Contestație calcul cas. Decizia 366/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 366
Ședința publică de la 06 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Daniela Părău
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr. 21 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata care se legitimează cu CI seria - nr.- eliberat la 21.01.2005 de Poliția N; lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, în sensul că la fila 15 dosar prin serviciul arhivă al instanței intimata a depus concluzii scrise, după care:
Instanța, constată recursul la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru.
Nemaifiind alte cereri și/ sau excepții de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Intimata având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. Arată că a depus concluzii scrise la dosar în combaterea recursului.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 21 din 16 ianuarie 2009 Tribunalului Neamțs -a admis acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii N, fiind obligată intimata să recalculeze pensia contestatoarei stabilită prin decizia nr.- din 1 martie 2004, cu luarea în considerare a veniturilor înscrise în adeverința nr.502 din 23 mai 2008 eliberată de SC" SA, depusă la data de 28 mai 2008.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea introductivă contestatoarea a chemat în judecată pârâta, pentru a fi obligată la recalcularea pensiei, cu luarea în calcul a veniturilor realizate din adaosul pentru muncă în acord global și primele acordate din fondul de premiere de 2 % la fondul de retribuție planificat, anularea deciziei de pensie și emiterea unei noi decizii de pensionare, conform datelor din adeverința nr.502 din 23 mai 2008 emisă de SC" "SA.
S-a reținut că, reclamanta beneficiază de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, stabilită în baza deciziei nr.- din 1 martie 2004 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii N, iar la data de 23 aprilie 2008 reclamanta a obținut adeverința nr. 502/2008 eliberată de angajatorul SC SA, cu privire la drepturile salariale plătite în acord global și la premiile acordate în intervalul 14 iulie 1977-2 februarie 2004, solicitând în baza acesteia, intimatei, recalcularea pensiei.
Intimata, însă a respins cererea de recalculare a pensiei, în baza adeverinței, întrucât a considerat că primele acordate și adaosul pentru muncă în acord global nu fac parte din categoria sporurilor cu caracter permanent, pentru a putea fi avute în vedere la stabilirea punctajului mediu anual.
S-a apreciat de instanța de fond că premisa reținută de intimată pentru refuzul de luare în calcul a veniturilor atestate de adeverință, în sensul că sumele plătite în acord global contestatorului reprezintă un adaos la salariul de bază, adaos ce nu poate fi avut în vedere la recalcularea pensiei, este eronată întrucât veniturile încasate pentru activitatea desfășurată în acord global nu reprezentau adaosuri sau sporuri cu caracter sporadic ce se acordau salariaților, ci acestea reprezentau forma de salarizare, întrucât Legea 57/1974 prevedea ca modalitate de retribuire și retribuirea în acord global.
Reține instanța că, în nici un act normativ nu se prevedea că sumele obținute în acord global erau exceptate de la plata contribuțiilor datorate la bugetul de stat, ceea ce conduce la concluzia că pentru sumele acordate contestatorului s-au reținut și plătit de unitatea angajatoare contribuțiile datorate la bugetul asigurărilor sociale de stat situație în care în baza principiului contributivității prevăzut de Legea 19/2000, adeverința în cauză trebuia avută în vedere și a se recalcula pensia în raport de veniturile obținute în acord global.
Apreciază instanța de fond că nereținerea acestor sume ar conduce la perpetuarea unei inechități săvârșite de legiuitor la momentuledictării Legii 3/1977, fiind de natură a reprezenta o încălcare flagrantă a prevederilor art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului în condițiile în care asiguratul ar fi privat în acest mod de dreptul său de proprietate asupra fracțiunii din patrimoniul constituit prin plata contribuțiilor la sistemul asigurărilor sociale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata, recursul fiind declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru conform art.159 din Legea 19/2000.
În motivarea recursului se arată, în esență, că hotărârea recurată este nelegală, în materie de pensie, baza de calcul nu este condiționată până la data de 1 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, de plata sau neplata contribuției de asigurări sociale, nefiind relevată situația plății sau neplății contribuției de asigurări sociale în raport de dispozițiile art.21 alin.1 lit.b din Legea 3/1977.
Arată recurenta că, instanța de fond nu a avut în vedere mențiunile din Anexa la.nr.OUG4/2005- Punctul VI și nici art.47 din Constituție, care prevede că cetățenii au dreptul la pensie și alte forme de asigurări sociale și măsuri de protecție socială, în condițiile stabilite de lege, legiuitorul având libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condițiile și criteriile de acordare, modul de calcul și cuantumul lor valoric.
Susține recurenta că principiul contributivității reținut de instanța de fond, nu poate fi pus în discuție în situația persoanelor ale căror drepturi au fost deschise în baza legislației anterioare, avându-se în vedere principiul neretroactivității legii civile, consacrat de Codul civil la art.1, Legea 19/2000 urmând a fi aplicată situațiilor de stabilire a pensiei ivite după intrarea sa în vigoare.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs,curtea de apel reține următoarele:
Intimata beneficiază de pensie pentru munca depusă și limita de vârstă, stabilită în baza Legii 3/1977, solicitând recurentei recalcularea pensiei prin includerea în calcul a primelor acordate precum și a sumelor provenite din munca prestată prin acord global.
Conform art.21 alin.1 lit.b din Legea 3/1977, media salariilor tarifare lunare care se iau în considerare la calcularea pensiei se stabilește pe baza salariului tarifar de încadrare, corespunzător la 204 ore, pentru cei salarizați cu ora, inclusiv pentru personalul care lucrează în acord.
Rezultă că adaosul pentru munca în acord, precum și premiile acordate nu au fost prevăzute ca făcând parte din baza de calcul a pensiei conform Legii 3/1977.
De asemeni, nr.OUG4/2005, conține în Anexa la punctul VI prevederi cu privire la stabilirea punctajului mediu anual, respectiv se precizează că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare dată la 1 aprilie 2001, printre altele, formele de retribuire în acord și premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
În raport de textele legale menționate se va aprecia ca fiind întemeiat recursul formulat, urmând a fi admis, întrucât chiar dacă pentru sumele provenite din munca în acord global și primele acordate s-ar fi achitat contribuția la asigurările sociale, nu ar avea relevanță atât timp cât la stabilirea pensiei nu se prevedea stabilirea drepturilor de pensie în raport de cuantumul contribuției la asigurările sociale.
Acest punct de vedere este întărit de dispozițiile normative ulterioare Legii 3/1977 respectiv de prevederile din Anexa la.OG4/2005- punctul VI în care se stipulează, în mod clar că, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, printre altele-formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale și premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
Este adevărat că dispozițiile OUG4/2005 prevăd ca recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem de asigurări sociale, stabilite în baza legislației anterioare datei de 01 ianuarie 2001 să se facă cu respectare prevederilor Legii 19/2000, însă nu în contra dispozițiilor prevăzute în mod expres de OUG4/2005.
Deși se face trimitere la legea cadru în materia pensiilor-19/2000, nu s-a avut în vedere că OUG4/2005 este un act normativ special de care trebuie să se țină seama în materia recalculării pensiilor și care prevede în mod expres că la stabilirea punctajului mediu anual, nu vor fi luate în calcul premiile și veniturile obținute în acord global întrucât nu au făcut parte din baza de calcul la stabilirea pensiilor anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000.
De aceea se va aprecia că nu se poate reține ca fiind aplicabil în cauză principiul contributivității atât timp cât acest principiu a fost introdus prin Legea 19/2000, fiind aplicabil doar situațiilor de stabilire și calculare a pensiilor după data intrării aceste legi în vigoare, legea civilă neretroactivând, fiind aplicabilă doar situațiilor ivite în viitor.
Mai mult, Curtea Constituțională în decizia nr.736 din 24 octombrie 2006 prin care a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate la punctul VI din anexa OUG4/2005 privind recalcularea pensiilor în sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, a statuat că atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordate a drepturilor cetățenilor la pensie, inclusiv modalitatea de calcul a cuantumului revine în exclusivitate legiuitorului. Astfel, ține de opțiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului de pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor.
De aceea se va aprecia că recursul este întemeiat cele menționate în adeverința în cauză - eliberată de A nu sunt drepturi care să facă parte din baza de calcul a pensiei conform prevederilor legale în vigoare la data pensionării intimatei.
În considerarea celor menționate anterior Curtea de Apel în baza art.3041Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Admite recursul civil promovat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr. 21 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința civilă nr.21/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, în sensul că:
Respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 06.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.sent. - /
red.dec.rec.-.
tehn.red.-. BC/ 3 ex/13.04.2009
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău