Contestație calcul cas. Decizia 1553/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1553
Ședința publică de la 14 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR 2: Daniela Părău
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 817 din 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La primul apel nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta; lipsă fiind intimata; dosarul fiind lăsat la a doua strigare.
După reluarea dosarului, la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată, a răspuns recurenta; consilier juridic pentru intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri și/sau excepții de formulat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurenta având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar, casarea sentinței. Depune concluzii scrise la dosar pe care le reiterează oral, și mai arată că a depus cererea de pensionare imediat după decesul soțului său la 15.XII.2006, așa după cum rezultă și din dosar. La acea vreme se afla în tară și nu i s-a comunicat decizia din 07.06.2007. La data formulării primei cereri a depus certificatul de deces în limba Italiană, cererea fiind formulată în termen, dar certificatul de deces în format românesc la obținut foarte greu, abia în anul 2008. Solicită obligarea pârâtei la calcularea pensiei de urmaș pentru cei doi minori de la data decesului soțului său. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru intimată, arată că la data depunerii cererii B i-a pus în vedere recurentei să depună certificatul de deces tradus și legalizat în variantă românească. Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței. Faptul că a durat foarte mult obținerea certificatului românesc nu este culpa intimatei, pensia fiind acordată în mod corect.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.817 din 13 mai 2009a Tribunalului Bacăus -a respins contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea introductivă reclamanta a chemat în judecată pârâta, contestând decizia nr.- din 10 septembrie 2008 prin care s-a stabilit dreptul de pensie de urmaș pentru doi copii minori în baza cererii formulate de contestatoarea în calitate de reprezentant legal al minorilor.
S-a reținut de instanța de fond, că decizia s-a emis la data de 10 septembrie 2008 ca urmare a cererii formulate la data de 2 septembrie 2008, iar dreptul de pensie s-a stabilit conform art.85 al.1 lit.c din Lg.19/2000, de la data cererii, întrucât aceasta s-a depus peste termenul de 90 de zile de la data decesului susținătorului ( 21 octombrie 2006).
S-a apreciat că reclamanta nu poate valorifica în cauză drepturi decurgând din cererea de pensie înregistrată la 15 2006, deoarece această cerere a fost soluționată printr-o decizie datată 07 iunie 2007 susceptibilă de a fi contestată în instanță.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, recursul fiind declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru conform art.159 din Lg.19/2000.
În motivarea recursului se arată, în esență că decizia de respingere a cererii din data de 15 2006 nu i-a fost comunicată pentru aop utea contesta potrivit art.87 din Lg.19/2000.
Susține recurenta că intimata nu respectă prevederile exprese ale art.85 al.1 lit.b din Lg.19/2000 prin care se stabilește clar faptul că drepturile de pensie se plătesc de la data decesului susținătorului decedat dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la această dată.
Arată recurenta și că nu era necesară depunerea actului de deces în format românesc, această cerință legală fiind introdusă prin Lg.201/2009 pentru modificarea și completarea Lg.nr.119/1996 privind actele de stare civilă.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs Curtea de Apel reține următoarele:
Potrivit art.85 al.1 lit.b din Lg.19/2000 drepturile de pensie de urmaș, în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute în lege la decesul susținătorului asigurat, se acordă la cerere de la data decesului susținătorului, în cazul în care acesta nu era pensionar la data decesului, dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la această dată.
decedat, a decedat la 21 octombrie 2006 iar cererea pentru acordarea pensiei de urmaș pentru minorii ai căror reprezentant legal este recurenta, a fost depusă la data de 15 2006, deci în termen de 90 de zile, termen prevăzut de art.85 al.1 lit.b din Lg.19/2000.
Se va aprecia că în mod greșit prima instanță a considerat că pensia trebuia acordată de la data celei de a doua cereri formulată la 2 septembrie 2008, deoarece pentru decizia emisă de intimată la 7 iunie 2007 de respingere a cererii de acordare a pensiei de urmaș, nu s-a făcut dovada că ar fi fost comunicată recurentei pentru a putea fi contestată de aceasta.
Mai mult, potrivit pct.28 lit.c cu raportare la pct.28 lit.a din ordinul nr.340/2001, actele necesare pentru stabilirea pensiei includ printre altele actele de stare civilă, fără a se face mențiune de forma acestora, situație în care se va aprecia că întrucât cererea de acordare a pensiei de urmaș s-a depus în intervalul legal de 90 de zile, pensia trebuia acordată de la data decesului potrivit art.85 al.1 lit.b din Lg.19/2000.
Având în vedere situația reținută Curtea de Apel în baza art.3041Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată și va admite contestația urmând a obliga pârâta să emită o nouă decizie pentru pensie de urmaș începând cu data de 21 octombrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 817 din 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Admite contestația.
Anulează decizia nr.-/10.09.2008 a
Obligă pârâta să emită o nouă decizie pentru pensie de urmaș începând cu data de 21.10.2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 2009.
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu | JUDECĂTOR 2: Daniela Părău | JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu |
Grefier, |
red.sent.- /
red.dec.rec. - /18.12.
tehnored.BC/ 4 ex/ 22.12.2009
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu