Cerere recalculare pensie. Decizia 6538/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4047/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6538R
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta Casa Județeană de Pensii, împotriva sentinței civile nr.497F din 19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect-recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constatând cauza în stare de judecată, văzând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.497F din 19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, a fost admisă cererea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii I,
A fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 01.12.2005, și
A fost obligată pârâta către reclamant la plata diferențelor dintre pensia cuvenită la data de 1.12.2005 și pensia încasată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, așa cum rezultă din decizia nr.85949/30.08.1998, reclamantul avea la data pensionării o vechime în grupa I de muncă de 26 de ani, 3 luni și 15 zile, conform Legii nr.3/1977, iar la determinarea punctajului anual, pârâta a avut în vedere un stagiul de cotizare de 30 de ani, conform Legii nr.19/2000.
S-a considerat că, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 01.09.1999, la recalculare se aplică dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004.
Aceasta, întrucât, potrivit art.2 alin.4 din nr.HG1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977".
De asemenea, a fost avută în vedere decizia nr.40/22.09.2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, soluționând recursul în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile art.77 alin.2, raportat la art.43 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtei Casa Județeană de Pensii.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9.pr.civ. recurenta a invocat excepția tardivității cererii de chemare în judecată arătînd că intimatul,prin motivele invocate decizia de recalculare a drepturilor sale de pensie,fiind incidente dispozițiile art.87 din Legea nr.19/2000.
A mai susținut recurenta că prevederile art.2 alin.2 din HG nr.1550/2004 nu sunt aplicabile reclamantului, întrucât drepturile de pensie ale acestuia au fost stabilite începând cu data de 01.09.1999, conform Legii nr.3/1977.
De asemenea, s-a invocat faptul că Ordinul nr.50/1990 face doar precizarea locurilor de muncă care se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării, fără a dispune reducerea stagiului de cotizare și s-a susținut că reclamantul a beneficiat și de prevederile OUG nr.100/2008, privind pe asigurații care au desfășurat activitatea în locurile de muncă încadrate în grupele I și II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001.
A mai arătat recurenta că art.14 din Legea nr.3/1977 prevede doar reducerea vârstei standard de pensionare a persoanelor care se încadrează în grupa I și II de muncă, nu și reducerea stagiului complet de cotizare, care este de 30 de ani.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată cu care a investit prima instanță, intimatul reclamant a solicitat obligarea recurentei pârâte la emiterea unei decizii de recalculare a drepturilor sale de pensie în conformitate cu dispozițiile OUG nr.4/2005, prin care, la stabilirea punctajului mediu anual și a drepturilor de pensie ale primului să se utilizeze stagiul de cotizare prevăzut de dispozițiile speciale ale art.14 din Legea nr.3/1977 la care fac trimitere dispozițiile art.2 alin.3 din nr.HG1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public.
Având prin urmare natura juridică a unei obligații de a face iar nu a unei contestații formulate de pensionar împotriva unei decizii de stabilire ori de recalculare a drepturilor sale de pensie,cererii introductive de instanță deduse judecății în speță nu îi sunt aplicabile dispozițiile imperative ale art.87 din Legea nr.19/2000 ce instituie sub sancțiunea decăderii un termen legal imperativ doar pentru introducerea unei asemenea contestații.
Curtea mai reține că potrivit art.2 alin.3 din nr.HG1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977".
Art.14 din Legea nr.3/1977 prevede la alin.1 "persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă", alin.2 al aceluiași articol"e p. aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de: 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații; 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile",iar prin alin.3 "persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin.1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de munca, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă".
Este adevărat că stagiul complet de cotizare de 30 de ani era consacrat cu caracter de principiu de Legea nr.3/1977, însă această lege a instituit și o serie de situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 de ani în cazul persoanelor ce lucrau în grupa I de muncă și de 25 de ani pentru cei ce lucrau în grupa a Il-a de muncă sau care lucrau ca personal navigant, în cazul nevăzătorilor stagiul complet de cotizare era de 15 ani bărbații și 10 ani femeile.
Ca urmare, fiind vorba de un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială (este vorba de art.14 alin.1 și 2 din Legea nr.3/1977), determinarea punctajului mediu anual trebuie să se facă în procedura de recalculare a drepturilor în temeiul OUG nr.4/2005, în raport de stagiul de cotizare prevăzut de această normă specială.
De asemenea, se reține că, prin decizia nr.40/22.09.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile art.77 alin.2, raportat la art.43 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Decizia sus menționată este obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3 pr.civ. în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept supuse judecății, motiv pentru care, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii, împotriva sentinței nr.497F din 19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
24.11.2009
Jud. fond:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta