Cerere recalculare pensie. Decizia 731/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 731/R/2008

Ședința publică 25 martie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos

- - -

JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Adrian Repede Ioan

- -

-- -

GREFIER:

TARȚA

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotrivasentinței civile nr. 69 din 25 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr-, privind și pe reclamantul -, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal, la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 martie 2008, reclamantul intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei și în lipsă potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Se constată de asemenea că prin memoriul de recurs, și pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.69 din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul - în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII și în consecință: pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensie pentru reclamant, începând cu data de 18.09.2004, cu luarea în calcul a perioadei cât a satisfăcut stagiul militar.

S-au respins celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin decizia nr. - din 27.06.2003 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, reclamantului i s-a stabilit o pensie în cuantum total de 511.562 lei, având o indexare inclusă de 17.299 lei.

Ulterior, pârâta a emis Decizia nr. - din 16.03.2007, privind recalcularea pensiei din sistemul public, prin care, la perioada contributivă s-a adăugat și stagiul militar, ca stagiu asimilat de 2 ani, 11 luni și 3 zile, reclamantului i s-a stabilit o pensie de 109 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000 republicată, contribuția de asigurări sociale se datorează din momentul încadrării în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. 1 sau de la data încheierii contractului de asigurare.

Contribuția individuală de asigurări sociale datorată de asigurații prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. 1, II și VI, reprezintă 1/3 din cota de contribuție de asigurări sociale, stabilită anual pentru condiții normale de muncă.

Conform dispozițiilor art. 38 alin. 1 lit. c din actul normativ mai sus menționat, se asimilează stagiului de cotizare și perioada în care asiguratul a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.

Așa cum chiar pârâta a recunoscut prin emiterea Deciziei nr. - din 16.03.2007, reclamantul era în drept să i se ia în calcul perioada în care a efectuat stagiul militar obligatoriu. În această situație, instanța, în temeiul art. 155 și următoarele din Legea nr. 19/2000 republicată, s- admis în parte acțiunea formulată de reclamant pârâtă fiind obligată să emită o nouă decizie de pensie pentru reclamant, începând cu data de 19.09.2004, cu luarea în calcul a perioadei cât a satisfăcut stagiul militar, întrucât cererea reclamantului se încadrează doar de la această dată în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Totodată, s-a respins cererea privind acordarea acestor drepturi pe perioada 26.06.2001 - 19.09.2004, fiind incidente dispozițiile legale anterior menționate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței cu respingerea acțiunii.

În motivele de recurs arată că prin decizia nr.-/16.03.2007, reclamantului i s-a făcut adăugire de vechime, respectiv a stagiului militar - stagiu asimilat, rezultând în total 2 ani, 11 luni și 3 zile stagiu asimilat, care i s-a adus la cunoștință prin adresa nr. -/07.03.2007 și i s-a solicitat depunerea livretului militar.

Consideră că este justificată revizuirea stagiului asimilat începând cu data de 01 lunii următoare depunerii cererii, respectiv 01.03.2007.

Reclamantul -, prin întâmpinarea de la 7, solicită respingerea recursului.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 7 alin 3 și 5 din nr.OUG 4/2005 "Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezulta alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate pana la data de 1 aprilie 2001. Cererile prevăzute la alin. (3) se soluționează în termenul prevăzut la <LLNK 12000 19 10 202 86 29>art. 86 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se, prin derogare de la prevederile <LLNK 12000 19 10 202 95 36>art. 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, cu respectarea termenului general de prescripție."

Prin urmare acest text legal prevede că se pot depune ulterior acte din care să rezulte alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare iar plata drepturilor astfel recalculate se face retroactiv de la data la care trebuiau acordate drepturile în urma recalculării inițiale, bineînțeles cu respectarea termenului general de prescripție.

În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 69 din 24 ianuarie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 25 martie 2008

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Adrian Repede Ioan

- - - - - -- -

GREFIER,

TARȚA

de, dactilografiat de Sz.

În 2 ex. la data de 07.04.2008

Judecător fond -, - Tribunalul Cluj

Președinte:Marta Carmen Vitos
Judecători:Marta Carmen Vitos, Adrian Repede Ioan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 731/2008. Curtea de Apel Cluj