Cerere recalculare pensie. Decizia 7209/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7209
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr.2548/24.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-în contradictoriu cu intimatul reclamant G, având ca obiect "recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic, pentru recurenta pârâtă, și avocat, pentru intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează întâmpinarea depusă prin serviciul arhivă de către intimatul reclamant, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente asupra recursului.
Consilierul juridic, pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii, și respingerea contestației.
Avocat, pentru intimatul reclamant, solicită, respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 2548 de la 24 iunie 2009 admis cererea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE
A obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie cu luarea în considerare a adeverinței nr. 3938/2008 eliberată de SC SA, începând cu data nașterii dreptului.
Pentru a se pronunța astfel nstanța a apreciat că pârâta a procedat greșit neluând în calcul sumele încasate de reclamant ca spor pentru regim prelungit.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, recalcularea se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, legea cadru în materia drepturilor de pensie și asigurări sociale în sistemul public, care prevede condițiile în care se stabilesc, se calculează și se plătesc drepturile de pensie ale persoanelor asigurate în acest sistem.
Actul normativ mai sus menționat statuează și principiile pe baza cărora se organizează și funcționează sistemul public de pensii, între acestea regăsindu-se principiul contributivității, reglementat de dispozițiile art.2 al.1 lit.e ce este definit ca fiind principiul,conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".
acestor venituri ar contraveni principiului contributivității, instituit de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite. De aceea, veniturile invocate trebuie avute in vedere la recalcularea drepturilor de pensie.
Neluarea in considerare a acestui principiu, în condițiile în care s-a făcut dovada reținerii și plății CAS și pentru aceste sume, ar conduce la obținerea unei prestații de asigurări sociale ce nu ar fi proporționale cu prețul plătit pentru riscul asigurat, ceea ce ar fi inechitabil.
Atâta vreme cât în adeverința nr. 3938/2008 a SC SA, fila 2, se menționează expres că s-a plătit CAS-ul corespunzător, aplicând principiul contributivității enunțat mai sus, pârâta trebuia să ia în calcul adeverințele menționate.
În plus nu ar fi avut relevanță temeiul legal în baza căruia s-a plătit CAS-ul, dacă a existat sau nu un temei legal pentru plata acesteia, câtă vreme această contribuție la fondul de asigurări sociale s-a plătit efectiv, banii au intrat în fondul de asigurări sociale și au fost folosiți de acesta.
Potrivit art 4 alin. 3 din OUG4 / 2005, angajatorul poartă întreaga răspundere pentru exactitatea datelor menționate în adeverință și câtă vreme intimata nu a contestat în instanță adeverințele respective și nu s-a dispus anularea ei, pârâta nu are nici o justificare pentru a nu ține seama de ea.
În copiile statelor de plată trimise spre exemplificare, filele 47-51, sporul de regim prelungit este evidențiat separat și a avut caracter permanent.
În consecință, instanța a admis cererea și a obligat pârâta să îi recalculeze pensia reclamantului, prin luarea în considerare a adeverinței nr. 3938/2008 a SC SA, începând cu data nașterii dreptului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D considerând sentința netemeinică și nelegală, deoarece CJP D nu a avut în vedere adeverința nr. 3938 din 15.09.2008, întrucât în cuprinsul acesteia este menționat sporul pentru programul prelungit acordat în temeiul nr.1456/21.08.1952, deoarece atât în adresa Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr. 1375/2006 cât și art.2(și precizările acestui articol) din nr.1546/21.08.1952, se precizează că durata normală a zilei de muncă în activitatea de construcții sau muncă de șantier era stabilită la 10 ore/zi, păstrându-se retribuția de încadrare lunară corespunzătoare funcției de 8 ore/zi, plata salariului făcându-se pentru timpul efectiv lucrat de 10 ore.
Având în vedere aceste prevederi legale este evident faptul că plata pentru orele prestate peste programul de lucru a fost inclusă în salariu și nu acordată ca spor la salariu.
Din anexa la OUG nr.4/2005, punctul VI rezultă că nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Recursul este fondat.
Instanța de fond a stabilit o situație de fapt eronată și a făcut o greșită aplicare a legii.
Astfel, instanța în mod greșit a reținut că sumele primite în plus de către contestator pentru orele lucrate peste programul normal de lucru reprezintă sporuri. Aceste sume nu reprezintă un spor pentru lucrul peste program ci reprezintă retribuția contestatorului pentru acele ore, acesta fiind plătit în regim după timpul lucrat pentru acele ore lucrate peste programul normal de 8 ore.
Acest lucru se poate observa chiar din adeverința emisă de unitatea angajatoare și invocată de către contestator și din care reiese că acesta nu a primit un spor, spor care se evidențiază printr-un procent fix din retribuția tarifară, ci diferite sume de bani lunar, în raport cu orele lucrate.
De asemenea 1546/21 08 1952, actul normativ care reglementa plata acestor ore arată în art. 2 că orele respective vor fi considerate și plătite ca ore normale nu ca spor.
Același lucru îl face și Decretul nr. 175/1973.
Instanța de fond reține de asemenea, în baza adeverinței emisă de unitate, că pentru sumele respective, s-ar fi plătit CAS.
Și această concluzie este greșită.
Din analiza statelor de salarii depuse la dosar reiese în mod clar că această contribuție s-a plătit doar pentru sume reprezentând lucrul în program normal de 8 ore nu și pentru sumele primite pentru orele suplimentare.
Aceasta este și rațiunea pentru care OUG 4/2005 a exclus de la recalculare aceste sume. Astfel, potrivit anexei la această ordonanță, și care reglementează sporurile și majorările de retribuție ce se iau în calcul la stabilirea pensiilor cu ocazia recalculării,art. IV, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
Cum contestatorul a fost retribuit așa cum s-a arătat după timp, pentru orele lucrate peste programul normal de lucru, în speță sunt aplicabile dispozițiile legale mai sus enunțate, astfel că sentința este una nelegală și netemeinică, motiv pentru care în baza art. 304 pct.9 Cod pr. civ. și 312 Cod pr. civ. va fi admis recursul și modificată sentința în sensul respingerii contestației.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr.2548/24.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-în contradictoriu cu intimatul - contestator
Modifică sentința în sensul că respinge contestația formulată de contestator.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea - - |
Grefier, - - |
17.12.2009
Red.jud.-
3 ex/AS
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea