Contestație calcul cas. Decizia 103/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 103

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Elena Pașcan judecător

- - - - judecător

- - - - - judecător

GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr.856/C din 05.12.2008, formulată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, se prezintă intimatul-reclamant asistat de av., lipsă fiind recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, învederând instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, la data de 06.02.2009, întâmpinare formulată de intimatul-reclamant, filele 10-11 dosar, după care:

Instanța constată recursul ca fiind la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Avocat pentru intimatul-reclamant depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile și având în vedere că recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Nas olicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat având cuvântul pe fond pentru intimatul-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Neamț ca fiind legală și temeinică. În combaterea recursului arată că activitatea de consilier local nu este o funcție, ci este o calitate dobândită prin alegeri libere. Mai arată că hotărârea este legală și temeinică întrucât instanța de fond a dat o soluție în conformitate cu prevederile deciziei nr. 16 pronunțată la data de 18.02.2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.72/2007, pe care și-a însușit- În concluzie solicită respingerea recursului și obligarea recurentei-pârâte Casa Județeană de Pensii N la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței reprezentând onorariu avocat pe care o anexează la dosarul cauzei.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de fata, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- din 22 iulie 2008, contestatorul, domiciliat în comuna, județul formulat contestație împotriva deciziilor pentru recuperare debit și de încetare a plății pensiei, emise sub același număr, respectiv nr.-/07 din 20.06.2008, de intimata Casa Județeană de Pensii N, cu sediul în P N,-, solicitând, în contradictoriu cu aceasta, anularea deciziilor contestate și reluarea în plată a drepturilor sale de pensie, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că, actualmente deține funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei și că, prin actele decizionale contestate, intimata, în mod greșit, a dispus încetarea plății pensiei de asigurări sociale cuvenite, precum și recuperarea debitului în sumă de 5318 lei, stabilit în sarcina sa cu titlu de drepturi de pensie încasate nelegal în perioada 01.09.2007 - 30.04.2008, pentru motivul că a cumulat calitatea de salariat cu cea de beneficiar al pensiei de invaliditate; că, activitatea de consilier local nu poate fi asimilată cu activitatea de salariat, drepturile bănești cuvenite în această funcție neavând caracter de salariu și că, prin Decizia nr.54 din 04 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilit că persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia anticipată, respectiv pensia anticipată parțială, cu indemnizația prevăzută de art.34 din Legea nr.393/2004, modificată și completată.

În dovedirea susținerilor, contestatorul a depus la dosarul cauzei copii de pe deciziile de pensionare contestate și de pe o serie de alte înscrisuri, precum și o chitanță fiscală reprezentând onorariu apărător în sumă de 1000 lei.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca nefondată, arătând că petentul, fiind încadrat în gradul II de invaliditate, beneficiază de pensie de invaliditate în baza deciziei nr.- din 2005, și că, Legea nr.19/2000 nu a prevăzut posibilitatea unei persoane încadrate în acest grad de invaliditate de a cumula pensia, care reprezintă un venit de înlocuire pentru pierderea veniturilor profesionale, cu venituri realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de cuantumul acestor venituri sau de modalitatea în care sunt obținute; că, deciziile contestate au fost emise în urma controlului efectuat de și că Decizia nr.54/2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are relevanță în cauză întrucât se referă la beneficiarii de pensie anticipată sau anticipată parțială, petentul beneficiind de pensie de invaliditate.

Prin sentința civilă 856/05 decembrie 2008 Tribunalului Neamț, s-a admis acțiunea formulată de în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii N, s-a dispus anularea deciziei nr.-/07 din 20 iunie 2008, pentru recuperare debit, dispunându-se restituirea de către intimată a sumelor reținute din pensie. A fost obligată intimata să plătească contestatorului 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța aceasta sentință, prima instanță a reținut că:

Începând cu 2005, petentul beneficiază de pensie de invaliditate gardul II, prin decizia nr.- din 2005, emisă de intimată.

Prin decizia de încetare a plății pensiei nr.-/ 07 din 20.06.2008, intimata dispus sistarea plății pensiei acordate contestatorului începând cu data de 01.10.2007, în conformitate cu dispozițiile art.91 alin.1 lit. din Legea nr.19/2000 și ale pct.32 din Ordinul nr.340/2001 al Ministrului și Solidarității Sociale, motivat de faptul că acesta fost încadrat în muncă la data de 01 septembrie 2007.

Pentru aceleași considerente de fapt, intimata emis și cea de doua decizie înregistrată sub nr. - / 07 din 20.06.2008 prin care, în temeiul prevederilor art.187 alin.4 din Legea nr.19/2000, dispus recuperarea debitului în sumă de 5318 lei, reprezentând pensie încasată fără temei legal în perioada 01.09.2007 - 30.04.2008.

Examinând contestația, raportat la dispozițiile legale în materie, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, motivat de următoarele considerente:

Contestatorul, beneficiar al pensiei de invaliditate gradul II, începând cu data de 01.02.2005, și că actualmente are calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei, județul

Potrivit dispozițiilor art.ART. 94 alin.1 din Legea nr.19/2000,pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective doar pensionarii pentru limită de vârstă șipensionarii de invaliditate de gradul III.

Însă, instanța a apreciat că, dispozițiile art.94 din Legea nr.19/2000, modificată și completată, nu sunt incidente în cauză, întrucât activitatea de consilier local nu este o funcție, o activitate profesională în sensul prevederilor acestui text de lege, care să presupună prestarea unei munci cu regim continuu și care să se desfășoare în baza unui contract de muncă sau civil, ci calitate dobândită prin alegeri libere, având la bază exercitarea unui mandat în interes public, nu personal, nefiind salarizată ci indemnizată, drepturile bănești obținute cu titlu de indemnizație neavând un caracter regulat și permanent, ca în cazul salariului, fiind stabilită în funcție de numărul de ședințe de consiliu la care participă, astfel încât consilierii locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu indemnizația de ședință.

Că este așa, reiese și din dispozițiile art.36 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, modificată și completată, potrivit cărora "Drepturile bănești cuvenite aleșilor locali, potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia sau cu alte venituri, în condițiile legii."

De asemenea, s-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art.5 alin.1 pct.II din Legea nr.19/2000, printre persoanele care au calitatea de asigurat, în mod obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii, se numără și persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective, pe durata mandatului.

Însă, coroborarea dispozițiilor legale invocate nu poate justifica excluderea de la beneficiul cumulului pensiei de invaliditate gradul II cu indemnizația de ședință pentru aleșii locali, reglementată prin art.34 din Legea nr.393/2004, întrucât natura juridică a acestei indemnizații nu justifică încadrarea ei într-o remunerație sau alt venit cu caracter permanent, susceptibil se constitui în cumul împreună cu acest drept de asigurări sociale.

Mai mult decât atât, s-a reținut că, cauzele de încetare și suspendare plății pensiei de invaliditate sunt expres și limitativ prevăzute de legea asigurărilor sociale de stat, printre acestea neregăsindu-se și cazul pensionarilor de invaliditate gradul II care se află în situația prevăzută de art.5 alin.1 pct.II din lege. În acest context, s- reținut că, în situația reglementată prin art.91 alin.1 lit.b, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile în temeiul cărora i- fost stabilit dreptul la pensie, aceasta echivalând, în speță, cu redobândirea capacității de muncă stabilită de medicul expert ( art.62 alin.2 lit.c din lege). De asemenea, potrivit, dispozițiilor art.92 alin.1 lit.c, plata pensiei de invaliditate se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul nu se prezintă, din motive imputabile, la revizuirea medicală periodică.

Drept urmare, s-a apreciat că, consilierii locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II, cu indemnizația obținută pe durata îndeplinirii acestei funcții elective.

Împotriva sentinței s-a formulat recurs de către Casa Județeană de Pensii N, care în esență a criticat hotărârea pentru următoarele motive:

- Considerentele hotărârii sunt contradictorii, dispozițiile legale interzicând in mod expres posibilitatea cumulului pensiei de invaliditate de gr.II cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională.

- Hotărârea este lipsită de temei legal. Susținerile instanței de fond încalcă dispozițiile imperative ale legii 19/2000 care reglementează în mod expres care sunt categoriile de pensii ce pot fi cumulate cu alte venituri, respectiv pensia pentru limita de vârstă si pensia de invaliditate de gr.III.

- Instanța de fond încalcă principiul de drept: "unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face".

- Cu privire la cheltuielile de judecată, recurenta învederează că, față de cele invocate în recurs, nu se află în culpă procesuală.

Intimatul a depus întâmpinare la recurs prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru cele ce succed:

"Potrivit dispozițiilorart. 36din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, modificată și completată: "Drepturile bănești cuvenite aleșilor locali, potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia și cu alte venituri, în condițiile legii."

În privința drepturilor de pensie, actul normativ-cadru îl reprezintăLegea nr. 19/2000privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, modificată și completată, care înart. 94alin. (1) prevede că: "Pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective:

a) copiii urmași orfani de ambii părinți, pe perioada școlarizării, până la vârstele prevăzute laart. 66lit. a) și b);

b) nevăzătorii;

c) pensionarii pentru limită de vârstă;

d) pensionarii de invaliditate de gradul III."

Pe de altă parte, înart. 5alin. (1) pct. II din același act normativ se prevede că: "(1) În sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: [.] II. persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. I", adică persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și funcționarii publici.

Coroborarea acestor dispoziții legale nu poate justifica excluderea automată de la beneficiul cumulului pensiei de invaliditate de gradul II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective a consilierilor locali, câtă vreme aceste indemnizații nu reprezintă venituri realizate dintr-o activitate profesională.

În privința pensiei de invaliditate de orice grad, condițiile de acordare sunt reglementate de dispozițiileart. 53- 64 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată.

Cauzele de încetare, respectiv de suspendare a plății pensiei, precum și situațiile în care pensia poate fi cumulată cu alte venituri sunt expres și limitativ prevăzute în actul normativ menționat.

Astfel, potrivit dispozițiilorart. 91alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000: "Plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care: [.] b) beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia;", împrejurare care, în ceea ce privește pensia de invaliditate, este prevăzută înart. 62alin. (2) lit. c) din același act normativ, conform căruia încetarea calității de pensionar de invaliditate se dispune ca urmare a redobândirii capacității de muncă, stabilită în urma revizuirii medicale periodice de către medicul specializat în expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă din cadrul casei teritoriale de pensii.

Totodată, potrivit dispozițiilorart. 92alin. (1) lit. c) coroborat cuart. 62alin. (4) din Legea nr. 19/2000, plata pensiei de invaliditate se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul acestui tip de pensie nu se prezintă, din motive imputabile, la revizuirea medicală periodică.

Din interpretarea per a contrario a prevederilorart. 94din Legea nr. 19/2000 rezultă că plata pensiei se suspendă și în situația în care pensionarul are venituri realizate dintr-o activitate profesională, iar dispoziția legală respectivă nu-i permite cumulul.

Conformart. 94alin. (1) lit. d) cumulul este permis numai pensionarilor de invaliditate de gradul III, însă activitatea desfășurată de consilierii locali nu este o activitate profesională în sensul acestei dispoziții legale.

Activitatea consilierului local nu se desfășoară în urma încheierii unui contract de muncă, a unui contract civil sau a unui contract de drept public.

Între consiliul local și consilier nu există raporturi specifice celor dintre un angajator și salariat sau dintre o instituție și funcționarul public, activitatea alesului local realizându-se în baza unui mandat rezultat din alegeri.

Pe de altă parte, natura juridică a indemnizației de ședință, la care au dreptul consilierii locali pentru participarea la lucrările consiliului și ale comisiilor de specialitate, potrivitart. 34din Legea nr. 393/2004, nu justifică încadrarea ei într-o remunerație sau alt venit cu caracter permanent susceptibil a se constitui în cumul împreună cu pensia de invaliditate de gradul II.

În această privință este de observat că indemnizația de ședință la care au dreptul consilierii locali, conform dispozițiilor din textul de lege menționat, nu este decât o remunerație ocazională și nepermanentă și care prin cuantumul ei nu poate să fie asemănătoare sumelor de bani asimilabile unui venit, având o semnificație de natură a determina suspendarea plății pensiei sau cumulul acesteia.

Această indemnizație de care beneficiază consilierii locali este corespunzătoare numărului de ședințe la care au participat și nu poate fi asimilată cu un venit constant și permanent de natura indemnizațiilor și salariilor pe care le primesc demnitarii, funcționarii publici, angajații etc.

Prin urmare, calitatea de consilier local nu poate fi asimilată cu o activitate profesională, după cum nici indemnizația aferentă acestei calități nu poate fi asimilată cu veniturile realizate dintr-o astfel de activitate.

În aceste condiții, consilierii locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu indemnizația la care au dreptul pe durata îndeplinirii funcției elective.

Cu privire la cheltuielile de judecata, instanța constată că în mod corect Tribunalul a dispus obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată, de vreme ce ea este cea "căzută în pretenții", conform art.274 Cod procedură civilă.

Pe același temei (art.274 Cod Procedură Civilă) va fi obligată recurenta să suporte și în recurs cheltuielile avansate de intimat, reprezentând onorariu avocat ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii N împotriva sentinței civile nr.856 din 05.12.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului ales.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 11 februarie 2009.

Pt. Președinte aflat în, JUDECĂTORI: Elena Pașcan, Camelia Viziteu, Doru Octavian

- - - -

PREȘEDINTE INSTANȚĂ,

- - -

GREFIER,

POLITIC

red. /

red.

tehnored./2 ex/20.02.2009

Președinte:Elena Pașcan
Judecători:Elena Pașcan, Camelia Viziteu, Doru Octavian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație calcul cas. Decizia 103/2009. Curtea de Apel Bacau