Cerere recalculare pensie. Decizia 5787/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.4061/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.5787/

Ședința publică de la 21 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Uță Lucia

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa Județeană de Pensii I împotriva sentinței civile nr.473 F din data de 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr- (1133/2009), în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect:"recalculare pensie."

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenta Casa Județeană de Pensii I și intimatul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, având în vedere împrejurarea că ambele părți în cauză, prin cererile formulate au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare atât asupra excepției prescripției dreptului la acțiune privind perioada 01.12.2005 - 29.04.2006 cât și pe fondul pricinii.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.475/F/19.05.2009 pronunțată în dosarul nr- (1133/2009), Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a dmis cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii I și a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu data de 1 decembrie 2005, obligat pârâta către reclamant la plata diferențelor dintre pensia cuvenită la data de 1.12.2005 și pensia încasată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit deciziei de pensionare nr.77672/21.11.1997, reclamantul contestator, la data pensionării a avut o vechime în grupa I-a de muncă de 27 ani, 1 luni și 2 zile determinată în baza Legii nr.3/1977.

La determinarea punctajului mediu anual al reclamantului, pârâta avut în vedere un stagiul complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr.19/2000.

În cauză, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 01.12.1999, la recalculare se aplică dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005 potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004.

Potrivit art.2 alin.4 din HG nr.1550/2004 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/1977.

Ori, în cazul contestatorului care a înregistrat o vechime în grupa a I-a de muncă de 27 ani, 1 luni și 2 zile stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art. 14 din Legea 3/1977, adică de 20 ani.

Tribunalul a reținut că această problemă a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, soluționând recursul în interesul legii, prin Decizia nr.40 din data de 22.09.2008, a admis că dispozițiile art.77 alin (2) raportat la art.43 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care si-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs motivat Casa Județeană de Pensii I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 din Codul d e procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, Casa Județeană de Pensii Iaa rătat, în esență, următoarele:

Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă din sistemul de stat, drepturile de pensie fiind stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977, începând cu 1.08.1995.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul contestă decizia nr. 66746/30.11.2005, privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, conform prevederilor nr.HG 1550/2004 și nr.OUG 4/2005.

A susținut recurenta că prevederile art.2 alin.2 și nu alin. 4 din Normele Metodologice de aplicare a nr.HG 1550/2004 nu i se pot aplica reclamantului, deoarece drepturile de pensie i-au fost stabilite începând cu data de 01.07.1991, conform Legii nr. 3/1977.

Prevederile mai sus-menționate se aplică beneficiarilor de pensie ale căror drepturi au fost stabilite anterior datei de 01.07.1977.

Ordinul nr. 50/1990 face doar precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și a-II-a de muncă în vederea pensionării, și nu a reducerii stagiului complet de cotizare.

Recurenta a mai susținut că reclamantul beneficiază de prevederile OUG nr. 100/2008 și că, la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului, s-a utilizat stagiul complet de cotizare de 30 ani conform Legii nr. 19/2000.

Atât la art.14 alin.2 lit. a) și b) din Legea nr.3/1977, cât și la art. 42 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 sunt prevăzute reducerile vârstelor standard de pensionare ale persoanelor care se încadrează în grupa I și a-II-a de muncă și nu a stagiului complet de cotizare care este de 30 de ani.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate, care este legală și temeinică.

În recurs, nu au fost administrate probe.

La termenul de judecată din data de 21.10.2009, instanța de recurs a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea drepturilor patrimoniale.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Asupra excepției invocate, Curtea reține că dreptul la acțiune având ca obiect acordarea diferențelor de pensie recalculate, are un caracter patrimonial astfel încât este supus prescripției extinctive în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958. Cum în cauză acțiunea a fost formulată în fața instanței de fond la data de 29.04.2009, pentru perioada 1.12.2005-29.04.2006 operează prescripția extinctivă. În consecință, pentru acest interval, Curtea va admite recursul, în baza art. 304 pct. 9 cod.proc. civilă, va modifica în parte sentința recurată în baza art. 312 alin 1 cod proc. civilă, va admite excepția prescripției invocată din oficiu și va respinge ca prescrisă acțiunea.

Pe fondul cauzei, criticile recurentei sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al intimatului și din decizia nr. 77672/21.11.1997, definitivă (fila 6 dosar fond), acesta a realizat o vechime efectivă, necontestată, în grupa I de muncă de 27 ani, o lună și 2 zile, cum corect a reținut instanța de fond. Pensia sa a fost recalculată, în baza nr.OUG 4/2005.

În mod judicios prima instanță a reținut că, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

În cauză, nu prezintă relevanță nici stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 19/2000, câtă vreme drepturile de pensie ale intimatului nu au fost stabilite în baza legii noi, ci în temeiul Legii nr. 3/1977.

Recalcularea pensiei conform nr.OUG 4/2005 se face în raport de prevederile nr.HG 1550/2004 care, în art. 2 alin. 1 din Anexa 1 dispune în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.

În mod corect instanța de fond a apreciat că art. 14 din Legea nr. 3/1977, ca normă specială, prevede o vechime minimă necesară deschiderii dreptului la pensie de 20 de ani pentru persoane care au lucrat în grupa I de muncă, vechime asimilată unui stagiu complet de cotizare. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40/22.09.2008, dată în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, decizie la care în mod corect Tribunalul s-a raportat.

Astfel, instanța supremă a decis în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Prin urmare, Curtea constată că, în cazul intimatului, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, ca efect al aplicării art. 14 din Legea nr. 3/1977, astfel cum în mod just a reținut prima instanță.

Raportat la obiectul litigiului, Curtea apreciază că dispozițiile OUG nr. 100/2008, invocate de către recurentă nu prezintă relevanță în cauza dedusă judecății, instanța fiind investită cu verificarea modului de aplicare a nr.OUG 4/2005 în raport de prevederile nr.HG 1550/2004 la recalcularea drepturilor de pensie pentru persoanele care au lucrat în grupe de muncă, fără legătură cu instituirea beneficiului unui punctaj suplimentar, reglementat printr-un nou act normativ și care urmează a se aplica ulterior.

Nu poate fi reținut în speță motivul de modificare subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, întrucât criticile aduse sentinței atacate nu se circumscriu acestui text, nevizând interpretarea greșită a vreunui act dedus judecății, care să fi fost denaturat de prima instanță.

În consecință Curtea reține că, pe fondul cauzei, prima instanță a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, hotărârea atacată urmând a fi menținută, sub aceste aspecte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentaCasa Județeană de Pensii Iîmpotriva sentinței civile nr.473 F din data de 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr- (1133/2009), în contradictoriu cu intimatul.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.12.2005-29.04.2006 și respinge acțiunea pentru acest interval ca fiind prescrisă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact.LG/2 ex./02.12.2009

Jud.fond: Al.;

Președinte:Uță Lucia
Judecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 5787/2009. Curtea de Apel Bucuresti