Cerere recalculare pensie. Decizia 4697/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.2713/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.4697/

Ședința publică de la 24 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 2: Uță Lucia

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.494 din data de 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26707/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 05.06.2009 depusă la dosar-fila 9, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Intimata, prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.

Intimata, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art. 150 cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.494/21.01.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B, astfel cum a fost precizată; s-a obligat pârâta la emiterea unei decizii prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverințele nr.3502/19.11.2004 emisă de SC""SA și nr./30.07.2008 emisă de SC" "SA, precum și la plata către reclamantă a sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că prin decizia nr.-, emisă de Casa Locală Sector 3 B, au fost recalculate în baza OUG nr.4/2005 drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei, în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.

Din buletinul de calcul atașat deciziei, s-a constatat că pârâta nu a luat în considerare veniturile suplimentare cu caracter permanent, atestate de adeverințele nr.3502/19.11.2004 emisă de SC""SA și nr./30.07.2008 emisă de SC""SA.

Tribunalul a apreciat că veniturile realizate în sistem de acord global, precum și cele suplimentare trebuie luate in considerare la calcularea drepturilor de pensie, întrucât Legea nr. 27/1966 prevedea plata contribuției de asigurări sociale datorată de angajator care se calcula prin raportare la venitul brut realizat angajat. De asemenea, prin art. 1 Decretul nr. 389/1972 se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, aspect confirmat și de către angajatorul emitent al adeverinței din cauza de față.

Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora "sistemul public se organizează si funcționează având ca baza principiul contributivitatii, și ale art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000.

Tribunalul a apreciat că prin art. 4 alin. 2 și 3 din OUG nr. 4/2005 legiuitorul se abate de la principiul contributivitatii pe care îl afirmase categoric in Legea nr. 19/2000 reținând că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței, formele de retribuire în acord nefiind luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționata pentru "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".

Tribunalul a susținut că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, fata de cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivitatii, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.

Formele de retribuire in acord si celelalte venituri menționate in adeverința in cauza nu au făcut parte, într-adevăr, din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale, or acestea se stabileau si se achitau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar.

Instanța a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul ca statul si-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților sa primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie sa fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre parti, astfel că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri si de faptul ca au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr- (2713/2009).

În susținerea recursului s-a arătat că, în fapt, reclamantei i s-au recalculat drepturile de pensie ținându-se cont de toate actele depuse la dosarul de pensie, mai puțin adeverințele sus menționate deoarece acestea cuprindeau sporuri de acord ce nu fac obiectul OUG nr.4/2005.

Referitor la perioada în care reclamanta a lucrat în acord global, recurenta învederează instanței că potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, care reia prevederile art.10 din Legea nr.3/1977, modificate și completate prin art.10 din Legea nr.49/1992, la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete și sporurile permanente, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor înregistrate în carnetul de muncă.

Astfel, veniturile realizate în acord global reprezintă venituri temporare, fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, nefiind înscrise în carnetul de muncă, motiv pentru care, nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.

Referitor la fondul cauzei, recurenta susține că insuficienta apreciere a probelor administrate de către aceasta, respectiv, punctul de vedere al Casei de Pensii a Municipiului B ce a fost prezentat cu ocazia dezbaterilor din fața primei instanțe, în sensul că, art.4 din Legea nr.2/1983 reglementează lucrul în acord global și prevede că:"istemul de retribuire asigură cointeresarea materială a celor ce muncesc la creșterea producției, a productivității muncii și a eficienței economice, precum și repartizarea echitabilă a veniturilor provenite din muncă, un raport corespunzător între veniturile individuale minime și maxime.

Forma de retribuire în acord global se extinde și se generalizează în toate unitățile economice.

Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor și altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și compensațiilor prevăzute de lege".

S-a mai susținut de către recurentă că la calculul drepturilor de pensie, întotdeauna s-a avut în vedere respectarea principiului egalității atât pentru persoanele care prin munca lor au depășit producția planificată, cât și pentru situația nerealizării producției planificate și în acest caz, retribuția diminuându-se, astfel încât, la calculul pensiei s-a avut în vedere numai retribuția stabilită prin contractul de muncă.

Acesta fiind și motivul avut în vedere de către legiuitor când nu a încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global în categoria sporurilor cu caracter permanent.

Această dispoziție este în concordanță cu prevederile legii-cadru în materia asigurărilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual, cu ocazia operațiunii de recalculare guvernate de G nr. 4/2005, realizându-se cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.

În drept, a invocat dispozițiile art.304, pct.9 și art.3041pr. civ. cât și dispozițiile Legii nr.19/2000.

Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.

Într-adevăr, în mod legal și temeinic a statuat prima instanță că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de participanții la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite, conform principiului contributivității, care cere ca la stabilirea drepturilor de pensie să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverința eliberată de unitatea la care asiguratul și-a desfășurat activitatea.

În speță, s-a constatat că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite petentului, intimata nu a valorificat sumele încasate, prevăzute în adeverințele nr..3502/19.11.2004 emisă de SC""SA și nr./30.07.2008 emisă de SC""SA, reprezentând acord global și prime, pentru care angajatorii au certificat plata CAS.

Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul realizat de angajat, totodată art. 1 din Decretul nr. 389/1972 dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul salariat.

Cât privește OUG nr. 4/2005, aceasta stabilește că recalcularea

pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, iar în privința formelor de retribuire în acord și premiilor acordate, în anexa 1 se menționează că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, nefăcând parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare.

Or, veniturile suplimentare obținute de petentă au avut caracter de continuitate, fiind incluse în câștigul brut realizat, față de care s-a reținut și virat contribuția de asigurări sociale, astfel că trebuie avute în vedere la recalcularea pensiei.

Se reține, de asemenea, că și art. 3 din Legea nr. 3/1977 ocrotea dreptul la pensie al tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă, pe baza contractului de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege, principiul fiind reiterat și prin art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite.

Față de reglementările anterior enunțate, se apreciază că au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, pentru că soluția contrară ar duce la nerealizarea scopului urmărit de legiuitor, respectiv ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

Prin urmare, în mod legal și temeinic, prima instanță a stabilit că și veniturile suplimentare menționate în adeverința depusă la dosar trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art.312 alin. 1 Cod procedură civilă.

În baza art.274 cod procedură civilă, Curtea va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.494 din data de 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26707/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .

Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

10.08.2009

Jud. fond.:

Președinte:Cristescu Simona
Judecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 4697/2009. Curtea de Apel Bucuresti