Contestație calcul cas. Decizia 226/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMANIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr- Decizia civilă nr. 226/2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008

PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu JUDECĂTOR 2: Daniela Părău

- - - JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.840 din 5.10.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns la prima strigare a cauzei, recurentul, lipsă fiind reprezentanta legală a intimatei.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-a depus întâmpinare de către intimată, după care;

Instanța a comunicat recurentului copia întâmpinării.

Recurentul, identificat cu CI seria - nr. - și CNP - a solicitat lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.

Instanța, constată că se poate relua cauza la a doua strigare, față de cererea recurentului și lipsa reprezentantului legal al intimatei.

La a doua strigare a cauzei, se prezintă recurentul, lipsă fiind intimata.

Recurentul, a precizat că nu solicită termen pentru studierea întâmpinării și a depus o adeverință nr. 1969 din 03.06.2007 privind stagiile de cotizare conform Legii nr. 19/2000. A arătat că nu mai are alte cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.

Recurentul, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, prin care a solicitat recalcularea pensiei cu acordarea punctajului cuvenit potrivit variantei I din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, la fila 139 dosar fond și în raport de adeverința nr. 1969/2004 depusă la dosarul de recurs. A mai solicitat cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond reprezentând onorar expert și avocat.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 840 din 5 octombrie 2007 Tribunalului Neamț pronunțată în dosarul nr. 3205/C/2006 s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii N împotriva deciziei de pensionare nr.- din 3 august 2007și s-a respins ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de contestator în contradictoriu cu intimata, împotriva deciziei de pensionare nr. - din 17 noiembrie 2006, fiind obligată intimata să plătească contestatorului suma de 301, 7 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea introductivă contestatorul a contestat decizia nr. - din 17 noiembrie 2006 emisă de intimată, solicitând recalcularea drepturilor sale de pensie cuvenite și obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia în plată și pensia legal cuvenită, de la data emiterii primei decizii de pensionare și până la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a reținut că, prin decizia contestată s-a stabilit contestatorului un stagiu de cotizare realizat de 41 ani, 3 luni și 17 zile, un punctaj mediu anual de 2,87792 puncte și o pensie în cuantum de 851 lei, acordată începând cu data de 1 decembrie 2005.

Ca urmare a contestației formulate în cauză, intimata a reanalizat dosarul de pensie al contestatorului constatând că drepturile contestatorului nu au fost corect stabilite și au remediat această situație, emițându-se decizia de pensionare nr. - din 3 august 2007, prin care s-a stabilit un punctaj mediu anual de 2,90984 puncte și o pensie de 861 lei.

S-a apreciat în raport de acest aspect că, cererea formulată de contestator împotriva deciziei nr. - din 17 noiembrie 2006 rămas fără obiect, iar referitor la decizia emisă la data de 3 august 2007 s-a apreciat că a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie, drepturile de pensie cuvenite petentului fiind corect și legal stabilite.

Instanța de fond a reținut că la calculul drepturilor de pensie ale petentului s-au avut în vedere perioadele 10 ianuarie 1968 - 28 februarie 1970 și 15 august 1972 - 1 august 1977, fiind valorificată și activitatea prestată de acesta în perioada 1 octombrie 1976 - 1 iulie 1977 și 1 iulie 1983 - 1 decembrie 1997, conform înscrierilor din cartea de muncă și a adeverinței eliberată de "" SA D și a Companiei Naționale a cu privire la sporul de noapte.

Referitor la sporul de 100% pentru perioada 15 august 1972 - 30 iunie 1983, s-a apreciat că pentru o perioadă din acest interval s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă - sentința civilă nr. 592/C/2006 a Tribunalului Neamț rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, iar pentru restul intervalului s-a considerat că acesta nu reprezintă un spor din valoarea drepturilor salariale, ci procentul de timp efectiv lucrat în grupa superioară de muncă.

S-a apreciat că datele din adeverința nr. 1969 din 3 iunie 2004 emisă de SC - în mod justificat nu au fost luate în calcul la emiterea deciziei contestate, întrucât acest document nu a fost depus la dosarul de pensie al contestatorului, motiv pentru care a avut în vedere la pronunțarea sentinței varianta 2 din raportul de expertiză efectuat în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, contestatorul, recursul fiind declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.

În motivarea recursului se arată, în esență că nu este mulțumit recurentul de hotărârea pronunțată, întrucât nu a fost avută în vedere și adeverința nr. 1969 din 3 iunie 2004, deși a depus-o în original la ghișeu, însă nu a primit număr de înregistrare.

Arată că adeverința nr. 1969 are același conținut cu adeverința nr. 773 din 25 ianuarie 2006 pe care din greșeală nu a depus-o, însă care solicită a fi avută în vedere și a se modifica hotărârea având în vedere varianta 1 din expertiza efectuată.

Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate Curtea de Apel reține următoarele:

Recurentul este nemulțumit că la calcularea drepturilor sale de pensie nu s-a avut în vedere și adeverința nr. 1969 din 3 iunie 2004, pe care susține că a depus-o la sediul intimatei, însă nu a făcut în nici un mod dovada celor susținute, respectiv a faptului că intimata ar fi avut la dosarul de pensie, în momentul calculării drepturilor de pensie cuvenite recurentului și adeverința invocată.

Se va aprecia că în mod corect instanța de fond a avut în vedere varianta nr. 2 din raportul de expertiză la pronunțarea hotărârii, întrucât recurentul ar fi trebuit să depună adeverința nr. 1969 din 3 iunie 2004 la sediul intimatei pentru a putea fi avută în vedere la calculul drepturilor de pensie cuvenite recurentului.

Referitor la adeverința 773 din 25 ianuarie 2006 chiar dacă ar fi avut conținut identic cu adeverința nr. 1969/2004 ar fi trebuit și aceasta să fie depusă la intimată pentru a fi avută în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Recurentul prin depunerea direct în instanță a unor acte care să conducă la recalcularea cuantumului pensiei stabilite, încearcă să modifice procedura legală de depunerea actelor la Casa Națională de Pensie, conform art. 7 alin.3 din nr.OUG 4/2005.

Având în vedere situația reținută Curtea de Apel, în baza art. 3041Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

- DECIDE -

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.840 din 5.10.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 10.03.2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

- - - - - -

- -

red.sent. /

red.DP/13.03

tehn.DM/ex.2

13/17.03.2008

Președinte:Liliana Ciobanu
Judecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație calcul cas. Decizia 226/2008. Curtea de Apel Bacau