Cerere recalculare pensie. Decizia 6143/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 3486/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6143R

Ședința publică de la 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -

JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.2008 din data de 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata,având ca obiect "recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata prin avocat I, cu împuternicire avocațială nr.-/28.05.2009, aflată la fila 11 dosar, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă avocatului intimatei cuvântul în combaterea recursului.

Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării. Cu cheltuieli de judecată, în baza chitanței nr.171/28.05.2009, aflată la fila 12 dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Cu privire la recursul dedus judecății:

Prin sentința civilă nr. 2008 din data de 11.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a -a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, a obligat pârâta sa emită o noua decizie de pensie, prin care să recalculeze,în temeiul Legii nr. 19/2000 începând cu data de 01.12.2008, drepturile de pensie pentru limită de vârsta cuvenite reclamantei, prin luarea în considerare și a veniturilor evidențiate in adeverințele nr. 769/24.11.2008 emisă de A și nr. 1368/20.11.2008 emisă de SC

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că contestatoarea a fost beneficiara a unei pensii de limită de invaliditate plătită de Casa Locala de Pensii Sector 2, fiind pensionată în anul 2005 prin Decizia nr. -/16.11.2005 (fila 4) iar, la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei pentru munca depusă și limită de vârstă, nu au fost luate în considerare veniturile și datele dovedite cu cele două adeverințe(fila 38 dosar) prin care se evidențiau veniturile realizate de acesta și pentru care s-au virat contribuții la bugetul statului de către cele două societăți, fiind încălcat astfel principiul contributivității prev. de art. 2 lit. e și art. 155 din Legea nr. 19/2000.

Potrivit art. potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportareasalariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile,sau, după caz, avenitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Se apreciază de către tribunal că în speță au aplicabilitate aceste dispozițiile legale cu valoare de principiu pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat Ar fi inechitabil ca veniturile realizate în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 să nu fie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, iar după intrarea în vigoare a legii să fie avute în vedere toate veniturile realizate, chiar dacă dintre acestea unele sunt venituri nepermanente. Plata contribuției de asigurări sociale în ambele situații impune aceeași soluție cu privire la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât altfel, sumele plătite cu titlu de contribuție de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare nu ar corespunde unei contraprestații care să fi justificat reținerea lor.

Prin urmare, intimata trebuie să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public (formele de retribuire în acord și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare, într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care conform art. 10 din Legea nr. 3/1977 era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat iar nu de cel tarifar) în considerarea prevederilor legale și a adeverințelor eliberate de fostul angajator al contestatoarei, care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport de toate veniturile realizate de salariat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta susține că sentința instanței de fond este criticabilă, sub aspectul analizării probelor administrate al aplicării greșite a prevederilor legale, în ceea ce privește luarea în calcul a veniturilor temporare - acord, prime, menționate in adeverințele menționate in dispozitiv.

Referitor la cererea reclamantei de a i se emite o nouă decizie prin care să-i fie luate în considerare sporurile prevăzute în adeverințele depuse, s-au menționat următoarele: în adeverințele respective sunt prevăzute câștiguri suplimentare - acord si prime; cu privire la perioada în care reclamanta a obținut câștiguri suplimentare - "acord si prime"- s-a menționat că acestea nu au fost " câștiguri permanente" în înțelesul-/2005 (așa cum se observa si din adeverința); s-a precizat ca art. 164 din Legea 19/2000 (care reia prevederile art. 10 din Legea nr. 3/1977, modificate și completate prin art. 10 din Legea nr. 49/1992) prevede că la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete si sporurile permanente, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor înregistrate în carnetul de munca.

Veniturile realizate în acord global și prime reprezintă venituri temporare, fără caracter permanent si care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare (nefiind înscrise in carnetul de munca), astfel încât nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.

Tribunalul Bucureștia reținut în considerentele sentinței civile recurate că în mod greșit Casa Locala de Pensii Sector 2 nu a luat in considerare primele și acordul, apreciind că aceasta soluție ar reprezenta o încălcare a principiului contributivității statuat în art. 2, lit. e) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale.

Având in vedere prevederile nr.OUG 4/2005, care este norma juridica ce are caracter special, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire in acord, obligarea noastră la emiterea unei decizii cu luarea în calcul a sporurilor menționate in adeverințe, este nelegală și nefondată.

În concluzie, instanța de fond a încălcat principiul juridic conform căruia norma juridică speciala derogă de la cea cu caracter general și se aplica cu întâietate.

De altfel, pct. VI din anexa nr.OUG 4/2005 prevede condițiile imperative de forma și fond pe care trebuie să le îndeplinească adeverințele prin care se dovedesc sporurile cu caracter permanent, sporuri care fac parte din baza de calcul a pensiilor.

Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabila a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor si a altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor si a compensațiilor prevăzute de lege.

La calculul drepturilor de pensie, întotdeauna s-a avut în vedere respectarea principiului egalității atât pentru persoanele care prin munca lor au depășit producția planificată, cât și pentru situația nerealizării producției planificate (in acest caz, retribuția diminuându-se) astfel că, la calculul pensiei s-a avut în vedere numai retribuția stabilită prin contractul de munca.

Acesta este și motivul avut in vedere de către legiuitor când nu a încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global, primele, in categoria sporurilor cu caracter permanent.

De asemenea, instanța de fond a încălcat și prevederile art. 159 din Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare atunci când a obligat recurentul-intimat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea contestatoarei.

În drept, s-au invocat prevederile art.304 pct. 8 si 9 si art. 3041din Codul d e procedura civila, Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 49/1992.

Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca neîntemeiat, și menținerea sentinței civile nr.2008 din data de 11.03.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, ca fiind legală și temeinică.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 23 și 78 din Legea nr. 19/2000 în baza de calcul sunt incluse și sporurile și adausurile reglementate de lege(.) numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportare la salariul brut lunar individual, inclusiv sporurile și adausurile- care au constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale-

Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de către angajat, iar prin art. l din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

În speță au aplicabilitate aceste dispoziții legale cu valoare de principiu, pentru că soluția contrară ar presupune încălcarea principiului contributivității cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.

Ca atare, s-a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, ca neîntemeiat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul recurentei-pârâte Casa de Pensii a Municipiului B este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

La stabilirea drepturilor de pensie cuvenite intimatei reclamante, recurenta pârâta nu a valorificat sumele încasate ca urmare a salarizării în acord global înscrise în adeverințele nr. 769/24.11.2008 emisă de SA și nr. 1368/20.10.2008 emisă de

Veniturile realizate în sistem de acord global, precum și celelalte venituri suplimentare trebuie luate în considerare la calcularea drepturilor de pensie, pentru următoarele considerente:

Retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art. 1 Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupracâștigului brut realizat de personalul lor salariat.Se observă, așadar, ca pentru toate aceste sume angajatorii calculau și virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat și de către angajatorul emitent al adeverințelor din cauza de față.

Odată reținut acest aspect, se cuvin a fi precizate dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora "sistemul public se organizează și funcționează având ca baza principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".

Acest principiu este dezvoltat în dispozițiile următoare din același act normativ, în secțiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Astfel, potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportareasalariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile,sau, după caz, avenitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Prin art. 4 alin. 2 și 3 din OUG nr. 4/2005 legiuitorul se abate de la principiul contributivității pe care îl afirmase categoric in Legea nr.19/2000 si precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelorsunt enumerate în anexele ordonanței.Acesteapot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.

În privința formelor de retribuire în acord, în anexa 1 OUG nr. 4/2005 se menționează că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționata pentru "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".

În aceeași Anexa a OUG nr. 4/2005, la pct. IV, legiuitorul optează pentru luarea în calcul a oricăror sporuri acordate de către ministerele de resort, conform actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plata și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale.

Apreciem că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, față de cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității,consecința fiind nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.

Sintetizând, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr. 19/2000, este construită în jurul acestui principiu fundamental, și anume ca orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, soluția trebuie sa fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".

diferite asupra chestiunii în discuție între casele de pensii și instanțele judecătorești sunt generate de inconsecvența legiuitorului.

Pe de o parte, se afirma în art. 2 al legii cadru principiul contributivității, mai sus menționat.

Pe de alta parte, același legiuitor limitează fără nicio justificare rezonabilă aplicarea acestui principiu, în cuprinsul OUG nr. 4/2005, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri și sporuri obținute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv ca nu ar fi avut caracter permanent. Tot în OUG nr. 4/2005 se recunoaște posibilitatea valorificării unor venituri, în măsura în care pentru acestea s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.

Instanța apreciază ca ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul ca statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților să primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie sa fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părți.

Prin urmare, în prezența acestei dualități de reglementare, revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî ca principiul contributivității afirmat in art. 2 din Legea nr. 19/2000 si dezvoltat in art. 78 alin. 1 din același act normativ primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Referitor la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, Curtea apreciază că în mod corect au fost acordate aceste cheltuieli contestatoarei, întrucât dispozițiile art. 159 din Legea nr. 19/2000 stabilesc numai scutirea de taxa de timbru nu și de cheltuieli de judecată.

Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată - în care este inclus și onorariul apărătorului părții ce a avut câștig de cauză - îl reprezintăculpa procesuală părții adverse, care prin atitudinea sa a condus la declanșarea litigiului.

În sistemul nostru de drept, sancțiunea (cu caracter general) care intervine în cazul abuzului de drept constă în obligarea autorului acestui abuz la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau moral cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său, potrivit regulilor din materia răspunderii civile delictuale.

Așadar, în funcție de situația concretă din speță, instanța îl poate obliga pe cel care pierde procesul să suporte onorariul de avocat plătit de adversarul său. Cu alte cuvinte, pe temeiul răspunderii civile delictuale, partea ce câștigă litigiul are dreptul de a obține de la adversar, în cadrul cheltuielilor de judecată, sumele pe care le-a plătit cu titlu de onorariu de avocat (fapta ilicită săvârșită de cel care a pierdut procesul constând în declanșarea litigiului.

Așadar, în mod legal și temeinic, cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate în cauză, prima instanță a stabilit că și aceste venituri trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, în aplicarea cu prioritate a dispozițiilor cu valoare de principiu în materie, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin.1 din Codul d e procedură civilă.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurenta să plătească intimatei cheltuieli de judecată în valoare de 500 lei, reprezentând onorariu apărător ales (fila 12 dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.2008 din data de 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata .

Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red./Tehnored.

2.ex./05.11.2009

Jud. fond:

Președinte:Dragoș Alin Călin
Judecători:Dragoș Alin Călin, Nadia Raluca Ilie

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 6143/2009. Curtea de Apel Bucuresti