Cerere recalculare pensie. Decizia 7395/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 5788/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7395R

Ședința publică de la 14 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florentina Dragomir

JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie

JUDECĂTOR 3: Dragoș A -

GREFIER -

Pe rol, soluționarea recursului formulat de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.4874 din data de 04.06.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata,având ca obiect "recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata, prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.12/18.11.2009, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 04.12.2009, de către intimata, prin avocat, întâmpinare și înscrisuri, în dublu exemplar.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă avocatului intimatei cuvântul în combaterea recursului.

Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării. Cu cheltuieli de judecată, depunând în acest sens chitanța nr.107/11.12.2009, însoțită de factura nr.145/11.12.2009, în sumă de 952 lei.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4874 din data de 04.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea precizată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, și a fost obligată pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.03.2009, cu luarea în considerare și a veniturilor atestate de adeverințele nr.3543/18.10.2007, emisă de SC B SA și nr.1038/07.07.2008, emisă de SC Sud SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.-/06.12.207, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 3 B au fost stabilite începând cu 01.12.2007 drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei, prin trecerea de la pensia anticipată, în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.

Din răspunsul negativ expediată reclamantei de către pârâtă la cererea sa de recalculare, s-a constatat că pârâta nu a luat în considerare veniturile obținute sub forma de prime și sporuri, venituri atestate de adeverințele nr.3543/18.10.2007 emisă de B SA și nr.1038/07.07.2008 emisă de Sud SA.

S-a reținut că Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat, iar prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

S-a ținut seama că art.78 din Legea nr.19/2000 stipulează că: "punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică" și că dispozițiile art.4 al.2 și 3 precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței și că acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.

S-a precizat că noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legea nr.19/2000, este construită în jurul principiului fundamental, și anume că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

Astfel, s-a menționat că "sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".

S-a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților să primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părți.

Prin urmare, în prezenta acestei dualități de reglementare, s-a considerat că revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî că principiul contributivității afirmat în art.2 din Legea nr.19/2000 și dezvoltat în art.78 alin.1 din același act normativ primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către intimata Casa de Pensii a Municipiului B, care a criticat-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7, 9 și art.3041pr.civ. recurenta a arătat că rt.261, pct.5 pr.civ. prevede obligația pentru instanța de judecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile pârtilor. Nerespectarea acestei dispoziții atrage nulitatea hotărârii in condițiile art.105, alin.2 pr.civ.

Recurenta a făcut referire la dispozițiile pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, arătând că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, nefiind înscrise în carnetul de muncă.

A mai arătat recurenta adeverința emisă de SC Sud SA nu îndeplinește condițiile imperative prevăzute de actul normativ menționat, nefiind precizat temeiul legal în baza căruia au fost acordate sporurile.

Instanța de fond s-a mărginit la pronunțarea unei hotărâri ale cărei considerente nu sunt clare și precise, nerăspunzând în fapt și în drept la solicitările formulate.

După data de 01.04.2001, toate sporurile sunt incluse in baza contributiva si sunt luate de casele de pensii din declarațiile nominale pe care angajatorii au obligația sa le depună, potrivit art.6 din Legea nr.19/2000: "Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații prevăzuți la art.5 alin.1 pct.I și II, denumite în continuare angajatori, - sunt obligate sa depună in fiecare luna, la termenul stabilit de CNPAS, declarația privind evidenta nominala a asiguraților si a obligațiilor de plata către bugetul asigurărilor sociale de stat. Declarația se depune la casa teritoriala de pensii in raza căreia se afla sediul angajatorului."

Prin obligarea noastră la recalcularea drepturilor de pensie având în vedere sporurile obținute de reclamanta ulterior datei de 01.04.2001, instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească care încalcă prevederile cap.B, secțiunea VI, art.26 din Ordinul nr.340/2001, obligând recurenta, în fapt, să se ia de doua ori în calcul sporuri care sunt incluse în baza contributiva.

Prin aceasta sentința se încalcă și principiul contributivității statuat prin art.2, lit.e) din Legea nr.19/2000, întrucât ulterior datei de 01.04.2001 CAS a fost achitat conform declarațiilor nominale. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre doar aparent motivata in drept, încălcând astfel principiul legalității principiu care guvernează desfășurarea procesului civil și pe care judecătorul era obligat să-l respecte.

Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul recurentei-pârâte Casa de Pensii a Municipiului B este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

La stabilirea drepturilor de pensie cuvenite intimatei reclamante, recurenta pârâtă nu a valorificat sumele încasate ca prime și sporuri înscrise în adeverințele nr. 3543/06.11.20076 emisa de SC SA, nr. 698/18.10.2007 emisa de SC B SA și nr.1038/07.07.2007 emisa de SC Sud SA.

Veniturile realizate in sistem de acord global, precum și celelalte venituri suplimentare trebuie luate în considerare la calcularea drepturilor de pensie, pentru următoarele considerente:

Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Se observă, așadar, că pentru toate aceste sume angajatorii calculau și virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat și de către angajatorii emitenți ai adeverințelor din cauza de față.

O dată reținut acest aspect, se cuvin a fi precizate dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora "sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".

Acest principiu este dezvoltat în dispozițiile următoare din același act normativ, în secțiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Astfel, potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Prin art. 4 alin. 2 și 3 din OUG nr. 4/2005 legiuitorul se abate de la principiul contributivității pe care îl afirmase categoric în Legea nr.19/2000 și precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței. Acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.

În privința formelor de retribuire în acord și "alte sporuri care nu au avut caracter permanent", în anexa 1 OUG nr. 4/2005 se menționează că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.

În aceeași Anexa a OUG nr. 4/2005, la pct. IV, legiuitorul optează pentru luarea în calcul a oricăror sporuri acordate de către ministerele de resort, conform actelor normative in vigoare in diverse perioade, evidențiate împreuna cu salariile aferente in statele de plata si pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale.

Apreciem că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, față de cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.

Formele de retribuire în acord și celelalte venituri menționate în adeverința în cauză nu au făcut parte, într-adevăr, din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale, or acestea se stabileau și se achitau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar.

În concluzie, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr. 19/2000, este construita in jurul acestui principiu fundamental, și anume ca orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării in vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".

diferite asupra chestiunii în discuție între casele de pensii și instanțele judecătorești sunt generate de inconsecventa legiuitorului.

Pe de o parte, se afirma în art. 2 al legii cadru principiul contributivității, mai sus menționat.

Pe de alta parte, același legiuitor limitează fără nicio justificare rezonabila aplicarea acestui principiu, in cuprinsul OUG nr. 4/2005, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri si sporuri obținute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv ca nu ar fi avut caracter permanent. Tot in OUG nr. 4/2005 se recunoaște posibilitatea valorificării unor venituri, în măsura în care pentru acestea s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.

Curtea ca și instanța de fond apreciază ca ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților sa primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre păți.

Prin urmare, in prezenta acestei dualități de reglementare, revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî ca principiul contributivității afirmat în art. 2 din Legea nr. 19/2000 și dezvoltat în art. 78 alin. 1 din același act normativ primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Așadar, în mod legal și temeinic, cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate în cauză, prima instanță a stabilit că și aceste venituri trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, în aplicarea cu prioritate a dispozițiilor cu valoare de principiu în materie, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit art. 312 alin.1 din Codul d e procedură civilă.

În baza art.274 din Codul d e procedura civila, va obliga recurenta să plătească intimatei cheltuieli de judecata în valoare de 952 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr.107/11.12.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.4874 din data de 04.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.

Obligă recurenta să plătească intimatei cheltuieli de judecată în valoare de 952 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact: /2ex.

29.12.2009

Jud. fond:;

Președinte:Florentina Dragomir
Judecători:Florentina Dragomir, Nadia Raluca Ilie, Dragoș

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 7395/2009. Curtea de Apel Bucuresti