Completare dispozitiv. Decizia 2009/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (6886/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2009/
Ședința publică de la 31.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.4476/28.05.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9647/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimata-pârâtă CASA DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-pârâtă prin consilier juridic, lipsă fiind recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2006 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamanta a chemat în judecată Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând obligarea pârâtei la plata indemnizației pentru creșterea copilului începând cu luna iulie 2005 la zi.
În cauză, au fost introduse în calitate de pârâte Casa de Pensii a Municipiului B și Direcția Generală de Muncă, Solidaritate Socială și Familie.
Prin încheierea din ședința de la 06.09.2006, s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Direcția Generală de Muncă, Solidaritate Socială și Familie la plata indemnizației de creștere și îngrijire a copilului pe perioada 01.01.2006-06.04.2006.
Prin sentința civilă nr.4315/04.10.2006, a fost admisă acțiunea reclamantei și obligată pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale la plata sumei de 54.810.000 lei Rol, reprezentând indemnizație de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, cuvenită pe perioada 01.06.2005-31.12.2005.
La data de 11.02.2008, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a formulat o cerere intitulată "contestație privind lămurirea înțelesului și dispozitivului sentinței civile nr.4315/4.10.2006" calificată de tribunal ca fiind cerere de completare a dispozitivului. Această solicitare a fost înregistrată sub număr de dosar 9647/3/AS/2008, iar prin sentința civilă nr.4476/38.05.2008 s-a dispus completarea dispozitivului în sensul obligării pârâților Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și Casa de Pensii a Municipiului B la plata către reclamantă a sumei de 54.810.000 lei Rol, reprezentând indemnizație de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, cuvenită pe perioada 01.06.2005-31.12.2005.
Dispoziția tribunalului a fost motivată pe faptul că instituția Casa de Pensii a Municipiului Baa vut calitate de pârâtă, însă a fost omisă din dispozitiv.
Împotriva acestei hotărâri, Casa de Pensii a Municipiului Bad eclarat recurs la data de 05.08.2008, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 26.08.2008, sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă, se solicită admiterea recursului și casarea sentinței pronunțate la 28.05.2008.
Arată recurenta-pârâtă că reprezentantului său i-a fost comunicat termenul de judecată de la 27.10.2006 ce a fost acordat pentru soluționarea capătului de cerere disjuns și înaintat instanței specializate de contencios administrativ.
În plus, cererea formulată a fost intitulată "contestație privind lămurirea înțelesului și dispozitivului sentinței civile nr.4315/4.10.2006", iar instanța a judecat această cerere în temeiul art.281 Cod pr.civilă, menționând însă și dispozițiile art.399 Cod pr.civilă. Pentru acest motiv, sentința este nulă și se impune a fi casată.
S-a anexat cererii de recurs copia încheierii pronunțată la 27.10.2006 de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.31825/3/CA/2006.
Prin întâmpinarea formulată la data de 10.02.2009, intimata Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
În esență, criticile recurentei-pârâte vizează nerespectarea normelor de procedură la judecata în fond, prin aceea că hotărârea recurată nu a fost comunicată recurentei, iar cererea a fost greșit calificată în drept și analizată de tribunal, astfel că recursul va fi analizat în limitele prevăzute de art.3041Cod pr.civilă.
Curtea constată că reclamanta a formulat pretențiile sale în două petite, solicitând în primul rând constatarea nelegalității măsurii de încetare a acordării indemnizației pentru creșterea copilului ce i-a fost comunicată prin adresa nr.5042/30.11.2005, iar apoi plata indemnizației de la data neacordării acesteia la zi. Pentru ambele pretenții, pârâtă a fost chemată în judecată Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Pe parcursul judecării cauzei, la termenul de judecată din 10.05.2006 reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâte, a Casei de Pensii a Municipiului B și a Direcției Generale de Muncă, Solidaritate Socială și Familie, în contextul în care tribunalul pusese în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei inițiale față de prevederile art.24 lit.e din HG nr.13/2004.
Soluționând această excepție, tribunalul a respins-o pentru pretențiile aferente perioadei 01.06.2005-01.01.2006 față de dispozițiile art.1331din Legea nr.19/2000, potrivit cărora calculul și plata indemnizațiilor se pot face atât de către Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale cât și de casele teritoriale de pensii.
Pentru indemnizația aferentă perioadei 01.01.2006-06.04.2006, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei inițiale, constatându-se că în baza OUG nr.148/2005, începând cu 01.01.2006, plata indemnizațiilor de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani se face de către Direcția Generală de Muncă, Solidaritate Socială și Familie.
Tribunalul a constatat așadar completarea acțiunii în ceea ce privește capătul 2 al cererii, având ca obiect plata indemnizației pentru creșterea și îngrijirea copilului pe perioada 01.01.2006-06.04.2006 cu doi noi pârâți, respectiv Casa de Pensii a Municipiului B și Direcția Generală de Muncă, Solidaritate Socială și Familie.
Cu toate acestea, la termenul de judecată din 06.09.2006, când se procedează la disjungerea petitelor, tribunalul dispune formarea unui nou dosar având ca obiect obligarea pârâtelor Casa de Pensii a Municipiului B și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale la plata indemnizației de creștere și îngrijire a copilului pe perioada 01.06.2005-31.12.2005, dispunând citarea în cauza înregistrată sub nr.5715/3/AS/2006 a acestor două pârâte, iar a pârâtei Direcția Generală de Muncă, Solidaritate Socială și Familie în dosarul nr.31825/3/CA/2006. În acest din urmă dosar este citată însă în fața instanței de contencios administrativ și Casa de Pensii a Municipiului
Sentința civilă nr.4315/4.10.2006 este pronunțată de Tribunalul București numai în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, iar această pârâtă, prin cererea formulată la data de 29.01.2008 și intitulată "contestație la executare", a solicitat lămurirea dispozitivului, în sensul că obligată în raportul juridic soluționat este și Casa de Pensii a Municipiului
Casa de Pensii a Municipiului B însă, în motivele de recurs, susține că nu este legală completarea dispozitivului pentru că sentința care dispune obligarea Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale la plată nu i-a fost comunicată și că s-ar fi schimbat temeiul juridic al cererii.
Aceste critici sunt nefondate.
Curtea observă că aspectul litigios își are originea într-o eroare a instanței de fond asupra cadrului procesual modificat pe parcursul judecății de către reclamantă, cu nesocotirea însă a normelor legale de procedură civilă prevăzute la art.112 și art.132 Cod pr.civilă.
Conform acestor prevederi, cererea de chemare în judecată se face în scris, cu menționarea elementelor obligatorii prevăzute la art.112 Cod pr.civilă, printre care și denumirea pârâtului, reclamanta având și obligația de a justifica calitatea procesuală pasivă a acestuia. Orice modificare a acestui cadru procesual poate fi formulată numai în condițiile prevăzute de art.49 și urm. Cod pr.civilă, care permit introducerea terților în proces prin formularea unor cereri corespunzătoare. O eventuală modificare a obiectului cererii poate fi făcută în condițiile prevăzute de art. 132 Cod pr.civilă, în toate aceste situații însă fiind necesară cereri modificatoare sau completatoare.
Cu nesocotirea acestor norme, însă în baza principiului neopunerii pârâtului, tribunalul a procedat la modificarea cadrului procesual atât sub aspectul obiectului, cât și a pârâților, pe baza unei declarații verbale a reclamantei reprezentată de avocat.
Ulterior, a existat o inconsecvență asupra cadrului procesual.
În acord cu actele normative invocate la momentul lărgirii cadrului procesual, adică Legea nr.19/2000 și respectiv OUG nr.148/2005, Curtea consideră că pentru perioada de timp anterioară datei de 01.01.2006, calitate procesuală pasivă în fața pretențiilor reclamantei nu pot avea decât Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și Casa de Pensii a Municipiului B, iar pentru pretențiile ulterioare Direcția Generală de Muncă, Solidaritate Socială și Familie.
În acest sens s-a îndreptat de către tribunal, prin sentința recurată în cauza de față, eroarea cuprinsă în dispozitivul sentinței nr.4315/4.10.2006. Împrejurarea că această hotărâre nu a fost comunicată recurentei Casa de Pensii a Municipiului B sau că tribunalul a schimbat temeiul juridic al cererii de completare a dispozitivului nu sunt motive de nelegalitate, deoarece hotărârea se comunică numai părților înscrise în dispozitiv, iar instanța este în drept să califice corect cererile ce îi sunt adresate.
Pentru aceste motive, în temeiul art.312 al.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.4476/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9647/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimata-pârâtă CASA DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./30.04.2009
Jud.fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Petre Magdalena, Ilie