Cerere recalculare pensie. Decizia 829/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ Nr. 829/ Dosar nr-

Ședința publică din 09 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma

JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B, împotriva sentinței civile nr. 244/S din data de 19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică,la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 25.05.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 1.06.2009, iar apoi pentru astăzi, 9.06.2009.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 244/S/19.02.2009, Tribunalul Brașova admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚENĂ DE PENSII

A obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei, stabilite prin decizia nr. -/31.08.2005 emisă de intimată, prin valorificarea veniturilor obținute prin retribuirea în acord global înscrise în coloana nr. 4 adeverinței nr. 70/29.08.2008 eliberată de PROIECT B, începând cu data de 01.09.2005.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la intimată sub nr. 27474/01.09.2008, contestatoarea a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea adeverinței nr. 70/29.08.2008 emisă de PROIECT B, potrivit căreia a beneficiat de venituri suplimentare față de salariul de bază și sporurile înregistrate în carnetul de muncă, obținute prin retribuirea în acord global.

Potrivit adeverinței menționate, în perioada februarie 1972 - octombrie 1994, contestatoarea a beneficiat de venituri suplimentare obținute prin retribuirea în acord global (coloana a 4-a). Aceste venituri suplimentare au fost plătite din fondul de salarii iar angajatorul a calculat și a virat contribuția de asigurări sociale, aferentă acestora, conform legii.

Intimata a refuzat recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei stabilite prin decizia nr. -/31.08.2005, prin valorificarea veniturilor suplimentare reprezentând retribuția în acord global și orele suplimentare.

Retribuirea în acord global presupune salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.

În accepțiunea Legii nr. 49/1992, art. 3, au caracter de spor permanent sporul de vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran precum și pe platformele marine de foraj, îndemnizația de zbor, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare dar și alte sporuri cu caracter permanent, prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă.

Într-o altă interpretare, veniturile suplimentare obținute de contestatoare sub forma retribuirii în acord global reprezintă un spor cu caracter permanent, prevăzut și în legislația anterioară anului 1989 privind institutele de cercetare proiectare și erau acordate lunar, fiind incluse în câștigul brut realizat și impozitate conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 care prevedea obligația unității de a vira la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Prevederea legală mai sus citată a fost menținută și prin Legea nr. 49/1992, modificându-se numai procentul, prin art. 2.

Potrivit adeverinței nr. 70/29.08.2008 emisă de PROIECT B, pentru aceste venituri suplimentare realizate de contestatoare, ce au făcut parte din fondul de salarii, s-a calculat și s-a virat contribuția de asigurări sociale, conform Decretului nr. 389/1972.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, ce constituia dreptul comun în materie, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.

Acest principiu, al proporționalității pensiei cu contribuția la asigurările sociale, este consacrat expres de Legea nr. 19/2000 prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Conform art. 23 alin. 1 lit. a) din același act normativ, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, iar în raport cu acest salariu brut se calculează numărul de puncte realizat în fiecare lună, în vederea determinării punctajului anual al asiguratului, potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. Potrivit alin. (3) al art. 23 din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 250/2007, baza de calcul mai sus menționată este venitul brut realizat lunar. De asemenea, potrivit art. 78 alin. (4), modificat prin art. I pct. 6 al Legii nr. 250/2007, punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

Susținerile intimatei relative la inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 250/2007 nu sunt fondate. Faptul că acesta act normativ nou se aplică efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute în trecut (facta futura), nu înseamnă că această lege retroactivează. Susținându-se că acest act normativ s-ar aplica numai persoanelor cărora li s-au stabilit drepturi de pensie după intrarea în vigoare a acestuia ar conduce la discriminări între diferitele categorii de pensionari, respectiv între cei pensionați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/72007, și care ar fi dezavantajați, și cei pensionați ulterior intrării în vigoare a acesteia, ceea ce este inacceptabil.

De asemenea, potrivit art. 164 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Contestatoarea a depus adeverința menționată mai sus, în temeiul art. 4 alin. 3 din nr.OUG 4/2005, angajatorul asumându-și întreaga responsabilitate cu privire la valabilitatea și corectitudinea datelor furnizate în cuprinsul acestora.

Cum sporul de acord evidențiat în adeverința nr. 70/2008 a fost acordat contestatoarei lunar, fiind inclus în salariul brut lunar pentru care angajatorul a achitat contribuția sa unică la fondul asigurărilor sociale de stat în perioada februarie 1972 - octombrie 1994, acesta trebuia luat în considerare de către intimată la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei, conform dispozițiilor pct. IV și V din anexa la.OUG nr. 4/2005, care prevăd posibilitatea includerii la recalculare a sporurilor pentru care s-a plătit contribuția la asigurările sociale.

Prin urmare, aceste plăți făcute în sistemul "acord global" pot constitui bază de calcul a pensiei, în primul rând dat fiind caracterul lor permanent și, în al doilea rând, dat fiind și includerea lor la plata contribuției la asigurările sociale de stat și la pensia suplimentară, conform adeverinței menționate, dispozițiile pct. VI din anexa la.OUG nr. 4/2005 nefiind aplicabile.

Soluția contrară ar determina încălcarea flagrantă a principiilor contributivității și proporționalității, enunțate mai sus, și ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestora în vederea atingerii scopului pentru care au fost dispuse. De asemenea s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de asigurat.

Prioritare sunt dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acestea dar nu le respectă, intimata având obligația de a respecta aceste principii de bază ale organizării și funcționării sistemului public.

În ceea ce privește data acordării drepturilor de pensie recalculate, potrivit art. 7 alin. 5 din nr.OUG 4/2005, în situația în care în termen de 3 ani de la data de 01.09.2005 - data plății drepturilor recalculate prin decizia nr. -/31.08.2005 - vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual, noile drepturi se vor acorda de la data de 01.09.2005. Contestatoarea a depus adeverința nr. 70/2008 în termenul menționat, astfel că este îndreptățită a beneficia de noile drepturi de pensie recalculate conform adeverinței începând cu data de 01.09.2005, textul de lege enunțat mai sus fiind derogatoriu de la prevederile art. 95 și 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Casa Județeană de Pensii

În susținerea recursului se învederează că sentința tribunalului este nelegală, sporul de acord global neputând fi avut în vedere la recalcularea pensiei, deoarece nu are caracter permanent și este exclus de lege de la baza de calcul a pensiei.

În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, OUG nr.4/2005, Legea nr.19/2000 și Legea nr.3/1977.

Recursul nu este fondat.

Astfel cum a stabilit și Curtea Constituțională prin decizia nr.736/24.10.2006 în aprecierea constituționalității mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005, instanțele de judecată au competența exclusivă de a verifica împrejurările dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, aceste aspecte constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete, individuale.

În speță, contestatoarea a dovedit în mod neechivoc faptul că veniturile suplimentare la retribuția tarifară au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, conform art.1 din Decretul nr.389/1972, conform căruia angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuției de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, decret abrogat prin Legea nr.19/2000.

Într-adevăr adeverința nr. 70/2008 emisă de Proiect B și avută în vedere de instanța de fond, menționează în mod expres faptul că pentru veniturile suplimentare înscrise în adeverințe s-au achitat lunar cotele la CAS și au făcut parte din baza de calcul a pensiei. Această dovadă este suficientă pentru ca în cauză să nu se aplice excepția prevăzută de mențiunea de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

În concluzie, mențiunea de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 trebuie interpretată în sensul că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului anual formele de retribuire în acord care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001. În situația în care se face dovada contrară, cum este cazul în speța dedusă judecății, textul legal arătat devine inaplicabil.

În acest context și față de cele ce preced, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul și va menține hotărârea atacată ca legală.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă va obliga recurenta să plătească intimatei suma de 200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 244/S/19.02.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Obligă pe intimată să plătească contestatoarei Firța suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.06.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./25.06.2009

Tehnoredact./25.06.2009/ 2 ex.

Jud. fond,

Președinte:Daniel Marius Cosma
Judecători:Daniel Marius Cosma, Cristina Ștefăniță, Maria

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 829/2009. Curtea de Apel Brasov