Contestație calcul cas. Decizia 442/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.442
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Elena Pașcan judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
GREFIER - POLITIC
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 213/C din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă procurator pentru recurenta-reclamantă, care se legitimează cu carte de identitate seria nr.- eliberată de SPCLEP P N la data de 31.08.2006, -, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, învederând instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, la data de 14.05.2008, întâmpinare de către intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii N, după care:
Instanța constată recursul ca fiind la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat și legal scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Procurator pentru recurenta-reclamantă arată că a studiat întâmpinarea și nu solicită termen pentru a lua cunoștință de aceasta.
Nemaifiind chestiuni prealabile și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă de către intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii N prin întâmpinare, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Procurator având cuvântul pe fond pentru recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului conform motivelor invocate.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, sub numărul - din 17.10.2007, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii, pentru ca, în contradictoriu cu aceasta și pe baza probelor administrate să se dispună anularea deciziei de pensionare nr. -/24.08.2007 emisă de intimată.
Petenta a arătat că în respectiva decizie de pensionare nu a fost luată în calcul perioada lucrată la R până la 01.07.2007.
Petenta și-a modificat ulterior acțiunea solicitând, pe lângă luarea în calcul a perioadei lucrate la, concretizată prin adeverința 6124/30.11.2006, luarea în calcul și a adeverințelor 268/2007 eliberată de I precum și de adeverința 19219/2007 eliberată de către R Prin ultimul memoriu adresat instanței în cauza de față, precum și prin concluziile puse pe fondul cauzei, petentul a arătat că își menține pretențiile asupra intimatei doar cu privire la adeverința nr. 6124/2006, celelalte adeverințe fiind luate în calcul de către intimată prin decizia de pensionare.
Intimata a invocat excepția autorității de lucru judecat față de pretențiile petentei, însă această excepție a fost respinsă la termenul de judecată din 22.02.2008, motivat de faptul că adeverința nr. 6124/2006 nu fusese avută în vedere la luarea deciziei 366/C/2007 a Tribunalului Neamț, motiv pentru care nu a fost îndeplinită tripla identitate cerută de excepția autorității de lucru judecat. Pe fondul cauzei, de asemenea, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că a făcut aplicarea OUG 19/2007 pentru modificarea și completarea Legii 19/2000 și făcându-se aplicarea art. I pct. 4.
Prin sentința civilă 213/C/21.03.2008, a fost respinsă ca nefondată contestația formulată.
A reținut astfel prima instanță că petenta, la data de 18.01.2005, a optat pentru pensia mai avantajoasă dintre pensiile de care beneficia, optând în acest sens pentru pensia de urmaș. Ulterior, prin cererea nr. 27567 din 05.12.2006 petenta solicitat recalcularea drepturilor de pensie având în vedere adeverința nr. 6124/30.11.2006 eliberată de Romania B Sucursala
Instanța a reținut că intimata a emis decizia de pensionare cu luarea în calcul a adeverinței invocată în petitul acțiunii dar și având în vedere OUG 19/2007 pentru modificarea și completarea Legii 19/2000.
Astfel, în decizia contestată, au fost luată în calcul perioadele prevăzute în adeverința 6124/2006 respectiv 20.06.1938 - 01.12.1938 și 20.06.1939 -01.12.1939. Faptul că aceste perioade au fost luate în calcul reiese din buletinul de calcul al deciziei de pensionare cât și din calculul punctajelor anuale ale acestor perioade. În privința modului de calcul al punctajelor cuvenite pentru perioadele din adeverința invocată instanța a reținut prevederile OUG 19/2007 respectiv art. 1 pct. 4 care prevede că pentru perioadele anterioare anului 1963 în care pensionarii au prestat munca la determinarea punctajului mediu anual se utilizează un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele anterioare datei de 1 septembrie 1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite ori pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale. Având în vedere această prevedere legală precum și luând în calcul perioadele din anii 1938 și 1939 în care s-a prestat activitate, a rezultat că petenta a calculat în mod corect punctajul mediu anual și implicit decizia contestată este temeinică și legală.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal și motivat reclamanta a declarat prezentul recurs.
Aceasta a criticat sentința, arătând că deși a cerut plata drepturilor cuvenite, conform legii 19/2000, depunând adeverința 6124/30.11.2006, începând cu luna următoare, respectiv cu luna decembrie 2006, pentru că potrivit OUG19/2007, de la data acesteia se formează un alt drept de pensie.
A arătat că tribunalul nu a aplicat în totalitate dispozițiile Legii 19/2000.
Intimata Casa Județeană de Pensii N, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Curtea, având în vedere motivele recurentei, precum și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, reține următoarele:
Prima instanță a făcut o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie față de cererile reclamantei, pronunțând în consecință o hotărâre legală și temeinică.
Astfel, s-a reținut că în decizia contestată au fost luate în calcul perioadele prevăzute în adeverința 6124/2006, iar în ceea ce privește modul de calcul al punctajului cuvenit s-au aplicat de asemenea dispozițiile Legii 19/2000, respectiv, cu aplicarea OUG19/2007 privitor la înlocuirea salariului minim pe economie, cu salariul mediu pe economie, stabilindu-se astfel punctajul mediul anual.
În consecință, Curtea, reținând că în cauză nu au fost găsite motive de ordine publică, care să fie puse în discuție, în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil promovat de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 213/C din 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Elena Pașcan, Camelia Viziteu, Niculina Țiț
- - - -
- -
GREFIER,
POLITIC
Red. /
Red.
Tehnored./2 ex.
12/12.06.2008
Președinte:Elena PașcanJudecători:Elena Pașcan, Camelia Viziteu, Niculina Țiț