Cerere recalculare pensie. Decizia 4027/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4027
Ședința publică din data de 17 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență, împotriva sentinței civile nr. 264/12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatul pârât Ministerul Sănătății, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata reclamantă depunând împuternicirea avocațială, avocat, lipsind recurentul pârât și intimatul pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că recurentul pârât a depus la dosar concluzii scrise, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru intimata reclamantă, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 264/12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a Admite acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată in C, str. - B, -.51,jud. D în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ nr.1 C, cu sediul în C, str. -, județul
S-a dispus obligarea pârâtului să achite reclamantei diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada 01.12.2006- 31.03.2008 cu indexările și majorările survenite și salariile efectiv plătite în această perioadă, și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
S-a dispus obligarea pârâtului să achite reclamantei o despăgubire egală cu valoarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze aceasta potrivit numărului de zile lucrate în perioada 01.12.2006-26.01.2009, dar nu mai mult de 20 de tichete lunar.
S-a respins cererea de chemare în garanție a MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII, cu sediul în B,--3, sector 1, B formulată de pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ nr.1
A fost obligat pârâtul la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Cererea reclamantei privind plata drepturilor bănești calculate potrivit grilelor de salarizare din unitățile clinice vizează perioada 01.12.2006-31.03.2008.
În acest interval, salarizarea în sectorul sanitar era reglementată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.. 123/2003, care stabilește în cuprinsul art. 2 (1) că salariile de bază prevăzute în anexele la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, la limita minimă și la limita maximă, se majorează cu 6% față de nivelul Reclamanta este angajată a pârâtului Spitalului Clinic Municipal în funcția de asistentă medicală, având locul de muncă la cabinetul medical al Școlii UCECOM din având încheiat contract individual de muncă l din 31 decembrie 2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, și cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004, față de nivelul din 30 septembrie 2004.
Potrivit anexei IV/I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 salarizarea în unitățile sanitare a fost stabilită diferențiat pentru nități sanitare și de asistență socială, altele decât cele clinice (pct. I) și nități clinice, institute și centre medicale (pct. II).
Începând cu data de 01.01.2005 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. nr. 115/2004 care stabilește în dispozițiile art. 4 că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi, iar conform art. 5 salariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și sunt prevăzute în anexele nr. I-IV.
În cuprinsul anexei I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.
Art.8 lit. h din Legea nr.270/2003 modificată prin nr.OG 40/2004 definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin două clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispozițiile Legii nr. 95/2006.
Textele menționate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice, ca urmare ipoteza textelor nu se referă la salarizare. Astfel, condiția desfășurării activităților de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la spitalul clinic, astfel că nu poate fi reținută apărarea pârâtului în sensul că reclamanta nu desfășoară acest tip de activități.
Legea stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice, neexistând o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare.
Părți ale contractului individual de muncă sunt reclamanta și spitalul clinic pârât și, prin urmare, în intervalul litigios, salariul reclamantei trebuia calculat conform grilei de salarizare în varianta pentru unitățile clinice.
Instanța mai reține că începând cu data de 01.04.2008 prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2008 de modificare și completare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea personalului contractual din unitățile sanitare publice s-a stabilit o singură grilă de salarizare pentru tot personalul contractual dintr-o unitate sanitară, începând cu data de 01.04.2008 eliminându-se modalitatea de salarizare în funcție de încadrarea în unități clinice și/sau neclinice. Instanța constată astfel, că începând cu data de 01.04.2008, personalului din unitățile sanitare i s-a aplicat o singură grilă de salarizare, majorată corespunzător dispozițiilor art. 5 alin. 5, în două etape, iar conform art. 17 din Ordonanța nr. 17/2008 reclamantul a beneficiat de o creștere salarială prin evaluarea performanțelor profesionale realizate în anul precedent, ajungând la limita maximă prevăzută de ordonanță pentru funcția ocupată de acesta, potrivit salarizării din unitățile sanitare clinice. În acest fel s-a eliminat inechitatea între categoriile de salariați ai pârâtei, în funcție de locul de muncă.
Pentru aceste considerente instanța constată întemeiat primul capăt de cerere și l-a obligat pe pârât să achite reclamantei diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada 01.12.2006-31.03.2008 și salariile efectiv plătite în această perioadă reactualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective. În acest sens, instanța a constat că reclamanta nu a putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, astfel că aceștia au suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a suplimentărilor salariale în baza prezentei hotărâri, reclamanta având dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor.
În ceea ce privește cererea reclamantei privind obligarea unității pârâte de a efectua înscrierile corecte în carnetul de muncă a modificărilor de salariu, instanța a considerat că aceasta este întemeiată, această obligație fiind o consecință directă a admiterii capătului de cerere privind drepturile bănești și rezultând din prevederile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976.
Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea tichetelor de masă, instanța de fond reține următoarele:
Tichetele de masa reprezintă o alocație individuala de hrana acordata titularilor unui contract individual de munca, suportata integral de persoana fizica ori persoana juridica, care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa.
In cazul in care la nivel de ramura de unitate a fost negociat un contract colectiv de munca, modalitatea si condițiile de acordare a tichetelor de masa sunt stabilite prin intermediul acestui contract.
Deși intimatul in calitatea sa de angajator a acordat tichete de masa salariaților cu locul de munca in secțiile cu paturi, in laboratoare, servicii si compartimente funcționale din cadrul spitalului, in mod nejustificat nu a acordat acest drept si celorlalte categorii de salariați.
Aceasta diferențiere in acordarea tichetelor de masa nu rezulta din nici un act normativ, singura condiție pentru a beneficia de tichete de masa fiind aceea a încadrării intr-o unitate publica finanțata din venituri proprii.
Astfel se constata ca reclamanta are contract individual de munca încheiat cu spitalul deci raportul juridic este încheiat cu acest angajator, criteriul locului efectiv de desfășurare a activității neputând avea prioritate, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu care ar încalcă grav dispozițiile art. 5 alin 1 si art. 39 alin 1 lit. d din Codul Muncii.
Din punct de vedere constituțional, o hotărâre de guvern nu poate adăuga si nici modifica o lege, iar actele normative in materie sunt unitare in reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masa in domeniul sanitar.
Astfel, Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa reprezintă dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.
In domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 270/2003, care in articolul 35 alin 1 definește ˝spitalele publice˝ definiție din care rezulta sursa de finanțare si modul de funcționare, respectiv faptul ca sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiul autonomiei financiare si de asemenea sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 115/2004 potrivit cu care conf. Art. 23, personalul încadrat in unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.
Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementari aplicabile in domeniul sanitar, deoarece in art. 24 din Legea nr. 379/2005, de exemplu, instituțiile finanțate integral din venituri proprii -cum este situația spitalelor - sunt excluse din categoria instituțiilor publice in bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masa.
De asemenea, contractul colectiv de munca la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005-2007, în articolul 139, prevede ca angajatorul este obligat sa acorde tichetele de masa potrivit Legii nr. 142/1998 și in conformitate cu dispozițiile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat si de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
In raport de aceste considerente, instanța a admis și acest capăt de cerere si l-a obligat pr pârât să plătească reclamantei contravaloarea tichetelor de masă pe perioada 01.12.2006 - 26.01.2009, proporțional cu zilele lucrate, dar nu mai mult de 20 de tichete lunar.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța reține următoarele:
Obligația de plată a diferențelor bănești rezultate din neaplicarea salarizării și neacordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, prevăzute de contractul colectiv de muncă, revine spitalului pârât - care, fiind spital public, este potrivit art. 35 alin. 1 din Legea nr. 270/2003 instituție publică finanțată integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare ( text preluat și de Legea nr. 95/2006 ).
Potrivit art. 37 din Legea nr. 270/2003 (art. 188 din Legea nr. 95/2006) ontractul de furnizare de servicii medicale al spitalului public cu casa de asigurări de sănătate reprezintă sursa principală a veniturilor în cadrul bugetului de venituri și cheltuieli și se negociază de către consiliul de administrație cu conducerea casei de asigurări de sănătate, în funcție de indicatorii stabiliți în contractul-cadru de furnizare de servicii medicale.
Spitalele publice pot primi sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care însă sunt utilizate numai pentru destinațiile pentru care au fost alocate și nu pentru cheltuieli de personal.
Între spitalele publice și Ministerul Sănătății există raporturi de subordonare doar în ceea ce privește organizarea și realizarea programelor de sănătate (art. 19, 21 din Legea nr. 270/2004). În acest sens, virează către spitale fonduri speciale, care nu pot fi folosite decât cu scopul pentru care au fost aprobate.
Astfel, în ceea ce privește sumele alocate pentru cheltuielile de personal (salarii), nu mai există o subordonare financiară a spitalului față de persoana chemată în garanție, Ministerul Sănătății.
Această instituție are calitate de ordonator numai în limitele arătate anterior, conform atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 270/2003, respectiv Legea nr. 95/2006 aplicabile în perioada analizată.
Cum cererea de chemare în garanție poate fi admisă numai în situația în care persoana împotriva căreia ar putea să se îndrepte pârâtul ( art. 60 alin. 1 cod procedură civilă), respectiv chematul în garanție ( alin. 2 ) ar cădea în pretenții, instanța a constat neîntemeiată cererea de chemare în garanție și a respins-
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență C, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
In motivele de recurs se arată că reclamanta intimată nu și-a precizat cuantumul pretențiilor, dIferența privind drepturile salarIale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice și salariile efectiv plătite, ținând seama de faptul că angajatorul are dreptul de a stabili salarizarea între limite minime și maxime atât prntru unități clinice cât și pntru unități neclinice.
S-a mai arătat că, diferențierea încadrării unităților sanitare în unități clinice și unități neclinice și, implicit, stabilirea grilei de salarizare distincte, s-a realizat începând cu anul 1993, prin publicarea nr. 281/1993, Anexa nr. 2, pct. II.
și personalul medico-sanitar încadrat la cabinetele școlare sunt angajați cu normă de bază la Spitalul Clinic Județean de Urgență C, nu au o relație contractuală cu Universitatea de Medicină și farmacie din C, nu desfășoară activitate de învățământ sau cercetare ci doar acordă asistență medicală de specialitate în cadrul cabinetului medical din incinta școlii, astfel că nu îndeplinesc condițiile menționate în adresele nr. 6154/18 august 1993 și nr. 77800/24 august 1993 emise de Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor.
Mai mult, în susținerea acestui motiv de recurs a fost invocată și adresa nr. 9864/1 sept. 2004 care precizează că pentru ambulatoriu de specialitate al spitalului beneficiază de salarizarea prevăzută de legislație în vigoare pentru unități clinice, institute și centre medicale, numai personalul de specialitate medico-sanitar care își desfășoară activitatea în cabinetele de specialitate în care sunt integrate clinic cadre didactice.
Recurenta a susținut că a respectat legislația în vigoare în ceea ce privește salarizarea potrivit unităților clinice în sensul că, începând cu data de 1 aprilie 2008 a intrat în vigoare OG nr 17/2008 pentru modificarea și completarea OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar care stabilește o singură grilă de salarizare pentru spitalele clinice.
Referitor la achitarea diferențelor dintre drepturile salariale potrivit salarizarea în unitățile sanitare clinice și salariile efectiv plătite ca unități sanitare, altele decât cele clinice în perioada octombrie 2004 - mai 2006, prin adresa nr. IM/36974/13.06.1994 a avizat ca făcând parte din categoria unităților clinice sanitare sau de asistență socială, acele secții,laboratoare sau compartimente în care se desfășoară în mod permanent pe lângă asistența medicală de specialitate și activitate de învățământ superior medical sau farmaceutic, precum și de cercetare medicală sau farmaceutică.
În ceea ce privește tichetele de masă s-a arătat că, potrivit Legii nr.142/1998 (art.1, alin.1 și 2) precum și HG nr. 5/1999 privind Normele de aplicare a Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă (art. 2, alin.a) tichetele de masă se acordă în limita bugetelor de venituri și cheltuieli și ținându-se seamă de posibilitățile financiar proprii ale angajatorilor.
Pentru personalul din cadrul cabinetelor medicale din școli și grădinițe, pentru perioada respectiva nu a existat bază legală și nu au fost alocate sume în buget cu această destinație.
Ca reclamanta, având locul de munca in cabinet școlar/dispensar școlar/creșa, intra sub incidenta 512/2005, art. 22.
Ca personalul medical din scoli/dispensare este plătit de la bugetul de stat, fiind încadrate in bugetul de venituri si cheltuieli al unitații.
Ca nu poate fi reținuta culpa spitalului in ceea ce privește art.5 si art.8 Codul Muncii, din moment ce reclamanta era si este plătita de la bugetul de stat, neputând beneficia de acordarea tichetelor de masa in baza legilor mai sus menționate.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de motivele invocate, văzând probatoriul administrat, se constată că recursul pârâtului este nefondat din următoarele considerente:
1. Referitor la motivele de recurs privind salarizarea clinica, Curtea constată următoarele:
Din actele dosarului rezultă că reclamanta este angajată a pârâtului, având încheiat contract individual de muncă cu Spitalul Clinic de Urgență nr. 1
Prin OUG 115/2004 intrată în vigoare la 01.01.2005 au fost prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.
Art. 8 lit.h din Legea 270/2003 modificată prin OG40/2004, definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin 2 clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispoz. Legii nr. 95/2006.
Textele enunțate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice fără a face referire la salarizare.
In ceea ce priveste stabilirea modalitatii de salarizare, relevant este forma juridica de organizare a angajatorului, unitate sanitara clinica sau neclinica si nu locul efectifv de munca al salariatului.
Ca atare, se constată nefondată critica recurentului potrivit căreia reclamanta nu desfășoară activități de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă. Pentru aceasta se are în vedere că, pe de o parte, condiția desfășurării acestor activități nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la Spitalul clinic iar, pe de altă parte, legea a stabilit o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice, neexistând o dispoziție de înlăturare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare de la salarizarea " clinic ".
Or, in conditiile in care salariarul este angajatul unitatii sanitare clinice, forma de salarizare este aceea pe care legea o reglementeaza pentru unitatile clinice, actul normativ neprevazand exceptii in randul diferitelor categorii de personal ce isi desfasoara activitatea in cadrul aceluiasi tip de unitate sanitara.
2. In ceea ce priveste motivele de recurs privind tichetele de masă, se rețin următoarele:
Reclamanta, care este angajată a pârâtului cu contract individual de muncă, a solicitat contravaloarea tichetelor de masă potrivit timpului lucrat, reactualizată de la scadență, achitarea diferenței dintre drepturile salariale ce li se cuveneau potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice reactualizată de la scadență și până la data plății efective.
Tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană, acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de persoana fizică ori persoana juridică care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin.1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă.
Potrivit rt. 23 din OUG 115/2004, ncepând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă.
Potrivit art.139 din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura sanitara pe perioada 2005-2007, angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Legii nr. 142/1998, în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Așa cum se observa din dispozițiile legale mai sus menționate, pentru a beneficia de tichete de masa trebuie îndeplinite următoarele condiții:
Pe de o parte, unitatea sanitara publica sa fie finanțata din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, situație juridica in care se găsește unitatea sanitara recurenta.
Pe de alta parte, beneficiarul tichetelor de masa trebuie sa fie angajatul unitații sanitare, condiție, de asemenea, îndeplinita așa cum rezulta din carnetul de munca.
In situația in care cele doua condiții sunt îndeplinite, dispozițiile imperative ale OUG 115/2004 se aplica tuturor salariaților aflați in aceasta situație.
Se retine de asemenea ca dispozițiile menționate nu stabilesc criterii de diferențiere intre angajații unitații sanitare.
Prin urmare nu pot fi reținute ca si criterii de diferențiere prevederile HG 529/2002,care stabilesc doar sursa de finanțare pentru anumite activitati, fara ca prin aceasta sa se schimbe calitatea juridica a spitalului de unitate sanitara publica finanțata din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel cum e definit in ordonanța.
In consecința, ceea ce are relevanta juridica, din punct de vedere al dreptului la acordarea tichetelor de masa, este forma juridica a unitații sanitare si calitatea de salariat a unei astfel de unitati sanitare.
In situația in care legiuitorul ar fi vrut sa excepteze o anumita categorie de salariați ar fi prevăzut in mod expres acesta situație, ca situație de excepție de la regula stabilita prin actul normativ cadru.
Se retine astfel ca nu exista identitate juridica intre situația prevăzuta de ordonanța care privește subiectul căruia ii revine obligația de acordare a tichetelor de masa si anume unitatea sanitara publica finanțata din venituri proprii si situația prevăzuta in hotărârea de guvern care vizează obiectul finanțării de la bugetul de stat si anume activitățile din cabinetele școlare.
In consecința, Curtea constata ca in mod temeinic si legal Tribunalul a constatat dreptul reclamantei la acordarea tichetelor de masa.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență, împotriva sentinței civile nr.264/12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatul pârât Ministerul Sănătății, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud./ 14 iulie 2009
Tehn./EX.2
/ și
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria
