Cerere recalculare pensie. Decizia 5629/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5155/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5629/
Ședința publică de la 14.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI împotriva sentinței civile nr.476/18.05.2009 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr-(1432/C/2009 în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 476/18.05.2009, pronunțată de către Tribunalul Călărași -Secția Civilă s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu intimata Casa Judeteana de Pensii C, a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, conform OUG nr.4/2005, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, a obligat pârâta către reclamant la plata diferențelor dintre pensia recalculată reclamantului potrivit prezentei sentințe și pensia încasată, începând cu data de 29.04.2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit deciziei de pensionare nr. 75385/15.06.1994, la data pensionării reclamantul a avut o vechime în grupa I-a de muncă de 31 ani, 3 luni și 15 zile, determinată în baza Legii nr. 3/1977, iar la determinarea punctajului mediu anual al acestuia pârâta avut în vedere un stagiul complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr. 19/2000.
În cauză, în raport de data la care drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite, respectiv 15.06.1994, la recalculare se aplică dispozițiile art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005 potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004.
Potrivit art. 2 alin. 4 din HG nr. 1550/2004 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977, astfel că, în cazul reclamantului, care a înregistrat o vechime în grupa a I-a de muncă de 30 ani, 7 luni și 18 zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art. 14 din Legea 3/1977, adică de 20 ani, cu precizarea că această problemă a fost tranșată irevocabil de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie care, soluționâd recursul in interesul legii, prin Decizia nr. 40/22.09.2008, a admis că dispozițiile art. 77 alin (2) raportat la art. 43 alin (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că pentru asigurații care au lucrat în condiții speciale de muncă și ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977, intrucat Legea nr. 19/2000 nu se poate aplica decât situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu și persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977.
Prin urmare, în raport de aceste considerente, instanta a constatat ca actiunea reclamantului este intemeiată, urmând a fi admisă ca atare și a obliga pârâta să-i recalculeze drepturile de pensie conform OUG nr.4/2005, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Totodată, a obligat pârâta către reclamant și la plata diferențelor dintre pensia recalculată potrivit prezentei sentințe și pensia încasată, începând cu data de 29.04.2006.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului,criticând sentința pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. recurenta a arătat că potrivit art.2 al.1 din HG nr.1550/2004, interpretate in mod gresit de catre instanta de fond, reclamantul avea dreptul doar la acordarea pensiei mai devre decat daca ar fi desfasurat activitate in grupa a III-a de munca.
Ca atare, intimatului petent i-au fost recalculate corect drepturile de pensie, în temeiul OUG nr.4/2005, cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 30 de ani, fata de faptul ca legea nr.3/1977 nu mai este in vigoare si nici nu ultractiveaza.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul recurentei-pârâte este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Prin decizia nr.75385/15.06.1994 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă, s-a dispus pensionarea intimatului reclamant, în baza Legii nr.3/1977.
Potrivit mențiunilor cuprinse în carnetul de muncă al intimatului și în decizia mentionata, intimatul-reclamant a realizat o vechime efectivă în grupa I de muncă de peste 20 de ani.
Recalcularea pensiei conform nr.OUG 4/2005 se face în raport de prevederile nr.HG 1550/2004 care, în art. 1 din Anexa 1 dispune în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este reprezentat devechimea integralăîn muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie a beneficiarului operațiunii de recalculare.
Instanța de fond a apreciat in mod corect că art. 14 din Legea nr. 3/1977, ca normă specială, prevede o vechime minimă necesară deschiderii dreptului la pensie de 20 de ani pentru persoane care au lucrat în grupa I de muncă, vechime asimilată unui stagiu complet de cotizare.
Prin urmare, acesta este actul normativ care trebuie avut in vedere pentru a verifica daca parata a aplicat in mod corect dispozitiile legale privind stagiul complet de cotizare.
Potrivit art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004 privind efectuarea operatiunilor de evaluare in vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurarilor sociale de stat potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, "pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977".
Legea nr. 3/1977 nu cuprindea notiunea de "stagiu complet de cotizare", care a fost introdusa abia incepand cu Legea nr. 19/2000.
In art. 41 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 se prevede ca "stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea acestuia,pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr.3."
Art. 8 din Legea nr. 3/1977 prevedea ca "personalul muncitor care are o vechime in munca de minimum 30 ani barbatii si 25 ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusa si limita de virsta, la implinirea virstei de 62 ani barbatii si 57 ani femeile."
Din coroborarea acestor dispozitii legale rezulta ca notiunea de "stagiu complet de cotizare" prevazuta de Legea nr. 19/2000 corespunde notiunii de "vechime in munca" prevazuta de Legea nr. 3/1977.
Odata retinut acest aspect, se observa ca art. 8 din Legea nr. 3/1977 reprezenta norma generala in materie de vechime in munca necesara pentru deschiderea dreptului la pensie, dispozitii speciale fiind prevazute pentru cei care isi desfasurau activitatea in grupe superioare de munca.
Astfel, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, "persoanelor care au lucrat efectiv cel putin 20 ani in locuri care, potrivit legii, se incadreaza in grupa I de munca, sau cel putin 25 ani in grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia in calcul, pentru fiecare an lucrat in aceste grupe cite:
a) un an si sase luni pentru grupa I de munca;
b) un an si trei luni pentru grupa II de munca.
(2) Pe aceasta baza persoanele care au lucrat in grupele I si II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la implinirea virstei de:
a) 52 ani, pentru grupa I si 57 ani pentru grupa II, barbatii;
b) 50 ani pentru grupa I si 52 ani pentru grupa II, femeile.
(3) Persoanele care indeplinesc conditiile prevazute de alin. (1) sint pensionate, la cerere, si la 50 de ani, atit barbatii cit si femeile din grupa I de munca, si la 55 ani barbatii sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca."
Desi, aparent, textul este concentrat pe aspectele privitoare la reducerea varstei standard de pensionare, nu se poate face abstractie de faptul ca, in mod real, dupa 20 de ani de activitate in grupa I de munca asiguratii se puteau inscrie la pensie pentru limita de varsta, daca indeplineau si conditia privitoare la varsta redusa. Prin urmare, aceasta era vechimea in munca ceruta de lege pentru a putea solicita pensie pentru limita de varsta, ceea ce inseamna ca acesta era stagiul complet de cotizare, dupa terminologia folosita de Legea nr. 19/2000.
In speta de fata, intimatul-contestator a desfasurat timp de peste 20 ani activitati incadrate in grupa I de munca. Din cuprinsul deciziei de pensionare rezulta ca reclamantul a lucrat in locuri de munca ce se incadreaza in grupa I de munca 31 ani, 3 luni si 15 zile.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40/22.09.2008, dată în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, a statuat că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Prin urmare, Curtea constată că, în cazul contestatorului, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, ca efect al aplicării art. 14 din Legea nr. 3/1977, astfel cum s-a reținut în sentința recurată, fiind astfel nefondată critica recurentei sub acest aspect.
Pentru considerentele arătate, Curtea va reține ca legală hotărârea instanței de fond, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI împotriva sentinței civile nr.476/18.05.2009 pronunțate de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr-(1432/C/2009 în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./tehnored.: /2ex
22.10.2009
Jud. fond:;
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana Ignat, Maria