Contestație calcul cas. Decizia 41/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 41
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petrina Manuela Aștefănesei JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
- JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N împotriva sentinței civile nr. 677/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru intimatul - reclamant, recurenta - pârâtă fiind lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-a depus prin compartimentul arhivă de către recurenta - pârâtă Casa Județeană de Pensii N copie de pe decizia de pensie nr. -/16.04.1997 și adeverința nr. 3175/18.06.2008 eliberată de Direcția Economic, de și Arhive.
Avocat pentru intimatul - reclamant depune la dosar împuternicire avocațială și două chitanțe de 100 RON și 600 RON reprezentând onorariu avocat.
La solicitarea instanței apărătorul intimatului - reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru intimatul - reclamant având cuvântul solicită respingerea recursului, menținerea soluției pronunțate de Tribunalul Neamț ca legală și temeinică. Arată că a fost invocat temeiul în drept art. 36 din legea 393/2004 privind statutul aleșilor locali, potrivit căruia drepturile bănești pot fi cumulate cu pensia sau cu alte venituri. In concluzie solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de fata, costata următoarele;
Prin sentința civila 677/C/17 oct. 2008 Tribunalului N, s-a admis acțiunea formulata de in contradictoriu cu Casa Județeana de Pensii N, s-a dispus anularea deciziei -/07 din 20 iunie 2008 de recuperare debit si a deciziei -/07 din 20 iunie 2008 de încetare a plații, dispunându-se reluarea in plata a deciziei -/16 aprilie 1997. fost obligata intimata sa plătească contestatorului 700 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanata a retinut ca:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N, sub nr- din 21 iulie 2008, contestatorul, formulat contestație împotriva deciziilor pentru recuperare debit și de încetare plății pensiei, emise sub același număr, respectiv nr.-/07 din 20.06.2008, de intimata CASA JUDEȚEANĂ de PENSII, solicitând, în contradictoriu cu aceasta, anularea deciziilor contestate și reluarea în plată drepturilor sale de pensie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, contestatorul arată că, în perioada 01.10.2007-31.05.2008 deținut funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei și că, prin actele decizionale contestate, intimata, în mod greșit, dispus încetarea plății pensiei de asigurări sociale cuvenite, precum și recuperarea debitului în sumă de 2.660 lei, stabilit în sarcina sa cu titlu de drepturi de pensie încasate nelegal în perioada 01.10.2007 - 30.05.2008, pentru motivul că cumulat calitatea de salariat cu cea de beneficiar al pensiei de invaliditate; că, activitatea de consilier local nu poate fi asimilată cu activitatea de salariat, drepturile bănești cuvenite în această funcție neavând caracter de salariu și că, prin Decizia nr.54 din 04 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilit că persoanele alese în funcții de consilieri locali pot cumula pensia anticipată, respectiv pensia anticipată parțială, cu indemnizația prevăzută de art.34 din Legea nr.393/2004, modificată și completată.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Începând cu data de 08 martie 1997, petentul beneficiază de pensie de invaliditate gardul II, prin decizia nr.- din 16 aprilie 1997, emisă de intimată.
Prin decizia de încetare plății pensiei nr.-/ 07 din 20.06.2008, intimata dispus sistarea plății pensiei acordate contestatorului începând cu data de 01.07.2008, în conformitate cu dispozițiile art.91 alin.1 lit. din Legea nr.19/2000 și ale pct.32 din Ordinul nr.340/2001 al Ministrului și Solidarității Sociale, motivat de faptul că acesta fost încadrat în muncă la data de 01 octombrie 2007 ( 5).
Pentru aceleași considerente de fapt, intimata emis și cea de doua decizie înregistrată sub nr. - / 07 din 20.06.2008 prin care, în temeiul prevederilor art.187 alin.4 din Legea nr.19/2000, dispus recuperarea debitului în sumă de 2660 lei, reprezentând pensie încasată fără temei legal în perioada 01.10.2007 -30.05.2008 ( 6).
Examinând contestația, raportat la dispozițiile legale în materie, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, motivat de următoarele considerente:
Contestatorul, beneficiar al pensiei de invaliditate gradul II, începând cu data de 08 martie 1997, în perioada 01 octombrie 2007 - 31 mai 2008 avut calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei, județul ( 8).
Potrivit dispozițiilor art.ART. 94 alin.1 din Legea nr.19/2000,ot p. cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective doar pensionarii pentru limită de vârstă și pensionarii de invaliditate de gradul III.
Însă, instanța a apreciat că, dispozițiile art.94 din Legea nr.19/2000, modificată și completată, nu sunt incidente în cauză, întrucât activitatea de consilier local nu este funcție, activitate profesională în sensul prevederilor acestui text de lege, care să presupună prestarea unei munci cu regim continuu și care să se desfășoare în baza unui contract de muncă sau civil, ci calitate dobândită prin alegeri libere, având la bază exercitarea unui mandat în interes public, nu personal, nefiind salarizată ci indemnizată, drepturile bănești obținute cu titlu de indemnizație neavând un caracter regulat și permanent, ca în cazul salariului, fiind stabilită în funcție de numărul de ședințe de consiliu la care participă, astfel încât consilierii locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu indemnizația de ședință.
Că este așa, reiese și din dispozițiile art.36 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, modificată și completată, potrivit cărora "Drepturile bănești cuvenite aleșilor locali, potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia sau cu alte venituri, în condițiile legii."
De asemenea, se reține că, în conformitate cu dispozițiile art.5 alin.1 pct.II din Legea nr.19/2000, printre persoanele care au calitatea de asigurat, în mod obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii, se numără și persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective, pe durata mandatului.
Însă, coroborarea dispozițiilor legale invocate nu poate justifica excluderea de la beneficiul cumulului pensiei de invaliditate gradul II cu indemnizația de ședință pentru aleșii locali, reglementată prin art.34 din Legea nr.393/2004, întrucât natura juridică acestei indemnizații nu justifică încadrarea ei într- remunerație sau alt venit cu caracter permanent, susceptibil se constitui în cumul împreună cu acest drept de asigurări sociale.
Mai mult decât atât, se reține că, cauzele de încetare și suspendare plății pensiei de invaliditate sunt expres și limitativ prevăzute de legea asigurărilor sociale de stat, printre acestea neregăsindu-se și cazul pensionarilor de invaliditate gradul II care se află în situația prevăzută de art.5 alin.1 pct.II din lege. În acest context, se reține că, în situația reglementată prin art.91 alin.1 lit.b, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile în temeiul cărora i- fost stabilit dreptul la pensie, aceasta echivalând, în speță, cu redobândirea capacității de muncă stabilită de medicul expert ( art.62 alin.2 lit. din lege ). De asemenea, potrivit, dispozițiilor art.92 alin.1 lit.c, plata pensiei de invaliditate se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul nu se prezintă, din motive imputabile, la revizuirea medicală periodică.
Drept urmare, se apreciază că, consilierii locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II, cu indemnizația obținută pe durata îndeplinirii acestei funcții elective.
Impotriva sentintei s-a formulat recurs de catre Casa Judeteana de Pensii, care in esenta, a criticat hotararea pentru urmatoarele motive:
-Considerentele hotararii sunt contradictorii, dispozitiile legale interzicand in mod expres posibilitatea cumulului pensiei de invaliditate de gr.II cu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala.
-Hotararea este lipsita de temei legal. Sustinerile instantei de fond incalca dispozitiile imperative ale legii 19/2000 care reglementeaza in mod expres care sunt categoriile de pensii ce pot fi cumulate cu alte venituri, respectiv pensia pentru limita de varsta si pensia de invaliditate de gr.III.
-Instanta de fond incalca principiul de drept: "unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face"
- Cu privire la cheltuielile de judecata, recurenta invedereaza ca, fata de cele invocate in recurs, nu se afla in culpa procesula.
Recursul este nefondat, urmand a fi respins pentru cele ce succed:
In ceea ce priveste fondul cauzei, instanta fata de dispozitiile art.329 Pr.Civ. constata ca sentinta atacata este legala, fiind in concordanta cu dec.in interesul legii nr. 16/2008 a publicata in Of. 837 din 12 decembrie 2008, care a retinut ca:
"Potrivit dispozițiilorart. 36din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, modificată și completată: "Drepturile bănești cuvenite aleșilor locali, potrivit legii, pot fi cumulate cu pensia și cu alte venituri, în condițiile legii."
În privința drepturilor de pensie, actul normativ-cadru îl reprezintăLegea nr. 19/2000privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, modificată și completată, care înart. 94alin. (1) prevede că: "Pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective:
a) copiii urmași orfani de ambii părinți, pe perioada școlarizării, până la vârstele prevăzute laart. 66lit. a) și b);
b) nevăzătorii;
c) pensionarii pentru limită de vârstă;
d) pensionarii de invaliditate de gradul III."
Pe de altă parte, înart. 5alin. (1) pct. II din același act normativ se prevede că: "(1) În sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: [.] II. persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. I", adică persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și funcționarii publici.
Coroborarea acestor dispoziții legale nu poate justifica excluderea automată de la beneficiul cumulului pensiei de invaliditate de gradul II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective a consilierilor locali, câtă vreme aceste indemnizații nu reprezintă venituri realizate dintr-o activitate profesională.
În privința pensiei de invaliditate de orice grad, condițiile de acordare sunt reglementate de dispozițiileart. 53- 64 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată.
Cauzele de încetare, respectiv de suspendare a plății pensiei, precum și situațiile în care pensia poate fi cumulată cu alte venituri sunt expres și limitativ prevăzute în actul normativ menționat.
Astfel, potrivit dispozițiilorart. 91alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000: "Plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care: [.] b) beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia;", împrejurare care, în ceea ce privește pensia de invaliditate, este prevăzută înart. 62alin. (2) lit. c) din același act normativ, conform căruia încetarea calității de pensionar de invaliditate se dispune ca urmare a redobândirii capacității de muncă, stabilită în urma revizuirii medicale periodice de către medicul specializat în expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă din cadrul casei teritoriale de pensii.
Totodată, potrivit dispozițiilorart. 92alin. (1) lit. c) coroborat cuart. 62alin. (4) din Legea nr. 19/2000, plata pensiei de invaliditate se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul acestui tip de pensie nu se prezintă, din motive imputabile, la revizuirea medicală periodică.
Din interpretarea per a contrario a prevederilorart. 94din Legea nr. 19/2000 rezultă că plata pensiei se suspendă și în situația în care pensionarul are venituri realizate dintr-o activitate profesională, iar dispoziția legală respectivă nu-i permite cumulul.
Conformart. 94alin. (1) lit. d) cumulul este permis numai pensionarilor de invaliditate de gradul III, însă activitatea desfășurată de consilierii locali nu este o activitate profesională în sensul acestei dispoziții legale.
Activitatea consilierului local nu se desfășoară în urma încheierii unui contract de muncă, a unui contract civil sau a unui contract de drept public.
Între consiliul local și consilier nu există raporturi specifice celor dintre un angajator și salariat sau dintre o instituție și funcționarul public, activitatea alesului local realizându-se în baza unui mandat rezultat din alegeri.
Pe de altă parte, natura juridică a indemnizației de ședință, la care au dreptul consilierii locali pentru participarea la lucrările consiliului și ale comisiilor de specialitate, potrivitart. 34din Legea nr. 393/2004, nu justifică încadrarea ei într-o remunerație sau alt venit cu caracter permanent susceptibil a se constitui în cumul împreună cu pensia de invaliditate de gradul II.
În această privință este de observat că indemnizația de ședință la care au dreptul consilierii locali, conform dispozițiilor din textul de lege menționat, nu este decât o remunerație ocazională și nepermanentă și care prin cuantumul ei nu poate să fie asemănătoare sumelor de bani asimilabile unui venit, având o semnificație de natură a determina suspendarea plății pensiei sau cumulul acesteia.
Această indemnizație de care beneficiază consilierii locali este corespunzătoare numărului de ședințe la care au participat și nu poate fi asimilată cu un venit constant și permanent de natura indemnizațiilor și salariilor pe care le primesc demnitarii, funcționarii publici, angajații etc.
Prin urmare, calitatea de consilier local nu poate fi asimilată cu o activitate profesională, după cum nici indemnizația aferentă acestei calități nu poate fi asimilată cu veniturile realizate dintr-o astfel de activitate.
În aceste condiții, consilierii locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu indemnizația la care au dreptul pe durata îndeplinirii funcției elective.
În consecință, în temeiul dispozițiilorart. 25lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, și aleart. 329alin. 2 și 3 din Codul d e procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că dispozițiileart. 5alin. (1) pct. II,art. 94alin. (1) lit. d) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiileart. 36din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, modificată și completată, se interpretează în sensul că persoanele alese în funcție de consilieri locali pot cumula pensia de invaliditate de gradul II cu indemnizația corespunzătoare funcției elective."
II. Cu privire la cheltuielile de judecata, instanta constata ca in mod corect Tribunalul a dispus obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, de vreme ce ea este cea "cazuta in pretentii".
Pe acelasi temei (art.274 Pr.Civ.) va fi obligata recurenta sa suporte si in recurs cheltuielile avansate de intimat, reprezentand onorariu avocat ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII N cu sediul în P N,-, județul N împotriva sentinței civile nr. 677 din 17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatului 700 lei, cheltuieli de judecată, în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Petrina Manuela Aștefănesei, Doru Octavian Pîrjol
GREFIER,
Red.sent.,
Red.
.ct/2 ex.
04.02.2009
Președinte:Petrina Manuela AștefăneseiJudecători:Petrina Manuela Aștefănesei, Doru Octavian Pîrjol