Cerere recalculare pensie. Decizia 4469/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.3287/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.4469/

Ședința publică de la 17 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Uță

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa Județeană de Pensii, împotriva sentinței civile nr.297/F din data de 07.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (727/2009), în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenta Casa Județeană de Pensii I și intimatul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 28.05.2009, întâmpinare din partea intimatului.

Curtea, având în vedere împrejurarea că ambele părți în cauză au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.297/F din data de 07.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantul, mpotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii I, și s-a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 01.12.2005.

Prin aceeași sentință, s-a obligat pârâta la plata către reclamant a diferențelor dintre pensia cuvenită la data de 01.12.2005 și pensia încasată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, otrivit p. deciziei de pensionare nr.59919/22.11.1993, rezultă că reclamantul contestator, la data pensionării a avut o vechime în grupa I-a de muncă de 27 ani, 7 luni și 5 zile, determinată în baza Legii nr.3/1977, iar la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului pârâta a avut în vedere un stagiul complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr.19/2000.

S-a constatat că, în cauză, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 01.01.1994, la recalculare se aplică dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005 potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004.

S-a avut în vedere că, potrivit art.2 alin.4 din HG nr.1550/2004 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/1977 și s-a considerat că în cazul contestatorului care a înregistrat o vechime în grupa a I-a de muncă de 27 ani, 7 luni și 5 zile stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art.14 din Legea 3/1977, adică de 20 ani.

S-a mai arătat că această problemă a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, soluționând recursul în interesul legii, prin Decizia nr.40 din data de 22.09.2008, pronunțată in dosarul nr.16/2008, a admis că dispozițiile art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1 și alin.2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtei Casa Județeană de Pensii, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 pr.civ. recurentul a arătat că prevederile art.2 alin.2 din HG nr.1550/2004 nu sunt aplicabile reclamantului, întrucât drepturile de pensie ale acestuia au fost stabilite începând cu data de 01.01.1994, conform Legii nr.3/1977.

A mai arătat recurenta că art.14 din Legea nr.3/1977 prevede doar reducerea vârstei standard de pensionare a persoanelor care se încadrează în grupa I și II de muncă, nu și reducerea stagiului complet de cotizare, care este de 30 de ani.

De asemenea, a fost invocat faptul că Ordinul nr.50/1990 face doar precizarea locurilor de muncă care se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării, fără a dispune reducerea stagiului de cotizare, și s-a susținut că reclamantul a beneficiat și de prevederile OUG nr.100/2008, privind pe asigurații care au desfășurat activitatea în locurile de muncă încadrate în grupele I și II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001.

Prin întâmpinare intimatul, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Prin decizia nr.11334/1.12.1993 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă, s-a dispus pensionarea intimatului contestator, în baza Legii nr.3/1977.

Potrivit mențiunilor cuprinse în carnetul de muncă al intimatului și în decizia nr. 11334/1.12.1993, intimatul contestator a realizat o vechime efectivă în grupa I de muncă de peste 27 de ani.

Recalcularea pensiei conform nr.OUG 4/2005 se face în raport de prevederile nr.HG 1550/2004 care, în art. 1 din Anexa 1 dispune în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este reprezentat devechimea integralăîn muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie a beneficiarului operațiunii de recalculare.

Instanța de fond a apreciat că art. 14 din Legea nr. 3/1977, ca normă specială, prevede o vechime minimă necesară deschiderii dreptului la pensie de 20 de ani pentru persoane care au lucrat în grupa I de muncă, vechime asimilată unui stagiu complet de cotizare.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40/22.09.2008, dată în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, a statuat că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Prin urmare, Curtea constată că, în cazul contestatorului, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, ca efect al aplicării art. 14 din Legea nr. 3/1977, astfel cum s-a reținut în sentința recurată, fiind astfel nefondată critica recurentei sub acest aspect.

Pentru considerentele arătate, Curtea va reține ca legală hotărârea instanței de fond, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii, împotriva sentinței civile nr.297/F din data de 07.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (727/2009), în contradictoriu cu intimatul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.:,

Dact.: /2ex.

08.07.2009

Jud. fond.:;

Președinte:Rotaru Florentina Gabriela
Judecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 4469/2009. Curtea de Apel Bucuresti