Contestație calcul cas. Decizia 231/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- Decizia civilă nr. 231/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu JUDECĂTOR 2: Daniela Părău
- - - JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1665 din 5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul și consilier juridic, pentru intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-a depus de către intimată întâmpinare, după care;
Instanța a comunicat copia întâmpinării recurentului și a pus în discuția părților excepția nemotivării recursului în termen legal, sub sancțiunea dispozițiilor art.303, 306 Cod procedură civil.
Recurentul a depus un memoriu privind această excepție invocată de instanță din oficiu și de intimată prin întâmpinare. A solicitat cuvântul.
Consilier juridic, pentru intimată, a depus delegația și a solicitat judecarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe excepția invocată.
Recurentul, având cuvântul, a precizat, față de dispozițiile art.306 Cod procedură civilă, că recursul este promovat în termen legal, a depus și motivele de recurs în scris la primul termen de judecată, peste termenul legal deoarece a fost plecat din localitate, însă în baza dispozițiilor Decretului nr. 132/2005 consideră că se poate judeca cauza pe fond, fără invocarea excepției nulității. Față de cele susținute, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, și obligarea intimatei pentru recalcularea pensiei și majorarea punctajului.
Consilier juridic, pentru intimată, având cuvântul, a solicitat a se constata nulitatea recursului pentru nemotivarea acestuia în termen legal, reținând că recurentul prin cererea de recurs a precizat că va motiva recursul. Pe fond, dacă se respinge această excepție, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică deoarece în mod corect au fost aplicate dispozițiile Ordonanței nr. 19/2007.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1665 din 5 decembrie 2007 Tribunalului Bacău pronunțată în dosarul nr- s-a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea inițială contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. 76383/1 iulie 2007, întrucât a fost prejudiciat în ce privește punctajul, având în vedere art.1 pct. 4(3) b din nr.OG 19/2007 pentru perioadele 10 decembrie 1950 - 10 decembrie 1952 și 8 iulie 1956 - 30 martie 1957, în carnetul de muncă nefiind înscris salariul și astfel nu i s-a acordat câte un punct pentru fiecare lună.
S-a reținut că prin nr.OUG 19/2007 s-a modificat cadrul juridic necesar calculării punctajului mediu anual pentru perioadele în care nu sunt înregistrate salariile în carnetele de muncă, astfel încât pentru toți pensionarii care au desfășurat activitatea în perioada septembrie 1948 - 1962 și care aveau punctajul mediu anual pentru anii respectivi sub un punct, au primit, în urma aplicării actului normativ menționat, un punct.
De asemeni, s-a mai reținut că punctajul contestatorului pentru perioadele reclamate a crescut de la 1.47512 puncte la 1.55698 puncte și că, în situația în care acesta va dovedi cu adeverință, că în perioada menționată a realizat salarii mai mari decât cele avute în vedere la stabilirea pensiei, va putea solicita recalcularea acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, recursul fiind declarat în termen, scutit de plata taxei de timbru și motivat peste termenul prevăzut de lege.
La termenul din 10 martie 2008, instanța a pus în discuția părților excepția nemotivării recursului în termen legal în raport de dispozițiile art.303, 306 Cod procedură civilă.
Examinând cauza sub aspectul excepției invocate Curtea de Apel reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.303 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispozițiilor art.306 Cod procedură civilă recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
În cauză hotărârea recurată a fost comunicată recurentului-contestator la data de 8 ianuarie 2008, iar acesta a depus motivele de recurs la data de 18 februarie 2008, peste termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru declararea și motivarea recursului.
Deși în dezbaterile privind excepția invocată recurentul a susținut că nu a motivat recursul în termen întrucât nu a fost în localitate, nu a dovedit acest aspect și nu a dovedit că ar fi fost în imposibilitate să formuleze motivele de recurs dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Față de situația reținută, Curtea de Apel în baza art.303, 306 Cod procedură civilă va constata nul recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
- DECIDE -
Constată nul recursul civil declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1665 din 5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 10.03.2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
- - - - - -
- -
red.sent. /
red.DP/13.03
tehn.DM/ex.2
13/17.03.2008
Președinte:Liliana CiobanuJudecători:Liliana Ciobanu, Daniela Părău, Sorina Ciobanu