Cerere recalculare pensie. Decizia 7104/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(5672/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.7104/
Ședința publică din data de 03 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5109 din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 11074/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect - obligația de a face, recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns intimatul reclamant, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/21.10.2009 atașată la fila 16 dosar lipsind recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant, a depus la dosar întâmpinare prin serviciul registratură al acestei secții la data de 18.11.2009, precum și faptul că recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul intimatului reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. nr. 5109 din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 11074/3/AS/2009, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul și s-a dispus obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani.
Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului, începând cu 18.03.2006, diferențele dintre pensia recalculată conform prezentei hotărâri și pensia efectiv încasată.
În final, pârâta a fost obligată la 600 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pârâta a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
1. Potrivit Normelor Metodologice de Aplicare a nr. 1550/2004 emise de CNPAS, singurii beneficiari ai stagiilor complete de cotizare de 15, 20, 25 ani sunt cei care au beneficiat în momentul ieșirii la pensie de o lege specială care să le confere aceste drepturi.
Reclamantul nu a beneficiat de nici o lege specială, deci în lumina celor prezentate mai sus, nu poate beneficia de un stagiu complet de cotizare de 20 ani.
oluția instanței este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a dispozițiilor legale.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 locurile de muncă erau încadrate potrivit Legii nr. 3/1977 în grupe de muncă, respectiv grupa I-a de muncă și grupa a II-a de muncă, sens în care erau dispozițiile art. 14 din lege.
Legea nr. 19/2000 a renunțat la acest sistem de clasificare a locurilor de muncă, însă conform art. 18 alin. 2 "cotele de contribuții de asigurări sociale sunt diferențiate în funcție de condițiile de muncă normale, deosebite sau speciale".
Art. 19 din aceeași lege definește categoria locurilor de muncă în condiții deosebite, dar nu le enumeră, prevăzând că acestea se stabilesc prin hotărâre de guvern.
În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent saun în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc.
Art. 20 stabilește în mod expres locurile de muncă în condiții speciale, care nu coincid decât în mică parte cu cele încadrate în fosta grupa I de muncă.
Potrivit normelor interne transmise de CNPAS, activitatea desfășurată în grupa I de muncă nu face obiectul "condițiilor speciale" din Legea nr. 19/2000, acestea fiind reîncadrate.
În consecință, grupa I de muncă pe Legea nr. 3/1977 nu este asimilată de Legea nr. 19/2000 în cadrul condițiilor speciale de muncă.
Art. 43 din Legea nr. 19/2000 stabilește norme derogatorii cu privire la stagiul și vârsta de pensionare pentru cei care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă cu condiții speciale, nu în grupa I de muncă potrivit Legii nr. 3/1977.
Instanța își întemeiază soluția în drept pe o lege abrogată (Legea nr. 3/1977), unde nu se punea problema punctajului mediu anual și a stagiului complet de cotizare.
2. În considerentele sentinței, instanța reține că "potrivit art. 4 din nr. 478/1990, personalul din Întreprinderea poate cere pensionarea", precum și că "nu există nici o rațiune pentru a considera că petentul nu se află într-o situație identică cu persoanele care au beneficiat de dispozițiile nr. 478/1990".
Prin aceasta instanța a încălcat principiul unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem.
Practic, instanța extrapolează dispozițiile unei legi speciale în generalitatea spețelor în ceea ce privește lucrul în grupe de muncă, considerându-le identice.
Câtă vreme legiuitorul a promulgat o lege specială, se înțelege că aceasta se aplică numai în anumite situații, nelăsând loc de interpretări ulterioare.
Din considerentele sentinței reiese faptul că dacă face aplicarea întocmai a legii, se apreciază că ar fi în culpă procesuală pentru motivul că nu a generalizat aceste dispoziții, aplicându-le tuturor pensionarilor care au peste 20 de ani în grupa I de muncă.
Or, aceasta constituie încălcarea legii tocmai de către instanță.
3. Obligarea pârâtei la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, onorariu care oricum trebuia cenzurat de către instanță în temeiul art. 274 alin. 3. proc. civ. având în vedere speța și singurul termen de judecată, este dată cu încălcarea gravă a legii și a principiilor de drept, prin netemeinicia considerentelor sentinței.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate prin primul motiv de recurs nu pot fi primite.
Astfel, ținând seama de conținutul dispozițiilor OUG nr. 4/2005 și nr. 1550/2004, având în vedere că intimatul-reclamant s-a pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977 și a lucrat o perioadă de peste 25 ani în grupa a II-a de muncă, Tribunalul a procedat în mod just atunci când a obligat Casa de Pensii a Municipiului B să recalculeze drepturile de pensie ale autorului acțiunii conform OUG nr. 4/2005, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 25 ani.
O asemenea concluzie se impune, deoarece în cazul intimatului-persoană fizică sunt aplicabile, în privința determinării mărimii stagiului complet de cotizare, prevederile art. 14 din Legea nr. 3/1977 (în baza cărora el a fost pensionat) și care fac referire la persoane care au lucrat 25 ani în grupa a II-a de muncă, adică exact situația intimatului-persoană fizică.
Totodată, trebuie avute în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 40/22.09.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite - decizie care este obligatorie pentru instanțele judecătorești române conform art. 329.proc.civ. și care este întrutotul aplicabilă în speță - prin care s-a statuat că prevederile art. 77 alin. 2 rap. la art. 43 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977-31.03.2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă (cazul intimatului-reclamant), este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.
Așa fiind, toate susținerile recurentei în sensul că instanța de fond ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale ori că ar fi apreciat eronat probatoriul administrat în cauză, sunt nefondate și urmează a fi înlăturate.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat, întrucât în considerentele hotărârii instanței de fond nu există nici o mențiune în sensul că "potrivit art. 4 din nr. 478/1990, personalul din Întreprinderea poate cere pensionarea" sau că "nu există nici o rațiune pentru a considera că petentul nu se află într-o situație identică cu persoanele care au beneficiat de dispozițiile nr. 478/1990".
În plus, în întreg cuprinsul motivării recursului, autoarea acestei căi de atac face referire la chestiunea persoanelor care au lucrat timp de 20 ani în grupa I de muncă, cu toate că în speța dedusă judecății în prezentul proces nu se pune o asemenea problemă, intimatul-reclamant pretinzând să i se recalculeze drepturile de pensie pentru activitatea desfășurată timp de peste 25 ani în grupa a II-a de muncă. Acest aspect demonstrează eroarea în care s-a aflat atunci când a redactat motivele de recurs și constituie un argument în plus în sprijinul înlăturării acestora ca nefondate.
Sunt neîntemeiate și susținerile din cadrul celui de-al treilea motiv de recurs, referitoare la nelegalitatea dispoziției de obligare a pârâtei la 600 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
În cauză sunt îndeplinite întrutotul cerințele impuse de art. 274 alin. 1. proc. civ. întrucât recurenta-pârâtă a căzut în pretenții, iar partea adversă a solicitat obligarea la cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei, dovedind totodată și efectuarea acestor cheltuieli, constând din onorariul plătit avocatului ales.
Cât privește faptul că Tribunalul ar fi trebuit să facă aplicațiunea prevederilor art. 274 alin. 3. proc. civ. și să micșoreze onorariul avocatului ales al reclamantului, trebuie arătat în primul rând că doar instanța de fond era suverană sub acest aspect (legea folosește expresia "judecătorii au însă dreptul"), ceea ce înseamnă că partea eventual nemulțumită că nu s-a redus onorariul apărătorului ales al adversarului nu este îndreptățită să formuleze critici din acest punct de vedere.
În al doilea rând, în speță nu se justifica efectuarea unei asemenea operațiuni, deoarece chiar dacă pricina a fost soluționată la un singur termen de judecată, apărătorul ales al reclamantului și-a justificat, prin munca depusă (constând din redactarea acțiunii, depunerea acesteia la instanța competentă, propunerea și administrarea probelor necesare, susținerea concluziilor orale cu ocazia dezbaterilor în fond), suma de bani ce i-a fost achitată cu titlu de onorariu
În baza art. 316. proc. civ. se va face aplicațiunea corespunzătoare în recurs a disp. art. 274.proc.civ, urmând a se dispune obligarea recurentei la 600 lei cheltuieli de judecată către intimat, sumă reprezentând contravaloarea onorariului achitat apărătorului ales, conform chitanței de la fila 15 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 5109 din 11 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 11074/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 03.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./21.12.2009.
Jud. fond:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
