuându-se) astfel că, pentru stabilirea drepturilor de pensie a fost valorificată numai retribuția stabilită prin contractul de muncă.

În susținerea recursului, recurenta a invocat atât decizia nr.736/2006 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor de la pct. VI din Anexa la.OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, precum și soluții ale instanțelor judecătorești pronunțate în cauze similare.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor, precum și o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, atunci când a obligat recurenta să țină seama la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantei și de veniturile suplimentare evidențiate în nr.55295/27.06.2008 emisă de SC SA (fila 4 din dosarul instanței de fond).

Așa cum corect a reținut prima instanță, adeverința menționată atestă realizarea de către intimată, în perioada, 1975-1992, a unor venituri suplimentare - acord și prime, pentru care s-au virat contribuțiile de asigurări sociale, astfel cum se precizează în chiar cuprinsul adeverinței emise de fostul angajatori.

Având în vedere principiul contributivității, reglementat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că acestea trebuie să fie avute în vedere la calculul drepturilor de pensie, indiferent dacă au avut caracter permanent sau nu, în raport de dispozițiile art. 78 din Legea nr. 19/2000.

La stabilirea drepturilor de pensie se impune să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverința emisă de angajatorii la care asigurata și-a desfășurat activitatea.

Instanța de fond în mod corect a procedat la o interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente, dând eficiență inclusiv principiilor egalității și contributivității, înscrise în art. 2 din Legea nr. 19/2000.

A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.

În plus, decizia Curții Constituționale nr. 736/2006 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor înscrise la punctul VI din Anexa OUG nr. 4/2005, nu este de natură să conducă la o altă concluzie.

Așa fiind, Curtea constată că, în cauză, nu se regăsește motivul de modificare a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

Nu poate fi reținut nici motivul de modificare subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, întrucât criticile aduse sentinței atacate nu se circumscriu acestui text, referindu-se la interpretarea greșită a probelor, iar nu la denaturarea de instanța de fond a vreunui act dedus judecății.

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care o va menține, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.195 din data de 13.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26934/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. /:

2 ex./11.06.2009

Jud.fond: /

Președinte:Rotaru Florentina Gabriela
Judecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 3796/2009. Curtea de Apel Bucuresti