Contestație calcul cas. Decizia 31/2010. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 31

Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu

JUDECĂTOR 2: Doru Octavian Pîrjol

Judecător

Grefier

*****************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 727/C din 2.10.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat recurentul legitimat cu CI seria - nr. - eliberată de Poliția N în data de 14.12.2006, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, în sensul că la dosar intimata a depus întâmpinare în dublu exemplar.

Instanța îi înmânează recurentului copia întâmpinării, acesta precizând că nu solicită termen pentru studierea acesteia, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, precizând că este pensionar din 1997, iar prin recalcularea pensiei în anul 2005 i s-a luat o J de punct de pensie. El a ieșit la pensie în baza Legii 3/1977 și a lucrat în grupa I de muncă.

Instanța solicită recurentului să pună concluzii pe excepția tardivității contestației, față de faptul că la instanța de fond, contestația sa s-a respins ca fiind tardivă.

Precizează că în timpul soluționării contestației la fond a primit o nouă decizie de pensionare pe care nu a contestat-

Lasă soluția privind excepția tardivității la aprecierea instanței, precizând că a fost nedreptățit la calculul pensiei.

S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 1270/103 din 19.03.2009, contestatorul, a formulat contestație împotriva deciziei nr.- din 14.04.2006 emisă de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N, solicitând anularea actului decizional contestat și stabilirea drepturilor sale de pensie cu luarea în considerare unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 30.11.2005.

În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că, este pensionar pentru limită de vârstă în baza deciziei de pensionare nr.- din 21.10.1997, emisă în temeiul Legii nr.3/1977, la evaluarea efectuată în vederea recalculării drepturilor sale de pensie în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, ale OUG nr.4/2005 și ale Legii nr.78/2005, raportat la prevederile HG nr.550/2005, intimata stabilind în mod greșit și nelegal că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual cuvenit este de 30 de ani, în loc de 20 de ani pentru grupa I de muncă, astfel după cum este stabilit prin art.2 din HG nr.1550/2004 și art.14 din Legea nr.-; că, potrivit mențiunilor înregistrate în carnetul său de muncă, a lucrat în grupa I de muncă 24 ani,2 luni și 24 de zile și că, în conformitate cu OUG nr.100/2008 și Legea nr.-, în prezent la stabilirea pensiei sunt luați în calcul anii lucrați în grupele superioare de muncă.

În dovedirea susținerilor, contestatorul a depus la dosarul cauzei decizia de pensionare nr.- din 21.10.1997 și serie de alte înscrisuri.

Intimata, CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, arătând că decizia contestată a fost modificată prin decizia de pensionare nr.- din 15.05.2009; că, petentul beneficiază de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă stabilită prin decizia nr. - din 21.10.1997, în baza Legii 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale, prin care i-a fost stabilit un stagiu total de cotizare de 36 ani, 1 lună și 26 zile din care 20 ani, 11 luni și 10 zile în grupa I de muncă; că, după intrarea în vigoare HG nr.1550/2004, a fost emisă decizia de pensie nr.-/2005, obținându-se un punctaj mediu anual de 1,38626 puncte, mai mic decât punctajul aflat în plată, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea acestui punctaj fiind cel reglementat de Legea nr.-, respectiv 30 ani pentru bărbați, întrucât activitatea desfășurată de petent nu se încadrează printre cele reglementate expres la art.20 din Legea 19/2000 și că, prin Decizia nr.40/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general, stabilind că dispozițiile art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1 și 2 din Legea nr.- se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele pensionate în perioada 01 iulie 1977-31martie 2001 și care au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din legea nr.3/1977.

În apărare, intimata a depus la dosar, actul decizional contestat și documentația care stat la baza emiterii acestuia.

Procedura de citare părților procesuale fost legal îndeplinită.

La termenul de judecată din 07 august 2009, instanța, din oficiu, invocat excepția tardivității formulării contestației.

Prin sentința civilă nr. 727/C/2.10.2009 Tribunalul Neamța respins ca fiind tardiv formulată contribuția, reținând în esență, următoarele:

Potrivit art.7 alin.7 din OUG nr.4/2005 2005 și ale art. 87 din Legea 19/2000, potrivit cărora decizia de pensionare poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare.

Ori, decizia contestată a fost comunicată petentului în 02 mai 2006, iar cererea dedusă judecății a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.03.2009, peste termenul imperativ prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul criticând-o pentru nelegalitate.

În esență, recurentul a invocat faptul că prima instanță a calificat greșit obiectul acțiunii, nereținând că prin cererea de chemare în judecată el a înțeles doar să solicite recalcularea pensiei și modificarea deciziei nr. -/14.04.2006 cu luarea în considerare a stagiului complet de cotizare de 20 de ani.

Intimata a depus întâmpinare la recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Nu au fost administrate probe noi în recurs.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Prima instanță a reținut în mod corect că obiectul acțiunii îl reprezintă modificarea deciziei de recalculare a pensiei de limită de vârstă nr. -/14.04.2006.

Obiectul acțiunii rezultă fără echivoc din însuși conținutul acesteia, întrucât în preambulul cererii de chemare în judecată contestatorul a arătat că înțelege să conteste decizia nr.-/14.04.2006.

În aceste condiții susținerea recurentului cu privire la corecta calificare a cererii sale este în mod vădit nefondată.

Decizia contestată fiind comunicată contestatorului la 2.05.2006, prima instanță a constatat în mod corect tardivitatea contestației.

Hotărârea recurată fiind legală, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul promovat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 727/C din 2.10.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2010

Președinte,

- - -

Judecător,

- - -

Judecător,

Grefier,

Red./

Red.

Tehn.AA 4 ex.18.02-.2010

Com la părți la 19.02.2010

Președinte:Valerica Niculina Grosu
Judecători:Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Pîrjol

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație calcul cas. Decizia 31/2010. Curtea de Apel Bacau